Emanuel Păun |
Brazi. Prahova. Sâmbătă 31 octombrie 2015. Conferinţă de
tineret. Regională. Braşoveni. Care au plecat de acasă încă de la 7 dimineaţa.
Un autocar întreg. Evanghelici, ortodocşi. Elevi. Studenţi. Căsătoriţi. Baschetbalişti.
Voleibaliste. Fotbalişti. Vreo 60. Toţi aduşi de profesorul Stelian Robu.
Bucureşteni. Vreo 20. Fotbalişti. Nepocăiţi. Toţi aduşi de Beni, un „tudorist”
misionar printre tinerii fotbalişti. Ploieşteni. Baschetbalişti. Prahoveni din
Brazi, Câmpina, Drăgăneasa, Brătăşanca, Bordeni, Strejnic, Boldeşti. Creştini după
Evanghelie, penticostali, ortodocşi. Diverşi. Ca o trusă de creioane colorate. Le-am spus că un creion colorat poate lăsa o istorie scrisă. Dar un desen într-o culoare e incomlet. Peisajele încântătoare se fac numai din amestec de culori.,,
Grupul Betel Codlea |
De la 14 la 17 s-au desfăşurat activităţi sportive. Baschet băieţi
şi volei fete la sala de Sport din Popeşti. Ploieştii contra Codlea. Fotbal pe
terenul artificial de la Băteşti. 6 echipe. Cei ce n-au făcut mişcare în aer
liber au făcut repetiţii în biserică.
La 17,30 a început a doua sesiune. Grupul de la Codlea a
cântat minunat. Şi Iosif de la Boldeşti la fel. Dar şi formaţia condusă de
Emanuel. S-a continuat cu mărturia lui Stelică Robu. Un fost afacerist din
Codlea care în anii 90 a fugit în SUA să se îmbogăţească. Şi s-a îmbogăţit. Cu
Hristos! Acum face misiune printre sportivi. E profesor de sport, dar medaliile
sale nu sunt numai decorative. Ci şi umane. Snopi pentru Hristos. După mărturia
sa s-au predat vreo 10 tineri. Unii sunt chiar elevi la liceul unde-i profesor.
Aleluia! E nevoie de oameni ca Stelică în şcolile româneşti.
Seara, puţin înainte de 20 au urmat sendvişurile, ceaiul şi
prăjiturile. Mulţumim sorei lui Emanuel Păun şi celorlalte ajutoare ce au
participat cu partea culinară. Mulţumim Emanuel şi Ingrid Păun pentru toată
implicarea voastră. Mulţumim Iosif, dar şi soţiei tale pentru ajutor. Mulţumim
Beni că te-ai chinuit să vii cu tinerii din Bucureşti. Mulţumim Stelian Robu că
ai reuşit să mobilizezi un autocar întreg plus două autoturisme. Azi puţini mai
fac asta. Şi mai ales când este vorba să te deplasezi peste 100 km. Mulţumim
leviţilor din Codlea. Şi tuturor celor participanţi. Dumnezeu să vă ţină de
mână! Iar voi să păşiţi într-o zi pe covorul albastru al Cerului. E o mare de
sticlă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu