Purtătorii de aripi sunt asemeni îngerilor. În primul rând
plini de blândețe. Gata să intervină pentru cei din jur. Asta înseamnă că sunt mereu jertfitori. Apoi sunt plini de bunătate. Plini de frumusețe. Plini de
înțelepciune. Ori plini de bun simț. Îngerilor nu le găsești defecte. Poate
numai naivitatea lor: nu vor să te lase singur! mai ales când dai de greu... Apoi mai vezi și faptul că vor crede mai
mult ca tine că poți ajunge ca ei: desăvârșit!
Purtătorii cu coarne însă sunt gata să împungă. Să facă totul
praf. Inclusiv pe ei. Coarnele sunt semnul răutății. Chiar dacă nu (ni) le vedem
pe cap ele (ne) cresc încet, încet în... suflet! Sunt atât de ramificate și stufoase
încât coarnele cerbilor carpatini sunt mici ikebana.
Mă gândesc că Dumnezeu a lăsat coarnele animalelor
pentru apărare. Să se apere de cei ce au colți. Sau chiar de ei ce au coarne. Și totuși,
nu am văzut niciun animal fioros care să aibă și dinți ascuțiți și coarne! În
afară de demoni! Totuși coarnele nu sunt (mereu) pașnice. Ci ies mai mereu la
atac!
Aripile te fac inofensiv. Dar coarnele sunt semn de
agresivitate. Oare de ce oile au coarne? Poate spui că trebuie să se apere de
lupi! Și totuși de ce lupii le mănâncă? Bine, bine, și păsările dacă au aripi
cum se apără? Simplu: pot zbura! Niciun purtător de coarne nu zboară!
„Rugați-vă să vă
crească aripi” e penultima mea carte. (E un fel de rugă valabilă ca și „pâinea cea de toate zilele”). Și după
ce vă cresc deschideți-le să acoperiți lumea cu ele. Aripile acoperă. Coarnele
nu!
Încă nu am auzit ca două păsări să se încurce în aripi. Dar
animale care s-au blocat reciproc și așa au sfârșit împreună… Când două animale
se luptă și se încurcă în coarne nu doar că se pot încleșta fără să poată
scăpa! Dar sunt în pericol să fie mâncate împreună de… lup! De carnivor!
Să aveți aripi! Ca îngerii! Cerul e plin de îngeri! Acolo
n-ajunge niciunul cu coarne…
Chiar așa, nu vrei să schimbi coarnele pe aripi?
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu