ProSefora

youtube

marți, 20 noiembrie 2012

Post sau cură de slabire? - Nicolae Geantă

Într-o seară, în staţia de autobuz, m-am întâlnit cu un maestru auto. După ce ne-am salutat ca între foşti camarazi, tipul care puţea puternic a ţuică, pentru că ştia ca sunt pocăit, a început să se laude: "Am cumpărat nişte macaroane. Căci muierea mea găteşte numai de post. Ţinem tot postul. Azi e vineri, chiar am ţinut post negru". Nu i-am răspuns nimic. După vreo două minute, scoate o ţigară, o aprinde şi cu fum de locomotivă în nări, începe spovedania: "Toată ziua am reparat la un motor de camion. Patru kile de ţuică am băut cu băieţii!". "Dar ziceai că posteşti?", i-am replicat. "Păi postesc, cum sa nu". "Şi ţuica, ţigara?". "Da, da' postesc numa' dă mâncare, dom' profesor !?. Băutura e altă socoteală".

Mi-am amintit povestea asta azi, când am răsfoit în cancelarie vreo şapte ziare "Lumina". Creştine. Ortodoxe. Am urmărit toate titlurile din ultima săptămână. Pagini întregi despre post. Ce să mananci, ce să eviţi. "Postul ajută organismul să funcţioneaze mai bine". "Postul întinereşte ţesuturile şi limpezeşte mintea". "Ne ajută să fim mai mobili, mai energici". "Pe lângă purificarea şi intoxicarea organismului, alimentaţia de post, contribuie la o întinerire a celulelor". "Are efecte favorabile în unele boli cronice". "Elimină oboseala cronică şi regenerarea ţesuturilor intoxicate prin alimentaţie". Se recomandă 3-4 căni de ceai (de diferite tipuri) pe zi, soia, fasolea, ciupercile, ceapa, zarzavaturile, nucile. Pătrunjelul, păstârnacul, guliile, sfecla roşie, spanacul, varza, salata verde... Un reţetar culinar, pentru sănătate. Parcă eram într-o farmacie naturistă. Informaţii îmi sunau mai mult a reţete pentru cura de slăbire, decât a ceva sfânt, dumnezeiesc. De fapt, Numele Celui Veşnic, nici nu era pomenit în paginile cu nutriţionismele sfinte, benefice "cumpătării".

Când vorbim despre post, automat mulţi ne gândim la mâncare. La abstinenţa de la pizza, hamburgheri sau slănină cu ceapă roşie. Ori savarine, Milka şi şniţel vienez. De parcă Dumnezeu la greva foamei ne-a chemat. Ori să fim vegetarieni. Sau cu burta plină de fasole, cu murături. Şi pâine..., cât de multă.


Unii cred că postul iubit de Hristos e o tortură a trupului. Un chin dietetic. Un stomac gol. Sau măcar plin de verdeaţă. Că doar Dumnezeu s-o uita la burtă, la ghiorăiala de maţe şi nu la sufletul prund de păcate! La înjurătura dintre dinţi. La inima cu miros de cianură. La muştarul care ne-a sărit pentru orice fleac. La golăneala creştinească din cuget.


Postul nu este un substitut pentru trăirea unei vieţi neprihănite, spunea Vladimir Pustan. Dacă nu faci bine, nu eşti blând, nu ierţi, nu te laşi de minciună, de zavistie, de ciorovăială, nu posti în ziua aceea. Degeaba ţi-ai plecat capul ca un pipirig, degeaba te culci în sac şi cenuşă, zice Isaia, căci postul plăcut lui Dumnezeu e dezlegarea lanţurilor răutăţii, e ruperea oricărui fel de jug. Împarte-ţi pâinea cu flămânzii, acopere oamenii goi, nu întoarce spatele celui ce are nevoie de tine, ne sfătuieşte însuşi Dumnezeu. Numai atunci postul va fi primit!


Nu spun că nu trebuie să postim. O facem când suntem în suferinţă, când am gafat a enşpea oară, când trebuie să luăm decizii capitale, când mijlocim pentru semeni, pentru prinşii de război din biserică, pentru fii rătăcitori. Postim când dorim ca Dumnezeu să ne vorbească (mai ales nouă, celor ce predicăm). Şi-n multe alte ocazii. Dar să postim ca să ne regenerăm ţesuturile, să ne detoxifiem sau să ne-ntinerim celulele, mi se pare curată utopie. Pe româneşte: prostie!


Postiţi cu rost fraţilor! Postiţi dumnezeieşte, ca Hristos. Numai aşa vă veţi întări sufletele. Dacă postiţi doar alimentar, sufletele vă vor rămâne cârcălite. Cu păcura păcatului. Şi chiar dacă aţi avea trupuri oţeloase ca Schwartzeneger, la ce v-ar folosi dacă într-o zi s-or pârpăli la rotisorul iadului?


Nicolae Geantă

2 comentarii:

  1. Domnul sa va binecuvanteze!

    Postul placut Lui Dumnezeu este o inima curata si un gest de binefacere facut din mila pentru cei in nevoi.
    Nu e frumos sa tot dezapreciem faptele oamenilor daca nu sunt ca noi,sa nu uitam ca majoritatea am facut la fel in vremuri de nestiinta. Abtinerea de la carne este bine ,fara nici un alt scop ,decat cel pentru Dumnezeu.Rom.14:21,1Cor.8:13.
    Eu am inteles ca infranarea poftelor este si cea de carne, pentru cine vrea sa aiba un trup mai curat,atat spiritual cat si fizic ,e bine.
    Sa va spun ce sa intamplat cu mine ,sunt crestina protestanta ,nu sunt adventista ,dar nu mananc carne de 3 ani si jumatate,nu mi-a zis nimeni sa nu mananc carne, pur si simplu asa mi-a venit intr-o zi dupa ce am iesit dintr-o macelarie ,am privit la acele carnuri si mi-au facut greata, de atunci nu mai mananc carne ,in aceea zi se implinea fix 3 ani de la botezul in apa .
    Acesta nu este post ,este doar o infranare de carne,pentru care m-a cercetat mult timp cuvintele lui Pavel ,nu credeam vreodata ca voi ajunge sa nu mai mananc carne de nici un fel,mananc doar peste mai rar.
    Si toate acestea sa intamplat dupa ce m-am infranat de la multe alte lucruri lumesti in decursul a 12 ani,asa rand pe rand m-am lasat de tigari,alcool,viata sexuala,distractii ,prieteni ,anturaje etc. si apoi Dumnezeu m-a dus la timpul potrivit in locul potrivit si am crezut in Domnul Isus Hristos si m-am botezat in apa si am inceput sa urmez Calea Domnului cu multe ispite ,dar faptele neprihanirii mi-au fost pregatite inainte ,de Dumnezeu care impreuna cu rugaciuniile ma intaresc si ma tin in putere ,nu abtinerea de mancaruri , bautura sau oamenii ma ajuta,ci totul este doar prin puterea si harul Lui Dumnezeu in mine, ca nu mai fac poftele diavolului.
    Acum de curand am avut un vis era pentru mine ,cum ca era in fata mea o masina si avea in portbagaj tot felul de carne ,era de pui,vita ,pesti si era o bucata de porc care era plina de viermi ,era singura carne stricata din masina.
    Eu cred ca carnea de porc e spurcata si blestemata de Dumnezeu ,pentru cei care vor sa se sfinteasca si cu trupul si sufletul .
    Eu cred Biblia ca ea nu se contrazice ,in Isaia scrie 65:4,66:17.
    Nu stiu de ce dar am simtit sa va scriu acest lucru ,ca sa nu mai judecati oamenii care nu mananca carne sau asa cred ei sa posteasca.Eu l-am ascultat pe fratele Pustan ca urmaresc postul TV CIRESARII ,ii ador ,dar nu mi-a placut de cum a predicat acest lucru, fr.Pustan judeca oamenii si vorbea urat de unii care nu mananca carne,sa referit cred ca la adventisti.
    Lasati oameni sa aleaga ce sa manance si ce nu si nu ii judecati ,ca de unde stiti ca poate chiar Dumnezeu le pune pe inima acest lucru .
    Cum a facut cu mine poate sa faca cu oricine ,eu m-am scarbit de carnuri ca si de aceasta lume rea,gatesc familiei mele dar eu nu gust mancarea cu carne.Ma veti judeca pentru acest lucru?!!!:)
    Eu cred ca daca apartii unui cult sau religie care iti interzice ca sa mananci carne ,e pacat,totul trebuie sa vina cu incredintare de la Dumnezeu ,altfel nu are nici un rost postul sau abtinerea de carnuri.
    Postul nu te mantuie ,dar uneori te ajuta la sanatate si in rugaciuni ca pe prooroci ,ca pe Daniel in cap.10.etc..

    (e parerea mea referitor la articol ,abtinerea de mancare nu e intodeauna POST ,aceasta trebuie sa stie oamenii .Postul e ceva sacru care cere si mult sacrificiu celui care vrea sa posteasca pentru o cauza dreapta)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bine ca ați făcut acest comentariu. Nu m-a deranjat cu nimic, ba mai mult, acum am posibilitatea sa spun ca postarea mea nu are nici un atac la adresa celor care nu mănâncă deloc carne, nici a adventistilor. Dacă apare undeva "verdeturi" nu face referire la vegetarieni, ci la faptul ca o mulțime de romani postesc cu burta plină de legume si vegetale, iar Dumnezeu nu la asta ne- a chemat.
      Știu destul de bine versetul in care Pavell zice ca cine nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, iar cine mănâncă pentru Domnul mănâncă, așa ca nu incriminez pe nimeni care se hotărâre sa fie vegetarian. Nu ii iau apărarea fratelui Vladimir, dar știu ce părere are dansul despre carnea de porc, așa ca poate dv ați înțeles greșit.
      Nici eu nu mănânc porc. Nu-s abstinent 100 la suta, dar carne de porc mănânc extrem de rar. Poate odată, de doua ori pe an. Pe la alții, când sunt invitat...
      Va doresc mult har.

      Ștergere