Fundaţia CIREŞARII

joi, 22 decembrie 2011

Revoluţia din '89 - furată sau uitată? - Mai aproape de Crăciun, mai departe de Hristos... - Nicolae.Geantă

                            S-au îmlinit 22 de ani de la Revoluţie. Unii spun c-a fost revoluţie. Alţii o consideră lovitură de stat. Unii o numesc revoltă populară. Alţii insistă pe teza complotului gorbaciovist, pe simulatoare, pe terorişti arăbeţi sau rakeţi moldoveni. Unii chiar se jură c-au văzut terorişti trăgând. Dar după 22 de ani n-au dovedit nici unul. Exact, nici unul!

Că s-a tras, toată lumea ştie. Miile de morminte o dovedesc. Lacrimile suferinţei au brăzdat răni adânci pe obrajii persecutaţi de comunism. Parcă nesecate, ele se preling şi azi pe barbă. Cu toate că s-au scris zeci de mii de pagini cu procese verbale sau articole de presă, zeci de volume, au apărut sute de mii de revoluţionari, oraşe martir, s-au televizat sute de dezbateri, s-au înfiinţat institute de cercetare, asociaţii şi fundaţii, comisii parlamentare, Revoluţia din decembrie păstrează încă enigme. Unde sunt teroriştii? Cine a tras şi din ordinul cui? Din ce motive? Suntem frământaţi să ştim adevărul. Oricât ar fi de dureros. Pentru că mai dureros decât minciuna ce ni s-a strecurat sub nas de-atâţia ani, nu poate fi. Cine oare e interesat să ţină lumina sub obroc? Să muşamalizeze totul? Cine vrea să fure realitatea?


Au trecut 22 de ani de la revoluţie. Cei care am trăit-o pe viu n-am uitat-o. Văd şi acum în faţa ochilor nişte puştoaice ce fluturau un drapel găurit. Simt încă buzunarele pline de gloanţe, colegii înspăimântaţi, ofiţerii tremurând. Îmi vâjâie-n urechi trasoarele ce brăzdau cerul. Panica. Şi melodia “noi suntem români”. Din nefericire unii (mulţi!) au uitat. Alţii poate c-au vrut să uite. Tinerii nu-i dau importanţă. Urmăriţi cât de puţin ştiu ei despre Revoluţie. Sau despre comunism. Şi ce mult despre manele, avarism, parvenitism.
Anual, în preajma comemorării, admirăm fără să vrem, găşti de ciudaţi care se dau azi revoluţionari prin presă, prin partide, pe la televiziuni. Au stat în pijamale privind la televizor cu obloanele trase. Apoi au îmbrăcat blue jeans-ii de bişniţar, şi-au luat diplome, certificate. Şi-au tras firme. Iar azi ne râd în nas. Pentru ei nu contează cine au fost teroriştii, cine a vărsat sânge nevinovat, cine a provocat incendii. Au patalamaua la mână, nu plătesc impozite, primesc ajutoare, bonusuri, gratuităţi. Pentru ei Revoluţia a-nsemnat marea lovitură. Lovitură însă care n-a durut. Numele unora e pe lista cu privilegiaţi. Al altora a ajuns la DNA. Însă numele eroilor din ’89 zace sub colbul uitării.
Azi sunt 22 de ani de la Revoluţie. 22 de ani de trădări şi suspine. 22 de ani de democraţie sălbatică. 22 de ani de capitalism de cumetrie. 22 de ani de aşteptare. A naşterii ce nu se mai produce... E mult, e greu pentru români? Mai au de aşteptat? Da. Până când? Până atunci când îşi vor ţine promisiunea făcută în 1989. Când pe străzile rupte de comunism se striga "Dumnezeu şi-a întors faţa către noi".

 De 22 de ani, îi întoarce spatele lui Dumnezeu. Până când?

Nicolae.Geantă

PS: Nu știu autorii fotografiilor (le am pe un CD primit de la n preot)

Un comentariu: