Cum s-a ajuns aici? Nu doar în România, ci în toată lumea occidentală?
Nu mai au același ADN? Nu mai au școli și profesori pregătiți? Nu mai au
părinți interesați de ei? Peograme guvernametale? Cine e principalul vinovat de
elevii nu mai performează? Deși pare paradoxal ori eretic, vinovatul principal
este… digitalizarea! Impactul ei negativ! Experimentul acesta fără precedent
care erodează dezvoltarea cognitivă a copiilor noștri! „Analizele ne arată
că dispozitivele digitale introduse în educație conduc la rezultate slabe”,
susține volumul „The Didital Desilusion”, recent publicat sub semnătura lui Jared
Cooney Horvath. „Ni s-a spus că tehnologia din sala de clasă este
progres. Nu a fost”, scrie Horvath. „Școlile, odinioară pline de învățare
profundă născută din conexiunea umană, sunt acum dominate de ecrane. Rezultatul
este inconfundabil: performanță în scădere, atenție fragmentată și erodarea
lentă a gândirii riguroase.”
Redau mai jos un o recenzie a cărții de mai sus, scrisă de Carl
Hendrick, în revista „Education Next”. Hendrick este un profesor britanic
renumit, astăzi director de cercetare în educație la Academica University of
Applied Sciences. El prezintă o analiză critică și bine documentată, dar și o
sinteză clară a cercetărilor recente și dovezilor despre modul în care
tehnologia schimbă procesul de învățare, afectând atenția, memoria și
capacitatea de înțelegere profundă.
Redăm mai jos cîteva aspecte din volum, traduse de Irina
Bazon, și publicate în revista „Familia Ortodoxă” nr. 207/aprilie 2026.
„Punctul forte al cărții The Digital Delusion
este modul sistematic în care sunt adunate și prezentate dovezile. Horvath
aduce la un loc rezultate din evaluări internaționale, meta-analize și studii
de specialitate pentru a construi un argument greu de contestat. Imaginea la
nivel global pe care ne-o înfățișează este sumbră. La testările PISA, elevii
care folosesc computerul mai mult de șase ore pe zi obțin scoruri cu 66 de
puncte mai slabe decât cei care nu îl folosesc – însemnând un decalaj
echivalent cu coborârea din zona performanței medii până aproape de partea
inferioară a clasamentului, adică aproximativ cu două calificative școlare.
Rezultatele PISA din 2022 au indicat o scădere de 15 puncte la matematică, cel
mai mare declin înregistrat vreodată între două cicluri succesive ale
evaluării. Datele TIMSS 2019 dezvăluie tendințe similare: elevii care au
utilizat zilnic computerul au obținut rezultate cu 41 de puncte mai scăzute la
matematică și cu 51 de puncte mai puțin la științe decât cei care îl folosesc
ocazional.
Meta-analizele reflectă o situație la fel de descurajatoare. Horvath sintetizează rezultatele din 398 de meta-analize, cuprinzând peste 21.000 de studii, identificând o mărime medie a efectului de +0,29 deviații standard în ceea ce privește folosirea tehnologiei în educație [însemnând un impact modest asupra rezultatelor școlare, n. trad.]. La prima vedere pare un rezultat modest pozitiv. Dar, în educație, progrese semnificative sunt asociate de regulă cu mărimi ale efectului cuprinse între +0,40 și +0,50. Singurele intervenții care depășesc constant acest prag sunt sistemele inteligente de instruire (+0,52) și intervențiile destinate tulburărilor de învățare (+0,61). Programele de tipul „Un laptop pentru fiecare elev”, marea speranță a reformatorilor în domeniul educației, produc un efect de doar +0,16 deviații standard. După cum remarcă pe un ton sec Horvath, investițiile în instalarea de aparate de aer condiționat în școli au un impact mai benefic asupra învățării decât a investi într-un laptop pentru fiecare elev.
Trei constatări merită subliniate. Prima este că
înțelegerea textului citit este în mod constant mai slabă când lectura are loc
pe ecran decât pe suport tipărit, cu un efect de –0,15 în general și de –0,29
în cazul textelor de tip informativ. Ecranele nu oferă ancorarea spațială care
facilitează formarea memoriei [Când citim pe hârtie, creierul nu memorează doar
conținutul textului, ci și unde se află informația pe pagină, poziția în carte,
grosimea paginilor citite și a celor rămase – repere spațiale care ajută
memoria să organizeze informația și astfel să o rețină mai ușor, n. trad.]. În
al doilea rând, elevii care-și iau notițe scrise de mână obțin rezultate mai
bune la învățătură decât cei care le tastează, efectele fiind de –0,19 privind
capacitatea de reamintire imediată și de –0,42 atunci când notițele sunt
recapitulate ulterior. Tastarea favorizează o transcriere superficială,
mecanică, în timp ce scrisul de mână determină creierul să proceseze și să
sintetizeze informațiile. În al treilea rând, scrisul de mână dezvoltă
abilități motorii fine asociate circuitelor neuronale activate prin lectură,
implicând corpul, ceea ce nu poate avea loc prin tastare.
Mecanismele învățării
Ceea ce face ca volumul să fie mai mult decât un
simplu inventar de eșecuri este atenția acordată mecanismelor. Nu este
suficient să demonstrezi că ecranele afectează învățarea; trebuie să înțelegem
și de ce se întâmplă acest lucru. Horvath identifică trei probleme complicate,
care țin de arhitectura cognitivă a creierului.
Prima este atenția. Cortexul prefrontal lateral poate
gestiona doar un set de reguli necesare pentru realizarea unei sarcini la un
moment dat. În realitate, oamenii nu pot realiza mai multe sarcini în același
timp; pot doar să treacă rapid de la o sarcină la alta. Fiecare schimbare de
sarcină implică un cost: timp pierdut, precizie mai scăzută și memorare mai
slabă. Mediile digitale sunt concepute în mod deliberat pentru a facilita
trecerea rapidă de la o sarcină la alta. După cum spune Horvath, ele încearcă
„să servească doi stăpâni: pentru învățare este nevoie de liniște și
concentrare”. Copiii petrec astăzi peste 2.500 de ore pe an folosind
dispozitive pentru a consuma rapid conținut media, față de aproximativ 450 de
ore dedicate învățării formale. Modul cum ei se obișnuiesc să-și folosească
atenția în primul context se răsfrânge inevitabil asupra celui de-al doilea
context.
Al doilea mecanism analizat este empatia. Relația
dintre elev și profesor produce unul dintre cele mai semnificative efecte
identificate în cercetarea educațională (+0,57), iar empatia afectivă are un
impact la fel de puternic (+0,68). Însă, susține Horvath, empatia nu este doar
o emoție; ea presupune o sincronizare fiziologică între sisteme biologice.
Atunci când două persoane interacționează, activitatea cerebrală, ritmul
cardiac și respirația lor tind să se sincronizeze. Instrumentele digitale sunt
lipsite de dimensiunea biologică, astfel că în cazul acestora este imposibilă
empatia autentică. Ratele de abandon de aproximativ 85% frecvente în cazul
învățării online – observate și în perioada impunerii școlii la distanță în
pandemie – arată cât se poate de clar ce se întâmplă atunci când această
conexiune biologică este întreruptă.
A treia problemă abordată este transferul. Mediul în care învățăm devine parte din ceea ce învățăm; contextul este înregistrat în memorie împreună cu conținutul. Atunci când învățarea are loc în medii variate, elevii pot accesa și folosi cunoștințele într-un mod mai flexibil [în engleză, „flexible retrieval”, un concept din psihologia învățării, desemnând capacitatea de a accesa și aplica cunoștințele în situații noi și variate, nu doar în contextul exact în care au fost învățate, n. trad.], în timp ce uniformitatea mediilor digitale nu permite abilităților formate [în acest context limitat] să se transfere cu ușurință în situații reale complexe. Horvath face o distincție importantă între două tipuri de transfer al competențelor. Este relativ ușor să treci de la un context mai dificil la unul mai simplu (transfer subtractiv), însă trecerea de la un context mai simplu la unul mai complex (transfer aditiv) este mult mai anevoioasă. Elevii care învață mai ales pe ecrane își dezvoltă abilități adaptate acestui mediu; când contextul se schimbă – în special în situații unde presiunea este ridicată, cum sunt examenele –, atunci ei se trezesc puși în dificultate”.
profesor doctor, pastor, scriitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu