youtube

duminică, 29 mai 2011

La multi ani, frate Vladimir Pustan!

Vladimir Pustan este Universul ascuns în omul care leagă cuvintele de Cuvânt, gândurile de alte gânduri, iubirea de Iubire şi speranţa de Cer. Este sensul giratoriu al bisericilor încadrate haotic în doctrine.

Mesajele sale sunt nişte frânghii care leagă stejarii seculari de oamenii bătuţi de tornadele vieţii, sunt ca o mireasă legată de un mesteacăn tânăr, un vis de tâmpla miresei, o mirare de privirea ei. Ele sunt trompeta de război care aminteşte că de sus vine puterea.

Păstorul Beiuşului a îmbrăcat mantaua cuvintelor explozive, e de ajuns un foc de inimă şi totul se aprinde în miriştea sufletului, apoi trezeşte din tranşeele somnului soldatul de plumb.

Cireşarul unu al României aşează vidul în forme colorate. Apoi arată că biserica este singurul punct luminos, atât pentru călăuzirea sufletelor, cât şi pentru libertatea dezvoltării omeneşti.

Vă mulţumim pentru că ne modelaţi frate Vladimir. Ajutorul dvs e mai mult decât un sărut pe buze!

Să aveţi hainele albe întotdeauna şi untdelemnul să nu vă lipsească de pe cap!

La mulţi ani!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu