ProSefora

youtube

sâmbătă, 29 iunie 2024

DE CE ISUS? Turneu Misiunea Betania Chicago în România, 2024 (1, Oradea)

Miercuri. 26 iunie 2024. Zi toridă de vară. Tropicală. Termometrul a urcat la 35 de grade Celsius. In english 95 degrees. Adică Fahrenheit. La Oradea începe reîntregirea echipei. Doar e Bethany United. Echipa e un puzzle. O piesă dacă lipsește... jocul e incomplet. Echipa este unită. Chiar așa pot fi echipe neuinite? Sau unde nu e unitate se poate vorni de echipă? Reunirea e după zboruri lungi peste Atlantic. După escale și peripeții. Căci nu se poate drum lung fără întâmplări neprevăzute. Fără adrenalină. Fără ceva pounds de stress. Nici măcar spre Cer nu mergi fără stress... Prin aeroporturi s-au ivit incidente. Bagaje pierdute. La companii aeriene mari. Da, gafele se produc și la firme/branduri renumite. Un singur pas greșit și chiar profesioniști dau error. Numai Dumnezeu nu face greșeli. Apoi acum are loc prima experiență Schengen a grupului. Pentru că toți bethaniștii aveau pașapoarte americane au trebuit să stea la controale interminabile. A fost prima dată când ți-ai fi dorit buletin românesc!

Unii au aterizat la Otopeni. Alții la Feryhegyi. Cum unde? La Budpesta... Unii au traversat pusta maghiară. Bărăganul ungurilor. Sau Câmpia Panoniei. Cu autobuze sau mașini închiriate. Alții au traversat România. De la Centru-Sud spre Nord-Vest. Printre Carpați. Prin România pitorească. Cu autostrăzile ei scurte. Ori cu petece în asfaltul turnat mai demult. Cu râurile ei învolburate. Cu ruralitatea ei ticsită de case modernizate și vișini copți. Cu dealurile îmbrăcate cu păduri de amestec. Și munții cu molizi semeți. Și cu unele pâlcuri de pădure pline de tei cu miros îmbietor. Cu căpițile de fân și turmele de oi. Cu bătrânii care șed pe lavițe la poartă. Cu căruțele ce fac slalom printre bolizi de zeci de mii de euro. Cu aerul acesta specific între Apuseni și Marea Neagră. Cu ospitalitate ca „nicări” pe pământ. Și cu dragostea verbalizată. Da, dragostea nu e vorbă. E verb. E acțiune. Consum. Ardere pentru ceilalți. Așa cum face Dumnezeu pentru noi...

Tot grupul ajunge la cazare. Câteva zile sediul va fi la DoubleTree Oradea. Un hotel categoria Hilton, situat la 2 km de primăria capitalei Bihorului. Cu 147 de camere. Exact pe malul Crișului Repede. Când zbori zece ore și apoi mai călătorești cam tot atâtea terestru oboseala ăți spune cuvântul. Chiar dacă fusul orar vrea să te mintă...

Ziua 0. Joi 27 iunie 2024. Hotel DoubleTree Oradea. Zeci de tineri, ba peste 100, încep să se adune pe holurile spațiosului hotel de 4 stele. Sunt români-americani. Ba mai mult americani, cu sânge românesc. Nu toți „rup” bine românește. Dar toți au zâmbetul mioritic. Ceva neaoș întâlnit numai între Carpați și Dunăre. Mulți dintre ei sunt elevi și au vacanță. Dar în România nu au venit în vacanță. Ci în misiune. În evanghelizare, în implicare socială. Și-au lăsat metropola Chicago să umble pe străzile satelor și orașelor din românia în Numele Mântuitorului lor Hristos. Vor să facă ceva pentru Domnul. Ajuntând oameni. Semeni. Conaționali. Copii orfani. Bătrâni. Ori tineri cu probleme. Misiunea de anul acesta, a zecea de când Misiunea Bethany Chicago vine în România poartă numele „DE CE ISUS?” Pentru că numai El este soluția vieții. Și soluția tuturor problemelor. Ajutorul. Speranța. Iertarea, Vindecarea. Înoirea. Refresh-ul. Și alte un milion de atribute. Apoi oamenii trebuie să afle de ce îl iubim pe Isus. Nu doar din vorbele noastre. Ci și din fapte. Despre acestea ne vorbesc mai mult David Laza, prezbiter al Bisericii Bethany, alături de Cristi Șerban, liderul departamentului de caritate, care zilnic sunt implicați alături de tineri voluntari din Chicago pentru ajutorarea familiilor nevoiașe.

