Aproape tot creștinismul a auzit de Wilow Creek. O megachurch din Chicago. Mai bine zis din suburbia South Baringhton. Suprafața terenului unde e amplasată uriașa biserică e cât Câmpina! Iar clădirea instituției e atât de mare încât intră tot Beiușul în ea! Parcările? Mașini ca la Țiriac Auto! Mii de mașini! De fapt americanii nu merg nicăieri fără mașină. Nici la cofetăria din colț. Pe la noi am mai văzut ceva mcdrive-uri. Dar să faci operațiuni la bancă direct din mașină, sau să dai geamul jos și să scoți bani de pe card din bancomat, până anul ăsta nu am mai văzut!
Pe scenă e un decor a la Michael Jackson. Zeci de lumini. Roți de albastru, de galben, de verde, de roșu. Un chitarist cântă cu șapcă pe cap. O solistă e în... pantaloni de trening! Dansează. Sare. E veselă voie mare. Și are și niște tatuaje pe mâini. Nu știu dacă sunt creștine... Un alt solist are un os de fildeș atârnat la gât. Iar toboșarul niște extensii la păr, și cercei! E băiat! În fața mea un domn se închină cu șapca pe cap. Vreo cinci duzine de bărbați peste 60 de ani sunt în pantaloni scurți. Și câte unii în șlapi. Se poartă lejeritatea! Și la haine, și la viață...
Workshipul este de nota zece! Dacă am cânta ca ei... Americanii cântă cu inimă. Nu știu dacă și cu frică! Nicio femeie nu are capul acoperit. Nici fuste nu am prea văzut. Pantaloni. Obligatoriu mulați. Se stă, se cântă în picioare. Cu mâinile pe sus. Unii bărbați țin mâinile la spate! Alții cu degetele pe telefoane. Chiar în fața mea vreo trei share-iesc! Chestiuni importante dom’le...
Liderul de închinare face o rugăciune. Urmează Supper. Comunion. Cum nu știți? Cina Domnului. Liderul spune o rugăciune, apoi oricine dorește se duce să își ia bucățică de pâine. Vin nu am văzut. Oamenii vin cu cuminecatura în bănci. Apoi o înghit! Repet, nu am văzut și vin. Poate au băut undeva în față. Am urmărit atent. A fost prima dată când nu am participat la Cina Domnului. Voit...
După vreo 30 minute de music, se ia o mică pauză. Unii, putini e drept, pleacă spre alte săli. La studiu. Copiii sunt la grupele lor. Nu am văzut, dar am auzit că sunt învațăti să lupte cu săbii! Să se costumeze antic! Să urmărească desene animate sau filme. Necreștine evident. Părinții fără grija lor, cântă. Sau citesc, ori butonează telefonul.
Începe predica. Un pastor negru. Totul se învârte în jurul lui Isus iubește, Isus iartă, Isus ridică, Isus e aici, Isus face miracole! Despre păcat nu am auzit nimic! Sau poate e o meteahnă doar a noastră a românilor. Numai la noi Dumnezeu o fi și “foc mistuitor!” Sincer? Nu m-a atins predica...
Ah, am uitat să vă spun: biserica are și restaurant. Exact la intrare! Sute de metrii pătrați. Ca la mall. “You want a pizza?”, mă întreabă o bucătăreasă negreasă. Foarte amabilă. “No. I don’t want to eat!” Are și Starbucks. Și Library. De unde îmi cumpăr ceva agendă. “De ce nu ai spus că ești pastor, că îți făceau reducere!”. Iac’ așa, n-am știut. I didn’t know!
Nu am fost la Willow Creek ca să judec. Nu sunt Dumnezeu. Am fost uimit să aud că zeci de tineri români merg în biserici de americani. Și m-a împins curiozitatetea să aflu de ce? Ce hrană se oferă acolo? Cum a ajuns o biserică megachurch? De ce noi români nu putem avea niciuna? Am aflat: acolo se vinde o pocăință ieftină! Lejeră. În trening și șlapi!
Azi am citit pe Wikipedia ca Bill Hybels a fost concediat în 2018 pentru că în Chicago Tribune s-a difuzat la sfâșitul lui martie o știre prin care era acuzat de adulter! După 33 de ani de slujire la Willow. Nu fac niciun comentariu!
Am mers cu bucurie la Willow Creek. Dar am plecat trist. Îndurerat pentru Hristosul pe care eu îl cunosc! Acela din Scripturi! Acela unic! Acela neschimbat indiferent de vremuri. Acela ce nu se poate împărți! Acela smerit cu Crucea în spate... M-am gândit cu respect la înaintașii noștri uciși în arenele romane, torționați de inchiziție, de comunism sau decapitați de musulmani! Ei s-au temut de Dumnezeu!
Iubiți-L pe Isus! Dar și temeți-vă de El! Dragostea fără teamă e idolatrie!
Nicolae.Geantă
Pasadena, California
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu