La români timpul nu înseamnă bani. Ieri în
târg doi bătrânei au negociat mai bine de o oră o diferență de 5 lei ce stătea în
calea fericirii lor. Era clar că bucuria taifasului ucisese demonul
materialismului.
Trenul de la Oradea la București (și vorbesc de cel ce se
numește ”Rapid”) face 12 ore când nu e iarnă. Deci o viteză de croazieră de 45
km/h. Nu pentru că locomotiva sau linia de cale ferată ar avea ceva ci pentru
că cei ce conduc destinele trenului românesc vor să ne ofere plăcerea
socializării pe îndelete.
Graba strică treaba, și ca să putem materializa acest koan
din puțul gândirii, l-am inventat pe Dorel. El e constructorul drumului
Oradea-Deva. Dorel din Teleorman pentru că s-a demonstrat științific faptul că
cei din Teleorman reabilitează drumurile din județul alăturat, Bihor, mult mai
bine.
În biserică lucrurile stau puțin diferit. Liturghia trebuie
să fie scurtă, dar predica e neapărat lungă. S-a demonstrat tot științific că
neoprotestanții au mai multă răbdare ca ortodocșii.
Un bătrân pe care l-am cunoscut îmi povestea că a plecat în
urmă cu 40 de ani, într-o vineri, să culeagă urzici pentru o ciorbă. A venit
după 11 ani, fără urzici, pentru că în Siberia nu cresc urzici. În tot timpul
ăsta soția l-a așteptat fără să aibă nici o veste de la el. Dacă la Dorel
timpul se măsoară în metri cubi, la ea în lacrimi.
Când trebuie să înveți pentru bacalaureat timpul ți se pare
lung, când stai cu iubita pe o bancă, timpul zboară. Chestia asta se numește
relativitate.
Durata unui minut depinde și de pe ce parte a ușii de la
baie te afli…
V l a d i m i r _ P u s t a n
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu