A fost coleg cu mine. Patru ani.
În ultimele două zile de facultate, involuntar sau nu, mi-a făcut un pocinog.
Să zicem o… sfidare. Mi-a fost greu atunci. Venea de la cineva de la care nu
mă așteptam. Au trecut 25 de ani și urma să ne întâlnim. Dintr-o dată, în
minte, mi s-a resetat acea durere. „O să îl ocolesc, și gata”, gândea voința
din mine. „Da, dar au trecut 25 de ani!”, mă cerceta conștiința. Și nu învingea…
Până am dat cu ochii de un verset din Proverbele lui Solomon: „E o cinste
pentru un om să uite greșelile!” (Prov. 19:11)
Uneori îți aduci aminte că cei din
jur ți-au greșit? Că te-au rănit? Uneori îți vine să-i judeci pe ceilalți?
Să-i analizezi critic. Exegetic. Să dai o sentință? N-o face! Când procedezi
așa vrei să joci rolul lui Dumnezeu!
Nu te lăsa influențat de șoaptele ce-ți sună în urechi! Judecata aproapelui tău
nu este o cerință christică! Dumnezeiască. E șoapta celui rău! Și
William Perkins zicea pe bună dreptate: „Nu-l crede pe diavolul chiar dacă
spune adevărul!”
E o cinste pentru un om să uite
greșelile! Bine și dacă nu le uită? E o rușine… Știți cum se mai traduce? Lipsă
de înțelepciune.
PS: Am văzut cu toții că soția lui
Charlie Kirk a spus la înmormântarea soțului său că îl iartă pe asasin! Asta
i-a amuțit pe toți opozanții lui. Pe toți aceia care au urlat de bucurie când a
fost împușcat, pe politicienii care au făcut hărmălaie când s-a dorit ține un
moment de reculegere în Parlamente, pe jurnaliștii care l-au demonizat. Când iubești
ierți. Iar vrăjmașul se umple de rușine…
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu