A trecut o perioadă bună, apoi au urmat niște botezuri nou-testamentale. I-am spus că e cazul să facă acest legământ. Inițial ea a fost de acord. Dar familia s-a opus. A stat de-a curmezișul. Apoi a avut interdicție să mă întâlnească! M-a durut. Inima. Din prieten pentru ai săi devenisem inamic! Am înghițit ca pe un semieșec dar am continuat să mă rog. Toamna a ajuns la facultate. La Politehnică în București. Să construiască roboți! Din când în când mai vorbeam la telefon. Din când în când ne-am întâlnit. Doar are casa la doar trei km de mine! M-a vizitat chiar la liceu. Dar la biserică nu am mai putut să o invit! Familia o limita... Și totuși, participa la închinare departe de casă, în ascuns! Ani de zile creștin în underground! În underground în libertate!
Astăzi, în cancelaria profesorilor, exact la 10 fix, am primit un mesaj de la domnișoara doctorand (da, e la doctorat de doi ani): „Vă mulțumesc, dar cuvintele nu sunt suficiente. m-ați ajutat să găsesc drumul spre veșnicie și asta este de neprețuit! Vă sunt profund recunoscătoare!” Lângă mesaj erau două fotografii de la... botez! Se botezase acum două zile! Să vă mai spun că mi-a mai dat o lacrimă pentru Lăcrămioara? (Așa o cheamă). Am lăcrimat iar de bucurie! Așteptasem de nouă ani vestea aceasta!
Uneori suntem dezamăgiți profund pentru că investim și nu vedem roadele! Nu primim răspunsuri. Dumnezeu parcă tace. Nu se întoarce nimeni? Nu se schimbă nimic? Apoi devenim frustrați că nu suntem eficienți! Ne vine să renunțăm. Sau să ne facem reproșuri că am irosit ocaziile. Sămânța. Evanghelia. Azi am învățat din nou ceva ce știam deja dar nu mai credeam: uneori semințele încolțesc foarte târziu! Dar încolțesc, nu putrezesc!
Lăcrămioara mi-a mai adus o veste bună într-o lume plină de vești rele: părinții ei au însoțit-o la botez! Da, focul credinței nu poate fi învins de gheața împotrivirii!
O iubesc pe Lăcrămioara. Nu numai că mi-a resetat încrederea în ceea ce fac. Nu numai că a călcat pe urmele Domnului (și ale mele) și că ma vă depăși! Dar mai ales că este primul creștin evanghelic din istoria satului ei!
PS: După discuția cu ea am spus tuturor din biserica noastră să se roage pentru fată și pentru familia ei! Aceeași rugăminte e valabilă și pentru voi! Știați că iubirea se manifestă și prin rugăciune?
Nicolae.Geantă

Minunat.
RăspundețiȘtergereDa ,este o vreme care nu se mai repetă . Slăvit să fie Domnul Isus Hristos.
Aleluia. Am terminat printre lacrimi citirea articolului despre minunea făcută de Însuși Dumnezeu prin dumneavoastră frate Nicu. El, Tatăl ceresc, îngăduie să vedeți și parte din rodul slujirii dumneavoastră, cu scopul de a vă reforța aripile. Aripi cu care veți putea sluji cu mai multă bucurie și cu care vă veți înălța mai ușor înspre cer. El să o binecuvanteze pe sora Lăcrămioara și să o ajute să fie o 'Lidie' pentru localitatea ei, și de asemenea El să binecuvanteze întreaga dumneavoastră casă.
RăspundețiȘtergere