Norii trec. Dar Crucea rămâne – de Nicolae.Geantă

Ieri am oprit cu niște prieteni din Anglia să admirăm crucea de pe Caraiman. „Străjerul” acela istoric ridicat pe vârful munților semeți. Dar, în ciuda noastră parcă, norii o ascudeau foarte bine. Și totuși, din când în când, norii se disipau și o puteam admira. Chiar dacă numai preț de secude. Era acolo, neclintită, în ciuda forfotei norilor ce tot încercau să o declare invizibilă.

Ca și norii și crucea din vârful montan tot așa se întâmplă și cu Hristos și Crucea dela Golgota. O puzderie de nori – a se citi adversari – vor să-L astupe. Să nu fie văzută de nimeni. Apoi să declare cu nonșalanță că Isus, Dumnezeu, nu există! De la ateism la transgederism, de la habarniști spirituali la islamiști fundamentaliști, de la suferință la îngrijorare, de la istorici la folcloriști, de la mireni la laici netrăitori în adevăr, norii se ridică zi de zi peste Crucea Domnului. La unison vor să pună, vorba Sfintelor Scripturi, lumina sub obroc. Nu știu de ce nu înțeleg propagandiștii necredinței, că oricât de densă și sârguincioasa luptă ar da, nu pot doborî Crucea Domnului. Faptele lor sunt decât niște nori trecători. Norii se duc mintenaș, doar soarele rămâne. Iar Hristos cu Crucea Sa e Soarele lumii!  

Le spuneam ieri prietenilor mei că „norii vieții” vor să ascundă Speranța! Nu vor reuși oricât de groși ar fi! Nimeni, niciodată, nu a văzut niciun nor, oricât de uriaș ar fi fost (sau va fi), să distrugă un munte! Poate de aceea Pavel a spus că toate trec cu excepția celor trei: credința, nădejdea și dragostea!

Dacă vezi nori negrii că înaintează spre credința ta nu te înspăimânta: necazurile trec, dar Hristos – Speranța lumii – rămâne. Veșnic!

Nicolae.Geantă