youtube

marți, 28 septembrie 2010

Păcatele maimuţei - de Nicolae Geantă

Păcat de moarte am făcut! La o conferinţă recentă am avut tupeul să afirm că Darwin şi cimpanzeii săi n-au fost decât un vis volatil, un migălos complot antisenzorial. Ieşirea mea din corsetul normei acceptate, a intrat pentru cei obişnuiţi să danseze după cum le cânta muzica ştiinţelor, ca un şmirgel pe gât. „Da’ ce Nicule, tu nu te tragi din maimuţă?. Eu mă trag”, a încercat să mă-nfiereze un dascăl sexagenar - ce trebuia să iasă de mult la pensie, pentru care vocea raţiunii nu are nici o şansă să fie auzită. „Nu, d-le profesor, în familia mea n-a fost şi nu e nimeni maimuţă”, i-am replicat spontan colhoznicului ideologic crescut în dispreţul pentru divinitate. „Vorbeşti emoţional, nu cu raţiune băiete” a sărit ca pârjolit un alt ayatolah al cetei ştiinţifice, cu vocaţia de stăpân al evoluţionismului ce trebuie dovedit căpoşilor care nutresc rezerve, şi m-a acuzat apoi că distorsionez informaţiile sufocând elevii cu convingeri creaţioniste.

Le-am spus colegilor că un profesor nu-şi creşte elevii cu ideologie, ci cu dragoste. Dacă-i înavaţă că se trag din maimuţe, se vor comporta ca ele. Pentru omul-maimuţă, regula de bază e absenţa oricăror reguli. Nu se ruşinează de nimic. Şi de nimeni. Ieşit în societate păcatele maimuţei evoluate este că joacă renghiuri sinistre: ţipă în tramvaie, scuipă femeile pe bombeuri, râgâie pe holul facultăţii, flatulează în supermarket, se urcă în cârca profesorului la catedră, lipeşte guma pe scaun la McDonald’s, taie cu briceagul scaunele în maxi-taxi, se descalţă de pantofi în tren, umple staţiile cu coji de seminţe. Minte, înşală, corupe, urăşte. Deviza lui e „fură tu, fiindcă altminteri fură alţii”. E escroc sentimental: plânge până îi faci acte pe casă. Ameninţă la semafor, face gesturi obscene în intersecţii. Divorţează cu o autoadmiraţie tâmpă. Avortează fără remuşcări. Abandonează copiii în maternităţi, şi duce părinţii la azile de bătrâni. Când e-n frunte, când e şef, calcă pe cadavrele celor dragi, uită c-a plecat de la ţăruş. Are gesturi de banditism edificator, vorba lui Radu Paraschivescu.
Vă vine să credeţi ori ba, prin şcoli unii profi încă susţin vârtos că ne tragem din maimuţe. Apoi vin şi se plâng pe la teve ori ziare, că le dau tinerii în cap. Că liceenii sunt o orchestră de afoni nemiloşi. Că fetele vin la şcoală mai mult dezbrăcate. Că fumează fără să palmeze ţigara când trec dascălii pe lângă plozi. Că elevii sunt plini de nesimţire, de indolenţă şi de prost gust. Că sunt grobieni şi nu mai au nici un apetit pentru frumos. C-au devenit mici uzine ale infernului. Etcetera.
Le-am explicat colegilor că pentru aceste produse evoluţioniste ciocanul logicii nu reuşeşte să schimbe inima de piatră. Le-am spus că starea deplorabilă a început odată cu scoaterea religiei din şcoli. Şi cu promovarea maimuţei. Le-am mărturisit că numai Dumnezeu are la promoţie blândeţe, gingăşie, dragoste, iertare, pace. Numai El şlefuieşte caractere. Numai El redă identitate, valori, bune maniere. Ca un floretist rafinat al vorbelor le-am spus şi că duplicitatea lor: „sunt creştini, dar cred că se trag din maimuţe...”, nu este decât o religie sintetică. Una care îmbată sufletele cu mise idolatre şi lucrează fără a gândi la ziua decontului. Le-am spus şi replica Annei Graham la o emisiune cu Jane Clayson: “cred că totul se reduce la faptul că ceea ce ve-ţi semăna, aceea veţi şi culege”.

8 comentarii:

  1. V-am citit postarea după ce am văzut un link pe messengerul unei foste colege.

    Vă pot spune din start că nu am văzut prea multe exemple de ilogicitate și combinări greșite de date și opinii ca cele expuse de D/voastră.

    Dincolo de faptul că expresia a te trage din maimuță e greșit înțeleasă și i se conferă conotații negative de către credincioizi trebuie de specificat că cimpanzeul și omul au la comun aproximativ 99 la sută din materialul genetic. Este un fapt demonstrat științific (adică pe date reale și dovezi demonstrabile) că au avut un strămoș comun acu aproximativ 5 milioane de ani.

    Când ai în față o biblioteci universitare pline de învățăminte bazate pe observații analitice și o pui în opoziție cu o carte plină de povești evreiești antice, intoleranță și violență realizezi mărimea deziluziei în care trăiesc oameni ca D/voastră care își proclamă dragostea și mărinimia și totuși nu se sinchisesc să numească un învățător colhoznic și să arate aceeași intoleranță față de bătrâni atât de des întâlnită în România.

    Interesant că puneți problema tinerilor exuberanți și ale altor comportamente imorale pe baza lipsei religiei în școli. Este interesant pentru că ignorați complect faptul că avem în România de 4 ori mai multe biserici decât școli generale. Poate când o să realizați că la ultimul recensământ european 9 români din zece au spus că ei cred în Dumnezeu cu alți 9 la sută crezând într-o formă sau alta de deitate o să vă mai temperați mânia împotriva științei. Nu uitați că teoria evoluției a fost scoasă trei ani din programa școlară fără ca cineva să se sesizeze, poate asta o să vă calmeze în diareea verbală cu care încercați să ne speriați într-un mod apocaliptic.

    Într-un final vreau să vă spun că poate ar trebui să fiți recunoscători științei că aveți un calculator, electricitate, hosting și puteți să vă expuneți deziluzia publicului larg.

    Eu vă recomand să mai recapitulați biblia și să vedeți imoralitatea ei alături de un pic de studiu istoric ca să înțelegeți de ce sunteți creștin și nu budist sau musulman.

    Poate, poate vă ridicați perdeaua de pe ochi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dle Radu, de obicei nu răspund anonimilor. Celor ce-şi ascund identitatea sub un ID fals ori derutant atunci când vor să-şi etaleze o părere. Mai ales în publicul larg... Nu sunteţi singurul care contestă Biblia. Şi nici ultimul. Au luptat împotriva ei şi gnosticii, şi manicheaniştii, şi neoplatoniştii şi montaniştii... şi Napoleon, Voltaire, Marx, Lenin, Drawin ori comunismul, Ceauşescu, Securitatea şi o pleiadă de oamenii de ştiinţă. Însă ştiinţa lor (analitică) nu i-a ajutat s-o răpună. Unde sunt azi aceştia toţi? Dar Biblia, rezistă? Dar bibliotecile acelea întregi de care vorbeaţi? Nu cumva plinătatea lor e tot mai limitată în comparaţie cu Scriptura?
    Şi-atunci, cine trebuie să ridice perdeaua?
    Da, folosim radioul, computerul şi Internetul, televiziunile ori electricitatea, dar ştiţi de ce? Ca să amintim oamenilor că nu sunt fără Dumnezeu.
    Dacă ajungeţi cumva la spital, dvs sau cineva drag (ceea ce nu vă doresc niciodată), în faţa unui examen greu, a unui incident neplăcut etc, aţi vrea ca Dumnezeu să existe? Ori invocaţi maimuţele pentru ajutor?
    Nu vrea nimeni să vă sperie apocaliptic. Dacă-L căutaţi pe Dumnezeu de frica iadului nu vă primeşte. Pentru că trebuie să-L iubiţi. Şi să uitaţi maimuţele. Un ultim aspect, de logică, vă mai scriu, dar dacă Dumnezeu există, ghici cine e pierdut?

    RăspundețiȘtergere
  3. Mă cheamă Radu și așa îmi este scris în CI. Totuși ați făcut o afirmație fără să o verificați, din nou. Puteați spune că mi-a scris Radu însă nu am putut să îi verific identitatea însă bazându-vă pe o informație neverificată ați reușit să îmi etichetați numele ca un ID fals sau derutant. Vă pot spune cu privire la asta că e un exemplu clasic de ilogicitate credincioidă.

    Nu îmi dau detaliile complete pentru că încă avem destui fanatici care pot trece la amenințări și de aceea prefer să îmi păstrez privat numele complet și decid în funcție de context cât din el să fac public. (Nu mă refer la D/voastră ci la cititorii blogului)
    ...
    Continuitatea unei colecții de povești antice evreiești, susținută informatic de un sistem administrativ roman, nu îi conferă veridicitatea care o sperați. Asta nu puteți să înțelegeți pentru că nu aveți destule cunoștințe în istorie. Știind istorie veți putea înțelege de ce sunteți creștin și nu musulman. Regret că trebuie să repet acest lucru.
    Nu am cum să încerc să compar nivelul cantitativ și calitativ al bibliotecilor cu poveștile populare evreiești pentru că discrepanța e imensă. Pot să compar, însă, impactul pe care îl au și vă pot spune în relație cu aceasta că impactul științei asupra vieții noastre e imens, însă distribuit pe categorii. Această fragmentare vă poate face să credeți că știința e limitată în raport cu biblia însă un pas în spate care să vă schimbe unghiul v-ar arăta ridiculozitatea acestui lucru. Pornind de aici, întrebarea retorică cu perdeaua își pierde relevanța.
    Nu ați mulțumit științei că aveți tehnologie. Faptul că "amintiți oamenilor că sunt fără Dumnezeu" folosind minunile științei nu arată neapărat respectul față de oamenii care își folosesc creierele pentru a îmbunătăți viețile altor oameni.
    Spre deosebire de D/voastră eu nu am nevoie să invoc deități pentru a trece peste ceea ce viața îmi aruncă în față. Eu fac parte din acea cateogorie de oameni care înțeleg că dacă înveți poți trece un examen. Dacă a apărut un incident neplăcut, analizez informația și iau decizia care se cuvine, cât mai moral posibil.
    Cât despre dacă aș vrea ca dumnezeu să existe pot spune că aș dori să fie unul însă nu cel creștino-iudaic căci am citit biblia și vă pot spune că nu îmi plac aroganții narcisiști care ori sunt incompetenți ori nu le pasă.
    Iadul? - am nevoie de dovezi când accept informații. Vă rog, dacă mai continuăm discuția, să vorbim despre lucrurile dovedite ca realitate și cele nedovedite ca supoziții, presupuneri, etc.
    Și într-un final îmi aruncați același clișeu obosit cu plantarea seminței îndoielei aka dacă nu există și ai crezut nu ai pierdut nimic însă dacă există și nu ai crezut ai pierdut tot.
    Dacă am ajuns să accept un dumnezeu de frică atunci ce fel de persoană sunt eu și ce fel de entitate poate fi acel dumnezeu?
    Exercițiul logic funcționează în ambele sensuri și ține de fiecare căruia îi acordă prioritate.
    Întrebarea mea pentru D/voastră sună astfel: Dacă Dumnezeul în care credeți nu există nu considerați că ați ratat o viață demonstrabilă pentru una nedemonstrabilă?
    aka
    dacă nu există și ați crezut atunci v-ați irosit viața însă dacă există și nu ați crezut nu ați ratat nimic căci veți crede când îl veți vedea.
    Altfel îmi cereți să iubesc un dumnezeu nedemonstrat care face experimente cu oamenii și care se supără foc și mă trimite în iad pentru că mi-am folosit creierul.
    Prea mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dorin (Nume real)2 octombrie 2010 la 23:10

    De ce se tatuează tinerii? - fiecare are dreptul sa faca ce vrea, oamenii se tatuau din antichitate.

    De ce îşi varsă "amarul" în alcool? - pentru ca e cel mai simplu si mai ieftin mod de a te rupe de realitate pe o perioada scurta.

    Ce au băieţii în minte când întâlnesc o fată? - aici e de la caz la caz, unii ca ex: vor sa ii predice religia... deci depinde de la caz la caz.


    De ce teribilism la adolescenţi? - raspunsul e in intrebare, pentru ca sunt adolescenti.

    Mă ajută rock-ul sau manelele? - fiecare are nevoie de muzica la nivelul lui intelectual sau nu.



    Eşti frustrat/a de "imaginea" ta? - nu vad logica , de ce sa fii, fii tu insuti , e mai simplu.



    De ce suntem egoişti? - din motive rationale, daca ai mai mult dai si la altii , daca nu ai ce imparti normal ca nu imparti.



    Avem nevoie de dragoste? - mai putin cand dormim.


    Ce modele sunt încă demne de urmat? - oamenii care gandesc rational 100%.