De departe cea mai cunoscută persoană din grup este Laura Bretan. Solist de renume. Mondial. În vârstă de 22 de ani, Laura s-a remarcat prin vocea sa la diferite concerte din Statele Unite, Canada, Germania, Italia, Spania, UK, Belgia, Evleția, Vatican sau... Emiratele Arabe Unite. Și evident în România unde a concertat pe scenele Sălii Palatului, ale Ateneului Român ori ale Operei din Cluj. Cât despre bisericile unde a cântat imnuri pentru Isus nu pot fie enumerate....

La ora 18 cei peste 145 de româno-americani au avut invitație la Biserica Speranța din Oradea. Este Youth Night. Seară de tineret. Slujbă la care și-au făcut încălzirea. A vocilor, a minții, a curajului. A luptei pentru Împărăția la care au fost chemați. Am fost chemați. Pentru că orice slujitor al Domnului e chemat nu la relax. Ci la transpirație. Haina comună de slujitor ceresc nu e costumul. Nici pijamaua... Ci salopeta!


Sala Bisericii Speranța a fost plină de tineret. Orădenii au potențial uriaș. A fost plină de cei ce sunt viitorul Bisericii. Căci trebuie să vă spun clar: tinerii nu vor fi, ci sunt viitorul Bisericii! Amin! Ei vor evangheliza generația lor! Ei vor rezista tentațiilor. Ei vor construi societatea morală. Ei vor alerga pentru Isus. Maraton. Ei vor câștiga oameni pentru Cer. Tinerii vor duce Biserica mai departe. Mai departe se traduce „mai aproape de poarta Raiului!”. Da, ei pot. Tinerii au potențial uriaș. Au informații cum n-a avut nimeni pe planeta în nicio vreme. Și au la îndemână Duhul Sfânt. El îi va călăuzi. Pe  ultima turnantă. Apoi va urma încununarea. Și-a lor. Și-a noastră. Și-a strămoșilor noștri!


După ce au încântat auditoriul cu vocile-i superbe, Laura bretan & Bethany United, pastorul Luigi Mițoi a rostit o predică din Ezechiel 2. Cu trei mari provocări pentru tineri. Și pentru orice frecventează adunarea lui Hristos. Identifică-ți chemarea. Dezvoltă-ți caracterul. Pune-ți competențele în slujire. Așa facem? Păi dacă facem de ce întârzie rezultatele? Cred că a sosit ceasul să ne dăm un mic refresh. Sau total refresh... Chiar așa, m-a întrebat cineva „de ce pleacă tinerii din Biserică?” Le-am spus că în niciun caz din cauza lui Dumnezeu. Tinerii pleacă pentru că noi le prezentăm un Dumnezeu creat de noi. Unii prezentăm un Dumnezeu conservator. Alții unul libertin. Unii prezentăm un dumnezeu răzbunător. Care te trăznește dacă nu faci y. Ori x. Alții un dumnezeu al îngăduințelor, al încredințărilor transformate în dogme. Sau alte chipuri care nu se regăsesc în Scripturi. Și tinerii văd un Dumnezeu neatrăgător. Paradoxal, El este cel mai puternic magnet. Predicați un Dumnezeu care magnetizează! Trăiți. Și bisericile vor fi pline. Nu numai cu tineri.

După întâlnirea de tineret a urmat o agapă. O masă de dragoste. Părtășie. La masă cunoști semeni. Cunoști poveștile lor. Te integrezi în echipă. Faci relații. Teși pânze de iubire. Părtăția la agapa creștină e un megamedicament. E poftă de viață. Mulțumim Bisericii Speranța Oradea pentru ospitalitate. Dumnezeu să vă răsplătească efortul. Și credința.

Ora 12 PM. Stingerea. Deși dv știți bine. În tabere, în misiune, în slujire, tinerii nu au somn. Ei noaptea n-au somn... Fie treji în toată viața creștină! Și ei și noi. „Stați teji și vegheați!” Să nu fiți surpinși de nimic...

PS: Uitasem. Pastorul Luigi Mițoi a predicat după ce a condus aproape toată ziua. De la Giurgiu la Oradea sunt câteva ore bune de mers. A se citi aproape o jumătate de zi! Rugați-vă pentru fratele Luigi. Fiecare rugă a dvs îi mai pune un fulg pe aripile de înger. Îl ajută să se înalțe. Și cu cât pastorii zboară mai sus, cu atât ne vom înălța și noi pe piscurile creștinismului...

(va urma)

Nicolae Geantă & Misiunea Bethany Chicago

3 comentarii:

  1. Multumesc pt.acest material,m a făcut sa lăcrimez, sa mi pun întrebări,sa I apreciez pe cei ce sunt pe baricade, sa mi doresc sa fiu un ostaș!!Astăzi am aflat de aceasta misiune,exact când sunt prezenți în orașul Natal!!!Cu ajutorul lui Dumnezeu voi fii prezenta,la evanghelizare!Fiți binecuvantat de Domnul impreuna cu familia dvs.

    RăspundețiȘtergere