Păcatele maimuţei - de Nicolae Geantă

Păcat de moarte am făcut! La o conferinţă recentă am avut tupeul să afirm că Darwin şi cimpanzeii săi n-au fost decât un vis volatil, un migălos complot antisenzorial. Ieşirea mea din corsetul normei acceptate, a intrat pentru cei obişnuiţi să danseze după cum le cânta muzica ştiinţelor, ca un şmirgel pe gât. „Da’ ce Nicule, tu nu te tragi din maimuţă?. Eu mă trag”, a încercat să mă-nfiereze un dascăl sexagenar - ce trebuia să iasă de mult la pensie, pentru care vocea raţiunii nu are nici o şansă să fie auzită. „Nu, d-le profesor, în familia mea n-a fost şi nu e nimeni maimuţă”, i-am replicat spontan colhoznicului ideologic crescut în dispreţul pentru divinitate. „Vorbeşti emoţional, nu cu raţiune băiete” a sărit ca pârjolit un alt ayatolah al cetei ştiinţifice, cu vocaţia de stăpân al evoluţionismului ce trebuie dovedit căpoşilor care nutresc rezerve, şi m-a acuzat apoi că distorsionez informaţiile sufocând elevii cu convingeri creaţioniste.

Le-am spus colegilor că un profesor nu-şi creşte elevii cu ideologie, ci cu dragoste. Dacă-i înavaţă că se trag din maimuţe, se vor comporta ca ele. Pentru omul-maimuţă, regula de bază e absenţa oricăror reguli. Nu se ruşinează de nimic. Şi de nimeni. Ieşit în societate păcatele maimuţei evoluate este că joacă renghiuri sinistre: ţipă în tramvaie, scuipă femeile pe bombeuri, râgâie pe holul facultăţii, flatulează în supermarket, se urcă în cârca profesorului la catedră, lipeşte guma pe scaun la McDonald’s, taie cu briceagul scaunele în maxi-taxi, se descalţă de pantofi în tren, umple staţiile cu coji de seminţe. Minte, înşală, corupe, urăşte. Deviza lui e „fură tu, fiindcă altminteri fură alţii”. E escroc sentimental: plânge până îi faci acte pe casă. Ameninţă la semafor, face gesturi obscene în intersecţii. Divorţează cu o autoadmiraţie tâmpă. Avortează fără remuşcări. Abandonează copiii în maternităţi, şi duce părinţii la azile de bătrâni. Când e-n frunte, când e şef, calcă pe cadavrele celor dragi, uită c-a plecat de la ţăruş. Are gesturi de banditism edificator, vorba lui Radu Paraschivescu.

Vă vine să credeţi ori ba, prin şcoli unii profi încă susţin vârtos că ne tragem din maimuţe. Apoi vin şi se plâng pe la teve ori ziare, că le dau tinerii în cap. Că liceenii sunt o orchestră de afoni nemiloşi. Că fetele vin la şcoală mai mult dezbrăcate. Că fumează fără să palmeze ţigara când trec dascălii pe lângă plozi. Că elevii sunt plini de nesimţire, de indolenţă şi de prost gust. Că sunt grobieni şi nu mai au nici un apetit pentru frumos. C-au devenit mici uzine ale infernului. Etcetera.

Le-am explicat colegilor că pentru aceste produse evoluţioniste ciocanul logicii nu reuşeşte să schimbe inima de piatră. Le-am spus că starea deplorabilă a început odată cu scoaterea religiei din şcoli. Şi cu promovarea maimuţei. Le-am mărturisit că numai Dumnezeu are la promoţie blândeţe, gingăşie, dragoste, iertare, pace. Numai El şlefuieşte caractere. Numai El redă identitate, valori, bune maniere. Ca un floretist rafinat al vorbelor le-am spus şi că duplicitatea lor: „sunt creştini, dar cred că se trag din maimuţe...”, nu este decât o religie sintetică. Una care îmbată sufletele cu mise idolatre şi lucrează fără a gândi la ziua decontului. Le-am spus şi replica Annei Graham la o emisiune cu Jane Clayson: “cred că totul se reduce la faptul că ceea ce ve-ţi semăna, aceea veţi şi culege”.