youtube

marți, 16 ianuarie 2024

Și binele făcut fără intenție e răsplătit – de Nicolae Geantă

Se povestește că un brutar își mustra mereu soția pentru că mergea la biserici și dădea generos și la săraci și la colecte. Înjtr-o bună zi, în timp ce scotea pâinile calde din cuptor, iar mirosul brutăriei se răspândise cale de-o poștă, un sărac a apărut în ușa acesteia.

– Toate pâinile acestea sunt ale tale, șefu’?, întrebă zdrențărosul.
– Ale cui să fie?, strigă mâniat brutarul. Pleacă de aici!
– Nu-mi dai și mie una, că mi-e foame?
– Pleacă!, ți-am spus. Lasă-mă în pace!
– Șefu’!
– Pleci sau nu pleci?
– Șefu’!, îl ruga săracul.

Dar n-a apucat să sfârșească rugămitea, că brutarul a luat o pâine și a zvârlit-o cu putere spre sărac, dorind să-l lovească drept în cap. Acesta însă s-a aplecat și pâinea a trecut razant deasupra capul său și a căzut jos. Săracul s-a repezit la pâine, a luat-o, a ieșit afară, și retrăgându-se într-un colț, a mâncat-o pe nerăsuflate. Toată ziua brutarul a fost nervos din pricina acelui musafir nedorit. Dar și a pâinii pierdute. „Să îndrăznească să mai vină!”, își spunea el cu mânie în sinea sa.

În noaptea următoare, pe la orele două după miezul nopții, brutarul sare din somn înfricoșat și ud de transpirație, strigând:

– Femeie, scoală-te!

– Ce ai? Ce s-a întâmplat?, l-a întrebat soția sa înspăimântată.

– Scoală-te și adu-mi o cămașă să mă schimb și-ți voi spune ce am pățit! Femeie, am visat că am murit și s-au adunat în jurul meu mulți îngeri și mulți demoni, certându-se între ei cine să ia sufletul meu. Într-un cântar mare diavolii puneau mereu faptele mele cele rele și balanța se îngreuia din ce în ce mai mult. La un moment dat un înger a strigat: „Pâinea! Aduceți pâinea cu care a săturat pe acel sărac flămând! Puneți-o în cealaltă parte a talerului!”. Atunci demonii au strigat: „Pâinea nu a dat-o milostenie, ci a aruncat-o să-i spargă capul săracului!” Iar îngerii au replicat: „Dar s-a săturat cel flămând, și acela a mulțumit lui Dumnezeu”. Și să vezi femeie: acea pâine a schimbat talerele cântarului!  Așa că, de azi înainte să faci milostenie fără să te mai oprești! Și eu voi face la fel! De ar veni din nou acel sărac…

Lecția brutarului e simplă: dacă dai nu pierzi, câștigi. Nimeni nu a sărăcit prin dărnicie. Ba mai mult: nu doar că s-a îmbogățit, dar și-a câștigat fapte bune pentru veșnicie! Iar în veșnicie ajung doar cei mântuiți.

Biblia ne spune că Dumnezeu contabilizează orice faptă bună. Orice mână întinsă unui semen. Orice bine făcut cât trăim pe pământ! Mă gândeam azi: „orice bine făcut” indiferent de motivul pentru care l-am făcut… Adică Dumnezeu contabilizează și binele făcut fără intenție. Brutarul a făcut un bine din… răutate!

Dumnezeu știe dacă intenția de a face bine a fost rea. De exemplu manipularea săracului, dărnicia de ochii lumii, sau a unor lucruri care te încurcă. Dar El contabilizează mulțumirile acestuia la adresa Sa. Primitorul Lui i-a adus recunoștință.

Dăruiți cu inimă. Din inimă. Generos. Jules Renard zicea că nu e greu să fii darnic azi. Greu este să nu regreți mâine…

 Nicolae.Geantă

Un comentariu: