Suntem un popor zgârcit. Asta nu o spun numai eu, o spun faptele noastre. O spune
simfonia burţilor flămânde, o spun picioarele degerate ale săracilor, mâinile
întinse şi tremurânde ale bătrânilor cerşetori. O spun copiii amărâţi ce n-au
ghiozdan şi nici haine să meargă la şcoală. O spun bolnavii ce n-au bani de
medicamente…
foto: jurnalul.ro |
De pe vremea când strămoşii noştri se plimbau desculţi prin
iarba verde şi umedă, până acum, când pantofii de fiţe lovesc în silă bitumul,
a rămas în noi acest sentiment, ca o pereche de ghete vechi “puse la păstrat”
şi uitate prin vreun colţ întunecat.
Avem buzunarele cusute iar portofelele nu ni se deschid
decât în interes propriu. Decât atunci când pruncul vrea ţoale de firmă şi
soţia plasmă de 2 metri.
Şifonierul e plin de haine pe care nu le îmbrăcăm. Haine ce
poartă în ele miros de naftalină şi de nepăsare. În timp ce alţii… nu au mai
simţit moliciunea unei haine noi de ani buni…
Holurile ne sunt
pavate cu pantofi şi am uitat de mult ce culoare avea gresia. Poate de asta am
încetat să mai primim oaspeţi. Nimeni nu mai mănâncă pe masa noastră. E prea
greu să împărţim sarmalele conjugale cu altcineva. Şi când nu mai simţi pentru
alţii sufletul începe să prindă iz de varză acră.
Ne-am închis în maşini cu geamuri fumurii şi privim în
treacăt jocul deznădejdii şi al disperării. Inimile noastre sunt cuburi de
gheaţă chiar şi când afară termometrele trec de 40 de grade. E adevărat, trăim
vremurile în care dragostea celor mai mulţi dintre noi s-a răcit...
pentru continuare click http://seforaseah.blogspot.ro/2014/10/indiferenta-boala-lunga-moarte-sigura.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu