Înălțarea vine dacă știi mai întâi să cobori – de Nicolae Geantă

Într-o joi, spre sfârșit de primăvară, Hristos s-a înălțat la locul de unde venise. La Ceruri. Dar ca să se înalțe Acolo, mai întâi a trebuit să coboare Aici! Jos. În staul, pe cruce, în moarte...

Înălțarea Sa e lecția supremă cum se răsplătește smerenia. Ca să urci întâi trebuie să cobori! Pe scara vieții cu toți dorim să urcăm. Să fim înălțați. Dar cei mai mulți nu vrem urcușul modestiei. Prin urmare, în timp ce Isus coboară treaptă cu treaptă, noi, ca niște disperați, urcăm pe lângă El gâfâind! Nu ne interesează de ce mirat se uită spre noi întrebând: „Quo Vadis humanus?” (Unde te duci omule?). Chiar așa: unde vor să se înalțe oamenii fără El?

Înălțarea Domnului, spunea Dumitru Stăniloaie, este și ridicarea noastră din patimi! Din starea de pământesc. Căci, dacă privim spre pământul acesta, e prezent peste tot! Îi simțim gustul până și la rugăciune!

Înălțarea Sa e și înălțarea noastră. Dar, asta abia după ce coborâm în noi și recunoaștem că mirosim a păcat. Păcatul miroase a baltă împuțită dricuită de bocanc de soldat. Păcatul încolțit în noi devine un putregai în oase! De aceea ne trebuie infuzie cu celule stem din sângele lui Hristos!

Înălțarea Domnului este garanția că într-o zi vom fi cu El. Se va întoarce așa cum a fost văzut mergând spre Cer. Instantaneu.

Trăim spre a ne înălța! Ce zici, n-ai vrea să-ncepi întâi să cobori?

Hristos s-a-nălțat! Și nimeni niciodată nu poate fii mai sus decât El!

 Nicolae.Geantă

Instinct de haită – de Mihaela Mănescu

Alerg în vis cu haita mea.
Sunt lup și eu, sunt lupi și ei...
Și-ntreaga lume parc-ar vrea
Să-mi facă alergarea grea
Că-s lup și eu, sunt lupi și ei...

În colții mei se stinge-o stea,
În colții lor se nasc scântei.
Suntem flămânzi după ceva
Și totuși nu e haita mea
Chiar dacă-s lup, la fel ca ei...

Alerg și cad și mă trezesc.
Mi-au dat de urmă lupii mei...
Miros a Sânge, nefiresc,
Și-a rai în floare. Și-mi șoptesc:
Eu nu mai sunt un lup, ca ei... 

mihaela mănescu

Seara culturală la El Star Câmpina

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fphoto.php%3Ffbid%3D29666104683037411%26set%3Da.29666189993028880%26type%3D3&show_text=true&width=500" width="500" height="777" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share"></iframe>

Serata culturală cu dublă lansare de carte | Nicolae Geantă

Învață să mori cu sens – de Nicolae.Geantă

O pasăre a murit pe cuib într-un incendiu. Ar fi putut zbura. Ar fi putut scăpa, cum fac cei mai mulți. Argumentul ei ar fi putut să fie: scapă cine poate! O singură întindere de aripi și era departe de pericol. Dar n-a făcut-o. Nici măcar nu s-a gândit! Nici n-a clipit! N-a tremurat! Nu s-a temut! A rămas acolo, nemișcată, lângă ceea ce avea mai de preț!

Nu a făcut asta din slăbiciune. Ci din chemare. Dintr-un instinct vechi, mai vechi decât omul. Un instinct mai curat decât orice sentiment al lumii contemporane: datoria de a-ți proteja viitorul!

La păsări nu există discursuri motivaționale. Nu există nici aplauze. Nici interes ascuns. Există doar un hormon – numit „prolactină”, care, în sezonul cuibăritului, al eclozării, le inundă creierul și le transformă în scuturi vii. „Prolactina” le determină să reziste chiar și-n fața unui pericol iminent! Când o fac, nu o fac pentru glorie. Nu o fac pentru recunoaștere. Nu o fac nici măcar pentru istorie! Ci o fac pentru viitorul speciei lor (ascuns în ouăle acelea mici)...

Noi oamenii, ar trebui să cunoaștem iubirea nu doar din cuvinte. Ar trebui să știm ce înseamnă datoria. Ar trebui să știm ce înseamnă să ardem „într-un incendiu”, să stăm neclintiți în pericol, doar pentru că alții, mai fragili decât noi, au nevoie (de noi) chiar acolo!

Trupul acela mic și firav, găsit prin maldăre de cenușă, nu e doar o pasăre! E o lecție. Ori o palmă peste obrazul unei lumi care fuge la primul semn de disconfort. E imaginea iubirii materne. A unei eroine anonime, fără titulaturi și onoruri, fără pretenții. A unei ființe c-o inimă ce-a bătut până la capăt pentru ceea ce conta. Zicea cineva că pasărea „a murit așa cum mulți din zilele noastre nu ar trăi niciodată: cu sens!”

Fă sacrificii dezinteresat!
Asumă-ți riscuri! Rămâi curajos în fața grelelor amenințări!

Nu-ți ucide speranța! Binele transcede răul, nu invers!

Trăiește-ți viața plină de scop, de sens!

Și de ce nu: învață să mori cu sens!

Dumnezeu încununează numai virtuțile! Privește mai ales la sacrificiul Lui!

*o compilație de Nicolae.Geantă

Se cere deja legalizarea parteneriatului civil - C. Dărvășan cu N. Geantă, A. Cristea, I. Preda

Nicolae Geantă - Scapă-ți viața!

Trecutul nu are aripi! - de Nicolae.Geantă

Am întâlnit batalioane de oameni care s-au ancorat de trecut! În spațiu, în timp, în inimă. În acțiuni. Ancorele ne țin în loc, numai velele ne împing înainte! Odată aruncată ancora suntem ca înghețați. Devenim o antarctică... Nu mai crește nimic. 

Greșeala cea mai mare însă este când visăm la schimbare ancorați în trecut! Trăim ca în Caragiale: „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic!” Dar nu putem niciodată începe un capitol nou al vieții noastre dacă tot îl reluăm pe ultimul! Nicolae Iorga zicea că „Istoria își bate joc de cei ce nu o cunosc. Repetându-se!”

Trecutul poate „fi măreț”, cum scria Eminescu, dar niciodată mai măreț decât viitorul! În fapt trecutul nu are aripi! Ci doar rădăcini. Sau lacăte!

Toți oamenii avem nevoie de schimbare. Trecutul nostru e de plumb. Sau vorba lui Lucian Blaga: „prundiș de păcate”. Interesant este că nu vrem să scăpăm de povara lui. Apoi ne mirăm de ce trăim bacovian în mijlocul verii! Solomon ar spune doar atât: „deșertăciune!”

Politica, Evanghelia și valorile woke - de Nicolae Geantă

Trăim vremuri incendiare. România s-a cocoțat pe un butoi cu pulbere. E gata să se auto detoneze. Datorită politicii din toate direcțiile se apasă pe brichetă. Anatemizările au devenit religie! Religie woke. Amicițiile de altădată au devenit vitriol. Unitatea e făcută cioburi. „Bellum omnium contra omnes!” (Război al tuturor împotriva tuturor)! Cine ne poate salva de explozie? Există o singură soluție: Scripturile. Evanghelia.

Politica se bazează pe manipulare. Arma ei preferată este demagogia. Minciuna propagă frica, împroșcarea cu noroi, utilizează fake-urile ca certitudini! Evanghelia se bazează pe Adevăr. E singur. E sigur. E cea mai puternică armă! Adevărul ne ține liberi!

Politica aprinde ură între semeni. Evanghelia aprinde iubire. Ea transformă chiar și dușmanii în prieteni. Politica divizează. Evanghelia unește! Politicile aduc uneori haos. Evanghelia aduce mereu ordine!

Politica distruge tot ce-i este rival. Evanghelia întinde chiar și vrăjmașului mâna! Politica acuză! Evanghelia iartă.

Prăpăstii și culmi – de Nicolae Geantă

Am văzut de multe ori oameni care au trecut de la agonie la extaz. Și de la extaz la agonie. Din plâns în râs, și din râs în plâns.

Am văzut oameni care au uitat de unde au plecat și oameni care au rămas la fel de populari deși condiția lor din urmă îi putea păstra la oarecare distanță.

Am văzut oameni care au ajuns în prăpăstii de unde credeau că nu vor mai ieși, sau alții cățărați pe creste de unde credeau că nu vor fi dați jos niciodată.

Am văzut oamenii pentru care eșecul a fost o rampă de relansare și oameni pe care succesul i-a distrus.

Și m-am întrebat așa în barbă de fiecare dată: ce poate fi mai periculos în viață, prăpastia sau culmea? Bartolomeu Anania zicea că atunci „când te găsești în fundul prăpastiei, să nu disperi, iar dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu amețești. Dar să ști că această a doua primejdie este mai mare decât cea dintâi. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune ca izvor de putere. Când ai ajuns în vârful muntelui, uiți de ea”. Da, mândria uită în primul rând pe Dumnezeu!

Nicolae Geantă la El Star Câmpina: Dublă lansare de carte. 23.05.25

Hai cu mine vineri 23 mai 2025, de la ora 18.00.

La Librăria El Star din Câmpina. E dublă lansare de carte.

Nu veni singur! Vino vu un prieten!

Nicolae Geantă - Declarația mângîierii

Isus e prezent în orice furtună! - de Nicolae.Geantă

Plouă. Cu vânt. Nu e nimeni pe stradă. Cerul e plumb. Bacovian. Ploile strică toate promenadele. Dau planurile peste cap.

Un filosof chinez zicea: „Să nu te temi niciodată de o furtună. Învață să dansezi în ploaie!” Hmm, asta sună cam așa: „Învață-te să suporți greul în viață”. Cam budistă ideea. Ori comunistă. Adică, asta e karma ta. Dansează cu greutatea în spate!

Pe de altă parte Charlie Chaplin mărturisea odată: „Îmi place să merg prin ploaie. Pentru că nu îmi vede nimeni lacrimile!” Asta sună a singurătate! Cum să fii singur într-o mare de oameni? Și uită că se poate. Oamenii cei mai singuri nu sunt în Sahara. Ci pe străzi (nu neapărat în ploaie), înțesate de semeni care nu te bagă în seamă. Trec pe lângă tine ca și cum ai fii invizibil!

Și ce să facem, dansăm sau plângem în furtunile vieții? Ne obișnuim cu greul sau plângem că nu avem niciun sprijin? Scriptura ne spune că într-o noapte cu furtună, când Petru și ucenicii luptau disperați cu valurile mării, Hristos, care dormea liniștit a fost trezit de cei 12 înspăimântați. Și, plin de calm, a strigat mării „Fără gură!” Tăcere. Și furtuna s-a transformat în calm ecuatorial!

Fiecare groapă are o scară – de Nicolae Geantă

C. a fost preot. Prieten cu mine. Dintr-un motiv de disperare s-a sinucis! Oamenii m-au întrebat „cum de s-a putut întâmpla una ca asta?” Le-am spus că nu știm ce s-a gravat în inima lui ori în creier, mai ales a unui om care îl slujea pe Dumnezeu! Dar știu că în groapa de disperare NU a mai privit la scara ce era în fața lui!

Când ajungem în furtunile vieții, în adâncuri, în mocirlă, în eșec, în falimente, (adică acolo jos de tot), noi de cele mai multe ori privim ca la sfârșitul lumii. „De aici nu se poate ieși!”, răsună în urechi, în inimă, în plămâni, mare cor al pesimismului. Totul împrejur devine betonat. Fără scăpare... Dar de cele mai multe ori uităm că în groapa disperării este o... scară! Da, în fiecare groapă este o scară! O schelă care te urcă...

E drept, când ajungem în groapă disperăm. Dar scopul lui Dumnezeu nu e să rămânem acolo! Pentru Iosif groapa Dotanului, sau închisoarea lui Faraon, nu au fost hău-ri. Ci scara de a urca premier în Egipt. Pentru evrei Egiptul nu a fost o groapă. Ci o scară. De acolo au urcat în Canaan. Pentru cei trei tineri iudei, slujitori ai lui Nabucodonosor, cuptorul de foc nu a fost groapa pieirii. Ci scara de a urca apoi în fruntea administrației babiloniene. Și pentru Daniel la fel. Pentru Hristos, răstignirea pe o Cruce înfiptă-n Dealul Căpățânii, nu a fost finalul. Nici așezarea Sa într-un mormânt. Mormântul a fost scara pentru Înviere!

Fiecare groapă are o scară! Până și păcatul – bezna minții, groapa cea mai mocirloasă a sufletului – are o scară de ieșire spre sfințenie: Crucea Domnului Isus!

Când treci printr-o groapă, accidental sau cu bună știință, nu dispera. Nu-ți face hara-kiri. Nu-ți pune ștreangul de gât. Nu urla la soartă! Privește atent după scara pe care trebuie să urci. Dumnezeu ne permite uneori să ajungem în gropi tocmai pentru a-I folosi scara!

Dacă nu găsești scara strigă la Dumnezeu să-ți deschidă ochii! Uneori lacrimile ne împiedică să-I vedem scara Harului rezemată de buza Cerului!

 ----------------   -----------------  --------------

PS: Personal, în viață, am trecut prin multe gropi. Când m-am trezit în ele inițial am disperat. Dar mai târziu am înțeles că spre Cer nu e o cale presărată cu trandafiri. Ci cu gropi. Dar și cu multe scări...

Nicolae.Geantă

Pe un drum necunoscut NU merge singur! – de Nicolae Geantă

Uneori drumurile vieții ni se par foarte bune. Chiar dacă nu am mai călcat niciodată pe acolo. Însă intențiile bune nu totdeauna au și final fericit. Solomon spune în pildele sale că „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă văd că duc la moarte!” (Proverbe 14:12). Asigură-te că ești pe drumul care duce la viață!

Adeseori drumurile pe care pornim sunt necunoscute. Și atunci le parcurgem șovăind, tremurând. Avem o neliniște tot traseul! Mergem cu faza scurtă: „Oare ajung, oare mă voi descurca?” Dumnezeu promite că „El îi urmărește, merge în pace pe un drum pe care n-a mai călcat niciodată cu piciorul lui” (Isaia 41:3). Asigură-te că atunci când pornești pe un drum necunoscut ai o călăuză. Hristos e cea mai bună busolă!

Alteori trebuie schimbat drumul din mers! Ceva nu mai corespunde. Asigură-te că ai schimbat traseul până nu ajungi într-un loc unde nu mai e posibil! Fii ascultător când ți se cere să schimbi traseul. Tu nu cunoști viitorul!

Orice drum ai parcurge, sigur sau necunoscut, intermitent sau lung maraton, NU-l parcurge singur! Cel mai bun ghid este Dumnezeu. E Singurul care a bătătărit toate potecile lumii! Cu Dumnezeu de mână nimeni NU se poate rătăci! Nici orbi dac-am fi! „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe carări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor şi locurile strâmbe în locuri netede” (Isaia 42:16).

Nicolae.Geantă