    RăspundețiȘtergere
  5. dl Radu,
    Ehehei, aţi schimbat condeiul: fără acuzări gen diaree verbală, deziluzii, fără perdele pe ochi... Altă faţă. Creştină.
    Biblia nu expune „poveşti evreieşti”, nici un dumnezeu narcisist şi arogant (jos cu un astfel de dumnezeu, el e doar în mintea dvs), ci prezintă realităţile vieţii. Nu fragmentează idei şi nu combate nici pe departe ştiinţa. Apropos, ştiaţi că în Iov 26:7 scrie că Dumnezeu „spânzură Pământul pe nimic?” Ori despre „pulberea atomului”?
    Nu am pentru ce să mulţumesc ştiinţei că am tehnologie. Eu Îi mulţumesc Domnului că a creat oamenii ce au descoperit-o. Tehnologia era aici. Urma numai să i se ridice năframa. Cred că ştiaţi că Isaac Newton, Albert Einstein, Blassie Pascal, Galilei, Kopernic, Guttenberg şi milioane de inventatori şi-au dedicat întreaga viaţă slujirii Lui Dumnezeu.
    Examenele nu sunt numai cele la care ne contorsionăm creierii citind. Când am ajuns în valurile mării şi nu ştim să înotăm nu ne mai trebuie nici filosofie, nici geometrie în spaţiu.
    Vă felicit că reuşiţi să fiţi un om bun, moral, echilibrat şi cumsecade, fără amprenta şi ajutorul Lui Dumnezeu... Dar, vă rog (insistent), (dacă puteţi), vindecaţi dvs bolnavii, hrăniţi flămânzii, fiţi balsam pentru răniţi, îmbărbătaţi pe cei căzuţi, fiţi tatăl orfanilor şi sprijinul văduvelor. Aduceţi speranţă celor fără speranţe şi curaj celor ce l-au pierdut. Măcar în localitatea dvs. Eu unul, recunosc, nu pot să fac asta, de aceea de câte ori văd o astfel de situaţie apelez cu-ncredere la Dumnezeu. Căci, dacă nu L-aş ruga să intervină, ar trebui ca eu să-L substitui. Cu succes. Şi nu reuşesc!
    Nu mi-am ratat nici o clipă din viaţă alături de Dumnezeu. Ba dimpotrivă, am învins inerţia. Oamenii nu ajung dle Radu în iad pentru că şi-au folosit creierul. Ci tocmai pentru că nu l-au pus la… gândit.
    Din cele două intervenţii ale dvs am învăţat ceva profund: „Creaţionismul este mult mai ştiinţific decât evoluţionismul, iar evoluţionismul mult mai religios decât creaţionismul!”

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Torbă,

    nu mă mai obosesc să vă iau Biblia verset cu verset ca să vă arăt cel mult neconcordanțele dacă nu mai grav incitarea la genocid, crimă, sclavie și intoleranță. Am făcut asta cu cei care au citit biblia și efectul e cel natural: oamenii ridică din sprânceană când realizează că au crezut ani de zile într-o balivernă mare.

    Am crezut că am de a face cu un creștin citit însă se pare că nu v-ați văcut temele. Când spun un narcisist intolerant, ignorant și nepăsător e doar o descriere obiectivă a imaginii dumnezeului în care crezi luată din biblie. Nu o inventez eu, e scris acolo, și ar fi bine să o citiți.

    Diareea verbală intolerantă împotriva unui învățător bătrân rămâne o diaree verbală, nu pot să accept lipsa de respect față de bătrânii intelectuali ca pe orice altceva.

    Iar îmi puneți o etichetă ... creștină ... ?!?!?! O carte de logică v-ar ajuta să ridicați perdeaua.

    Nu îmi dați citate din biblie că pot da și eu. În speță alea cu ucide pe ăla, ucide-l pe ălălat.

    Oamenii de știință care nu prea au crezut în dumnezeu au cam fost arși pe rug așa că nu îmi dați mie nume grele din știință ca argument. Argumentul e fals și după cum spuneam o carte de logică v-ar prinde bine.

    Pilda cu examenele - tipar clasic de credincioid. Nu spune nica, nu rezolvă nica, nu poate fi dezbătută.

    Ați învățat 0 din cele trei intervenții ale mele pentru că sunteți suficient de spălat pe creier încât să nu aveți puterea să vă întrebați pe ce vă bazați credința. Când îți bazezi filosofia de viață pe o carte intolerantă plină de povești atunci realizați cât de ridicol puteți fi.

    Om matur cu blog chiar crede că un om a trăit într-o burtă de pește?!?! sau că șarpele vorbește? sau că Făt Frumos s-a bătut cu balaurul sau că Zâna Măseluță ia dintele și pune bani în loc?

    Mai credeți în Moș Crăciun?

    Grow up!

    RăspundețiȘtergere
  7. Dle Radu,
    Ideologia dvs umanistă, aceea de a fi moral fără Dumnezeu (aşa cum comuniştii au încercat s-o impună, şi … au pierdut în ciuda tuturor torţionărilor ce le-au aplicat unor creştini cu “inimi pentru Domnul”), e mai mult decât o spălare de creier. Cei ce citesc blogul şi-au dat deja seama. Eticheta vi-o pune ei… Sau credeţi că în România, dvs, cei 1 % care sfidaţi existenţa Lui Dumnezeu, sunteţi mai mulţi decât cei 99 % care credem?
    Vă bazaţi atât de mult pe filosofiile dvs, pe cărţile ce le-aţi savurat, pe mintea dvs, pe veleităţile dvs, încât vă credeţi foarte sus. Priviţi oamenii credinţei ca din avion şi-i vedeţi mult prea mici. Neimportanţi. Furnici netrebnice (pe care le-aţi călca în picioare dac-aţi putea)… Însă uitaţi că noi, cei de jos, când privim avioanele pe cer, le vedem foarte mici. Iar unele scot doar zgomote şi fum, dar nu se zăresc.
    Spuneţi că respectaţi bătrânii intelectuali? Pe toţi, sau doar pe cei ce cred că se trag din maimuţe? (Dacă aţi şti cu ce aroganţă se poartă acel bătrân…). Dar cu tinerii, cum rămâne? Ori ei, nefiind spălaţi pe creier de doctrinele comuniste sunt deja looseri?
    Puteţi citi toate cărţile de logică de la Biblioteca Congresului, British Library, Harvard, Verdansky ori St. Genevieve. Nimic nu schimbă omul ca Biblia – cartea sfântă pe care nimeni n-a putut s-o distrugă, de mii de ani. Şi credeţi că reuşiţi dvs? Ştiţi cum vine asta? Ca şi cum cineva scuipă în sus. Apoi îi cade saliva în cap.
    Nu, nu cred în Moş Crăciun. Pentru simplul motiv că nu există. Ca şi omul-maimuţă, moşul e inventat ca să-L substituie pe Dumnezeu, pe Hristos.
    Îmi spuneţi că-s mic? Aşa este, în comparaţie cu oceanul, cu stelele, cu galaxiile, cu Cel ce stă în spatele Universului… Dvs sunteţi mare? Vreţi să vă vedeţi măreţia? E asemeni găurii lasate de un deget după ce a fost scos dintr-o găleată cu apă…
    Wolfhart Pannenberg, un teolog protestant, afirma într-una din scrierile sale că “nu poţi intra într-un dialog despre credinţă având prejudecata necredinţei”. De aceea n-aţi înţeles nimic din Biblie. Pe care aproape sigur n-aţi citit-o. Se vede de la o poştă.
    Mă tot înfieraţi cu mânie proletară că nu gândesc logic? Dar dvs gândiţi? Ia fiţi atent, eu, Nicolae Geantă vă întreb politicos dle Radu: dacă Dumnezeu nu există de ce mai luptaţi împotriva Lui? Ce logică e asta? Sau abordaţi atitudinea ateului care după ce a scris o carte “în contra Lui Dumnezeu” (cum cântă o bătrână pe Youtube), se roagă apoi să aibă succes?
    Scuzaţi-mă că o scriu, dar ironia dvs la adresa divinităţii pune clar în evidenţă proverbul “garbage in, garbage out”…
    Awakening my friend! It’s time!

    RăspundețiȘtergere
  8. Văd că ignorați cu succes ce probleme aduc în discuție. Săriți peste argumente când nu vă convin și nu vă puteți argumenta propozițiile.

    Întâlnesc acest comportament zilnic și nu sunt mirat.

    Domnule Geantă sunteți un oponent slab într-o discuție și orice îmi spuneți sunt povești pe care le aveți memorate și le repetați ca pe un papagal.

    Nu ați citit biblia așa cum spuneți pentru că vă tot spun de baza slabă pe care vă bazați credința și o singură dată nu ați întrebat la care versete mă refer.

    Sunt un ateist tocmai pentru că am citit biblia și din păcate pentru buzunarele largi ale religiei nu sunt într-atât de prost. Se pare că Dumneavoastră sunteți necitit rău și prefer să închei aici o discuție cu o persoană care nu raționalizează.

    Domnule Geantă în final câteva cuvinte care să vă dea de gândit și puteți să nu îmi răspundeți pe blog căci aleg să nu mai pierd timpul să citesc:

    Între noi doi este o similaritate aproape perfectă. Ca și Dumneavoastră eu nu cred în Moș Crăciun, Făt Frumos, Zâne, Alah, Scientologie și alte mii și mii de "supranaturali", doar că spre deosebire de Dumneavoastră eu am ales să nu mai cred încă în unul.

    E ultimul pas pe care aveți nevoie să îl faceți pentru a ridica perdeaua de pe ochi.

    PS I am not your friend.

    RăspundețiȘtergere