Setaţi să nu ne convină - Nicolae Geantă

Dacă e toamnă şi cad frunzele, ne-am dori să înmugurească zăloaga şi sălciile pletoase.
Dacă zăpada ne scârţie sub bocanci, ne topim de dorul soarelui tropical. Iar când e soare, dorim să ne dăm pe gheaţă.

Dacă grădina ne e plină de mere am dori o felie de pepene, iar când grămezile de pepeni ne încurcă promenada pe trotuare, am dori o mână de cireşe.

Dacă suntem slabi, am mânca şi roşcove, numai de ne-am face ceva mai "rotunzi", iar când suntem graşi ("după 40 de ani te îngraşi şi cu aer!", cum spunea fratele Ianovici), ne atrag din ce în ce mai mult dietele de pe manşeta ziarelor.

Dacă avem părul creţ, înroşim plăcile de îndreptat, dacă e drept ni-l sucălim pe ondulatoare, dacă e negru îl vrem blond,  şi dacă... nu mai ai păr şi te piepteni cu prosopul, ai dori chiar "un transplant de sfori"! -cum spunea Monica Diaconu.

Dacă avem ochii căprui ni i-am dori albaştrii, iar dacă-i avem albaştrii parcă mai sexy ar fi verzi.

Dacă sunem necăsătoriţi suntem incendiaţi de nerăbdarea însurătorii, iar când suntem familişti cu acte-n rgulă ne gândim că era mai bine totuşi singuri şi holtei.
Dacă avem maşină, nu e de ultimă generaţie, dacă avem o casă, nu e modernă. Am fi vrut alt laptop, alt telefon, altă stradă, să ne cheme altfel, să avem altă viaţă, să trăim în altă ţară.

Dacă suntem mici vrem să fim mari, şi când suntem mari ne-am dori să fim copii.
Dacă ai copii, uneori îţi vine să-i vinzi, dar dacă nu reuşeşti să naşti ţi-ai da şi sufletul în schimbul promisiunii.
Dacă ai părinţi sunt prea cicălitori şi le trânteşti uşa în nas, dacă nu ai le-ai spăla tălpile ca Maria din Magdala, cu lacrimi.

Dacă printr-o întâmplare am pierde toate lucrurile, le-am dori înapoi exact cum au fost, scrie Monica Diaconu într-o cugetare a sa (inspirându-mă să scriu ce citiţi).

Săpând mai adânc, am înţeles de ce, după ce au devenit creştini, unora le tot arde buza după lume. Au rămas setaţi pe "nu ne convine". Când biserica promovează curăţia, cinstea, dragostea, slujirea, ei aleg nepăsători contrariul. Dacă nu e bine să facă rău, tot lipit de el stau. Cu berea, cu bârfa, cu televizorul...

Dimineaţa ar mai dormi câteva ore, şi când se face seară ar dori să prelungească ziua cu ceva ceasuri.

Duminica n-ar dori să meargă dimineaţa la biserică, iar lunea n-ar dori să vină la serviciu, la facultate sau la şcoală. Când stau în bănci şi-ar dori să fie predicatori, când trece punga la colectă şi-ar dori să fi lipsit din biserică, când e oră de rugăciune ar dori să fie un film cu Isus.

Dacă românii (şi ceilalţi) trebuie să dea dovadă de creştini, nu reuşesc nici monitorizaţi. Nu-s mulţumiţi să fie sfinţi, ci calcă (zilnic) în picioare haina neprihănirii, bunătatea lui Dumnezeu, răbdarea Mântuitorului, Crucea Golgotei. Vor alt Hristos, altă Cale, alt Adevăr, altă Mântuire. Dar când va veni ziua să intre pe Porţile Cerului, ar da tot Universul numai să se poată întoarce la ce au pierdut!

(o compilare după broşura VINE)