Joi 5 mai 2011, de la ora 18,00, la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, vor avea loc „Serbările Cireşarii”, eveniment creştin pentru tineri. „Serbările” din acest week-end, vor cuprinde în premieră 5 municipii din România, alături de Câmpina, harta turneului incluzând şi oraşele Moreni (vineri 06 mai, ora 18,00, Sala Flacăra), Câmpulung Muscel (sâmbătă 07 mai, ora 18, Casa de Cultură - Clubul Aro), Curtea de Argeş (duminică 08 mai 2011, ora 11,00, Casa de Cultură George Topârceanu) şi Mioveni (duminică 08 mai, ora 18,00, Casa de Cultură a Sindicatelor).
Intrarea este liberă.
Evenimentul va fi transmis live pe Radio Cireşarii (http://www.radiociresarii.ro/)--------------------------------------------------------------------------
6 mai 2011
La Câmpina, într-o sală cochetă de 780 de locuri, până la ora 18,00 au ajuns cca 700 de oameni, din Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, Ialomiţa, Braşov sau chiar... de la Toflea.
După 9 ore de drum "Cireşarii" au fost primiţi de subsemnatul şi păstorii Mitică Huţanu, Gheorghiţă Vizireanu, Ion Vasile şi Ion Frâncu, reprezentanţii bisericilor creştine după evanghelie, penticostale şi baptiste din Câmpina.
Peste jumătate din sală au constituit-o tinerii liceeni sau studenţi, ori absolvenţi din anii trecuţi.
Cireşarii au cântat grozav, Vladimir Pustan a predicat ce înseamnă "Totul nou", iar Florin Ianovici a chemat "poporul la mântuire", moment în care scena a devenit neîncăpătoare pentru cei îngenuchiaţi, tinerii udând podeaua cu lacrimile pocăinţei!
Anul acesta, la Câmpina, cireşele s-au copt mai devreme! Aleluia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu