Aseară am avut o emisiune despre parenting. Și evident am amintit ceva și despre educație, despre școală. Cineva m-a întrebat „de ce nu le ridic telefoanele elevilor când aceștia le folosesc în oră?” I-am spus că nu îmi permite legea. Aș putea să fiu acuzat de părinți, de poliție, de... Doar suntem în... „România Educată”. [Chiar așa, știați că cele mai mărețe eșecuri ale României au fost propuse de tov. Ceaușescu (Epoca de Aur), și de mister Johannis (România Educată)?]. M-am gândit apoi că trebuia să le spun o poveste reală, scrisă de o doamnă profesoară, anul trecut, pe pagina Colegiul Cadrelor Didactice. O redau mai jos (așa cum a fost scrisă, fără diacritice):
„Azi, dupa 20 de ani de cariera, am clacat in clasa. Am preferat sa ies din clasa, ca sa nu plesnesc pe cineva. Azi mi-a ajuns cutitul la os. Elevii au ajuns la un grad de nesimtire si tupeu maxim. Un elev si-a deschis telefonul si a inceput sa filmeze in ora, parerea mea e ca facea live pe tik tok. I-am cerut sa inchida si sa imi dea telefonul. Intentia mea era sa il pun pe catedra pentru a putea sa imi continui ora. Elevul in cauza si colegii au sarit cu gura ca nu am voia sa le iau lucrurile personale, o fata aproape ca tipa ca de ce ating elevul ca nu am voie sa pun mana pe el, in conditiile in care nu am atins copilul nici macar cu un deget. M-am intors spre domnisoara respectiva si am atentionat-o cu calm sa isi coboare tonul vocii si sa fie mai atenta ce afirmatii face si sa nu distorsioneze lucrurile pentru ca lucrurile neadevarate, indiferent de natura lor pot afecta un om. Stiti ce mi-a raspuns? " stiti ca pe mine ma vor crede, pe mine si pe colegii mei pentru ca toti vom spune ca l-ati atins". Nu te puteai intelege cu ei, parca erau "posedati". E o clasa cu probleme dar niciodata nu au facut asa. Am iesit din clasa ca sa nu imi pocneasca ceva la cap,ma mir ca nu am facut vreun avc pana acum. Bine ca era spre sfarsitul orei. Nu am fost om toata ziua. Vorbim de clasa a VII a, scoala de cartier. Probleme au mai fost la aceasta clasa, nu doar la ora mea ci si la alti profesori sau in pauze, parintii chemati la scoala dar depasiti de situatie. Ridicau din umeri si spuneau "nici eu nu mai stiu ce sa fac cu el" sau "asa face si acasa".
Politia a fost chemata de cateva ori la scoala in urma unor incidente dar a ramas la stadiul de constatare.
Daca nu se va face ceva curand in scoli, unde gradul de violenta, tupeu, nesimtire a atins cote maxime, daca vom continua sa toleram asemenea derapaje si sa acceptam la nesfarsit toate tampeniile debitate de diverse ong-uri ca noi nu stim sa educam, ca scoala e despre jocuri si fericire, ca trebuie sa educam cu blandete, ne ducem naibii cu totii.
Am facut o facultate, am invatat atat de mult ca sa ma duc la un loc de munca unde un copil de 13-14 ani isi bate joc de mine si eu nu pot sa ii fac nimic? Asta e balamuc, nu scoala!!! Intru in scoala zambind, relaxat si plec cu capul bubuind si cu teama ca imi pocneste inima? Chiar nu se mai poate !!! Vreau sa ma duc la scoala sa imi fac orele in liniste, sa am liniste la ore si imi dau si sufletul pt ei. Sustinere??? Nu ai de la nimeni. Esti lasat singur in cusca cu lei. Pe usa scrie SCOALA. Ar trebui sa scrie BALAMUC pentru ca asta nu e o școala din Uniunea Europeana.”
Frustrarea doamnei profesoare este mizilic pe lângă ce se petrece zilnic în „Balamucul Educațional” Unde elevii irită profesorii la maxim, părinții își impun legile iar ministerul și inspectoratele elucubrațiile. Sau domnul Johannis... rânjetele. Întâi s-a scos admiterea la liceu, apoi s-a renunțat la teze, s-a diminuat materia la minim absolut, s-a interzis exmatricularea (chiar dacă elevul își bate diriginta - ca acel flăcău din Târgu Mureș ce-a trosnit-o pe profă chiar cu mămă-sa de mână!) și s-a transformat liceul în învățământ obligatoriu, nu ai voie să pui note proaste dacă elevul refuză să răspundă când îl asculți (!), nu ai voie să îl atingi căci se consideră agresiune... Apoi au început lamentațiile: „Copiii nu pot căra ghiozdanele”, „să nu li se mai dea teme pentru acasă”, „să se scoată bacalaureatul”, materia e prea stufoasă, prea învechită, vrem Andreea Esca în cărți, și alte un milion și unu de aberații. Vrem reformă dar ca în Caragiale: „Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic!” Și între timp copiii românilor au cele mai slabe rezultate școlare. O spun testele PISA. Și nu numai ele...
Că „bulingul” e mai prezent ca niciodată între elevi vedem cu toții. Doamna Deca, inginer naval ajuns ministrul învățământului mioritic fără să predea la catedră (asta e România Educată a domnului Johannis!), propunea mai alaltăieri să se introducă în școli camere de supraveghere fără acordul profesori-părinți-elevi! Nici Ceaușescu nu a îndrăznit asemenea proiect. Măcar Tovarășu' punea camere ascunse! Dar ceea ce nu spune madam Deca e faptul că bullying-ul se practică în școli dar se învață pe telefoane, la televizoare ori acasă! Da, „cei 7 ani de acasă” e marea problemă a elevului român! Copiii noștri sunt lăsați să fie educați de oricine altcineva numai de noi nu!
Întrebarea care trebuie ridicată cel mai frecvent de școală ar fi: „Dragi părinți, dvs cum vă creșteți copiii?” Ori „Care e impactul dvs asupra lor?” Sper că răspunsul dvs nu este ca al unei doamne care mi-a spus că „dă declarație în Notariat” că „am voie să-i bat (la școală) băietu' de clasa a noua”! „De ce nu-l bateți dvs acasă doamnă?”, am întrebat. „Hei domnu' diriginte, cum să fac asta? Ridică mâna la mine!”. Și nici ca răspunsul unui pluton de părinți care se vaită pe la cancelarii: „Nu mai am ce să-i fac?”
Vă redau mai jos o altă scrisoare, de data aceasta a unui părinte, care răspunde la întrebarea „Nu am ce să-i mai fac?”
„Cum adică nu am ce îi face? Așa face și acasă?' Aici v-a adus lipsa de educație, limite și reguli care se pun copiilor încă de la 2 ani. Aici v-a adus educația cu libertate deplină unde copilul conduce o casă și lui îi sunt îndeplinite și cele mai aberante dorințe.
Pe vremuri un părinte ar fi intrat în pământ de rușine să fie chemat la școală și să i se spună toate tâmpeniile făcute de copilul lui. E logic și normal să îi iei apărarea copilului tău atunci când i s-a făcut o nedreptate! Dar nu să aperi comportamente de derbedeu. Nu mai justificați că acasă e cuminte! E imposibil! Doar dacă suferă de bipolarism. Altfel, sigur îi vedeți de acasă cu acest mod deplasat de a reacționa, dar le tolerați! Nu e și treaba profesorului de a o face.
Respectul se învață de acasă! Nu școala face asta cu copiii voștri! Voi aveți această responsabilitate de a vă educa frumos copiii. Să nu vă mirați când copiii voștri se vor purta cu voi așa cum o fac cu profesorii. Cine le-a pus ecranele în brațe de când gângureau? Cine le-a dat totul „pentru că noi nu am avut?”.
Culegeți ce ați semănat!
Din nefericire până să vă dați seama de propriile greșeli, mai au mulți profesori de plătit pentru lipsa voastră de implicare.
Tot ce au copiii nevoie este un acoperiș deasupra capului, mâncare pe masă și părinți aproape. Dar când le oferiți palate, icre negre și bone thailandeze, să nu vă mai mire de ce veți avea lângă voi mai târziu!”
Aș putea să mai scriu un kilometru despre debandada întâlnită (de mine) prin școli. Dar nu vreau să răsucesc cuțitul în rană nimănui. Am scris atât cât consider că e suficient să vă avertizez: În România școala a început să devină balamuc! E timpul să vă treziți părinți! E timpul să vă controlații copii mai des la școală! E timpul să discutați cu diriginții, să ajungeți la ședințe! E timpul să fiți alături de profesorii copiilor dvs nu să complotați împotriva lor. Școala e prietenul nu dușmanul pruncilor dvs. Fiți alături de școli în procesul educativ, altfel în curând „balamucul” din el va prolifera acasă, pe străzi, în sate și orașe.
Și, mai ales, ochii sus spre Dumnezeu părinți! La fel și dvs profesori! Apelați la El. Alergați la El. Credeți în El. Prezentați-L copiilor dvs, și pe copiii dvs prezentați-i lui Dumnezeu! Fără El lumea este un adevărat balamuc. Să nu uitați că dintre cei ce ajung la balamuc nu (prea) scapă nimeni!
PS: La liceul meu sunt și copii care fac probleme. Dar între ei sunt sute care-s cool, care mă iubesc și pentru care merită să fac sacrificii! Chiar dacă uneori mă simt într-un mic balamuc...
Nicolae.Geantă
Pentru cine își dorește să devină cadru didactic e recomandat un curs de psihologie, unde să învețe să fie imun la tot ce se întâmplă în clasă, unde să învețe să șteargă scuipatul de pe obraz cu zâmbet amabil și să mulțumească pentru că nu ia bătaie.
RăspundețiȘtergereÎn clasă trebuie o cușcă transparentă securizată pentru profesor, care să aibă ștergătoare de parbriz cu apă, fiindcă roșiile și portocalele se curată greu de pe geam.
Apocalipsa
Banu Rodica, profesoara mea de Lb. Română din Școala Generală, 80 ani (a scris),
RăspundețiȘtergere”Am citit cu mare interes pledoaria ta, dar și cu mare durere în suflet. Se pare ca așa se dorește sa devina școala! Mare păcat! Părerea mea este ca ambii factori implicați în educație poarta o parte din vina. Până colaborarea adevărată, corecta, bazata pe respect reciproc dintre școală și familie nu va ajunge unde era odată, lucrurile nu se vor schimba. Cei care conduc la nivel înalt nu au nicio legătură cu viața la catedra și ca urmare nu pot da legi favorabile scolii. Ar trebui mai întâi școlarizați părinții, sa fie învățați să respecte ei mai întâi distanta de la catedra la banca și apoi copiii lor. Repet ma doare sufletul, pentru ca am iubit, respectat și apreciat f.f. mult aceasta profesie. Îți doresc mult succes și putere, dar mai ales răbdare și sa nu abandonezi misiunea ta!”