Fundaţia CIREŞARII

vineri, 1 aprilie 2016

Tâlharii - de Vladimir Pustan

1 Petru 5:7 – „Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.”

Majoritatea creştinilor sunt răstigniţi pe cruce între doi tâlhari: regretele zilei de ieri şi îngrijorările zilei de mâine, zicea Warren Wiersbe.

Privind spre ieri, tâlharul din stânga îmi face cu ochiul. Văd zilele scurse, multe pierdute, oamenii pe care nu i-am ajutat, cuvintele bune pe care nu le-am spus, frustrări de tată, soţ, copil, pastor. Îmi vine să mă înghesui într-o cochilie de melc şi să stau acolo chircit printre frunzele ude din pădure.

O parte din lucruri le mai pot îndrepta şi asta mă face să nu urlu la lună. Dar celelalte rămân regrete. Mă pot lamenta ca Zorba Grecul, pot eventual să organizez servicii de priveghi dar nu le mai pot da viaţă ca vrabiei ucise cu praştia.

Puteam fi mai aproape de cer, cu inima împlântată mai adânc în pământul Scripturii, puteam rezema genunchiul mai aprig în colţurile tăioase ale lunii în ceas de rugăciune, puteam privi mai des clepsidra aurită a timpului. Târziu acum pentru lacrimă…

Regretele de ieri pot fi îngropate definitiv doar în mormântul nerepetării greşelilor pe care le număr ca pe bilele roşii în socotitoarea ruşinii.

Mi-e frică de ziua de mâine, strig şi tâlharul din dreapta râde. Ca mine sunt milioane, suntem, în fond, cea mai mare biserică din lume – „Biserica îngrijoraţilor zilelor din urmă”.


Statisticile sunt crude. Jumătate din lucrurile de care ne facem griji nu se vor întâmpla niciodată. 20% deja s-au întâmplat, iar 12% depind de lucruri ce nu pot fi schimbate. Mai sunt 8% lucruri pe care le putem influenţa. Trăgând linie de ruşine şi adunând cărbunii stinşi în cană, ajungem la concluzia că peste 90% din problemele noastre sunt degeaba. Dar cine să le creadă!

Alergăm zănatici şi bem ceai antistres, iar, când ne oprim din alergare, o facem doar pentru a face bilanţul negru al clipelor trecute.

În închisoarea mamertină, Pavel e hotărât să uite ce a lăsat în urmă şi să nu se mai gândească la securea călăului de mâine. Priveşte mai în faţă la o cunună, la un premiu. Se smulge dintre tâlhari şi ne explică că atât trecutul, cât şi viitorul pot fi borne periculoase dacă sunt folosite fără discernământ.

Marea e mai frumoasă la Vama Veche decât la Constanţa pentru că împinge îngrijorările românilor pe malul bulgăresc, iar înapoi aduce miros de trandafiri sălbatici.

Vei ajunge să înţelegi când vei avea 48 de ani ca mine, că tâlharii sunt bătuţi cu cuie pe cruci, iar tu eşti liber şi te vei întreba de ce mai stai pe lemn. Dacă nu ai în tine dorinţa să-l depăşeşti pe Sfântul Simion Stălpnicul, care-a stat 35 de ani cocoţat pe-un stâlp, te vei da jos şi vei merge pe bulevardul anilor ce ţi-au mai rămas, fluierând şi cu mâinile în buzunare.

V l a d i m i r _ P u s t a n

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu