Fundaţia CIREŞARII

miercuri, 7 ianuarie 2015

Tu eşti în noi, şi nu simţim - de Traian Dorz


Tu eşti în noi şi nu simţim,
cum nu simţim ce nu ne doare, 
cum nu ni-e greu şi nu tânjim, 
când nu-i nici cald şi nici răcoare.

Tu eşti în noi când nu dorim 
şi când nimic greu nu ne pare, 
când nu-nsetăm, nici flămânzim, 
Tu eşti în noi îndestulare.

Tu eşti în noi Cuvânt când ştim 
cântând, în noi Tu eşti cântare, 
lumină eşti — când strălucim,
când ne rugăm — eşti înălţare.

De-aceea doru-Ţi nu-l simţim 
ca cel de fraţi în adunare,
ca cel de flori — când le privim, 
sau cel de ape — la izvoare.

Tu eşti în noi — şi nu simţim 
decât când pleci, a Ta plecare, 
atunci ni-e greu, atunci tânjim, 
atunci simţim că totul doare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu