Pledoaria eului sau confesiunea unui vinovat fără scuze - de Dorin Surdaș

Eul meu a urcat la bară...
cu pieptul plin, cu gura amară.
A strigat că vrea dreptate,
că i s-a făcut nedreptate.
Că el merită, că el știe,
că el suferă, că el nu minte…
 
Oho si și-a adus martori: orgolii,
vise neîmplinite,
răni vechi, cuvinte spuse-n van,
și mândria, ca un talisman.
 
Judecătorul tăcea...
Aștepta… pledoaria cealaltă.
 
A venit tăcută, simplă,
cu pași goi, cu sufletul strâns ...
A vorbit despre eul meu
ca despre un copil care, deși iubit, se așteaptă mereu să fie răsfățat.
Despre cum, din iubire de sine,
a rănit, a stricat, crezând că face bine…
pentru el.
 
Și atunci, în tăcerea dinăuntru meu ,
am știut:
eul meu câștigă procese,
dar pierde războaie!
 
Am stat într-o zi față în față cu mine.
Nu cu masca mea, ci cu eul meu adevărat — acela care se revoltă când nu e apreciat, care se compară, care vrea să aibă mereu dreptate.
 
Eul meu a început pledoaria lui:
„M-au nedreptățit.”
„M-au uitat.”
„M-au rănit.”
„Mie mi se cuvenea…”
Și parcă avea dreptate… până am privit în urmă:
relații frânte, rugăciuni seci, tăceri apăsătoare.
 
Atunci am auzit vocea Duhului Sfânt:
„Eul tău strică totul.
El vrea podium, nu cruce.
Vrea aplauze, nu lacrimi.
Vrea dreptate, nu iertare.”
Și am înțeles că ori las eul meu să conducă — și pierd tot,
ori îl dau la o parte — și câștig Cerul.
 
M-am gândit la Petru.
În grădină, când Domnul Isus era arestat, Petru și-a apărat eul cu sabia....
A tăiat urechi pentru adevăr. (Ooo, câți suntem ca el . Specialiști... doar la taiat !) 

Dar câteva ceasuri mai târziu, același eu tremura în fața unei slujnice, în fața mopului .
Sabia eului nu ține în fața focului.
Dar lacrimile pocăinței curăță inima.
Doar când Petru a plâns… a început să trăiască cu adevărat.
 
Un misionar scria în jurnalul său:
„Când m-am golit de mine însumi, Dumnezeu m-a putut folosi.
Când am murit față de dreptul de a fi înțeles, iubit, apreciat… abia atunci cerul a coborât în inima mea.”
Grozav ! Ce mărturisire!
Câtă libertate e în a nu mai purta povara de a demonstra ceva ! Și noi totusi încăpățânati vrem sa tot demonstram..
 
Astăzi fă liniște în sufletul tău!
Ascultă pledoaria eului tău… dar lasă contra-pledoaria Duhului să aibă ultimul cuvânt.
 
Eul tău poate câștiga certuri, dar va pierde oameni.
Poate străluci o clipă, dar va stinge lumina harului.
 
Alege să-l lași la Cruce.
Acolo moare eul. Și începe viața.
 
La Golgotha vieții, au si azi loc răstigniri ! Eul nostru nu are nevoie de mângâiere, ci de cuie.
Locul lui nu e pe tron, ci pe cruce.
Și numai când moare eul, trăiește Hristos în noi.
 
La Golgota vieții, eul nu se reformează.
Se răstignește.
Și abia după moartea lui, începe viața în Hristos.
 
Cu prețuire,
 
Surdas Dorin

https://www.facebook.com/dorinsurdas