youtube

miercuri, 16 noiembrie 2022

Rugăciunea în post

Odată, un bătrân a fost întrebat:

- Părinte! Învață-mă cea mai puternică rugăciune pentru că începe postul. Pentru că mă rog, mă rog, dar Dumnezeu nu mă aude. Acum începe si postul si aș vrea să am inima liniștită .

Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns:

- Doi oameni erau pe o insulă pustie și nu puteau să primească ajutor de nicăieri.

Și s-au rugat - fiecare cât a putut mai bine.

Mai întâi de toate, aveau nevoie de mâncare. S-au rugat și Dumnezeu a trimis mâncare unuia din belșug, iar celuilalt deloc. Apoi aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească de vreme. Unul a găsit o peșteră confortabilă, iar celălalt nimic.

Pentru a pleca de pe insulă era nevoie de o barcă. Unul a găsit o astfel de barcă la mal, iar celălalt, nu.

Când cel care a găsit barca a vrut să urce în  ea și să plece de pe insulă, s-a gândit că prietenul său se află în aceeași nenorocire și a decis să-l ia cu el.

Când au plecat din insulă, cel dintâi l-a întrebat pe celălalt: „De ce, indiferent ce i-am cerut lui Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat, dar ție nu?”

 Celălalt a răspuns: „Dumnezeu mi-a dat tot ce i-am cerut ! Pentru că în toată această vreme i-am cerut doar un singur lucru: Să te ajute pe tine !"

Cea mai puternică rugăciune în post este Iubirea aproapelui !


  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu