În clocotul unui posibil război care fierbe pe zi ce trece mapamondul, domnul Emanuel Macron, președintele Franței, a vizitat bârlogul omologului rus/urs, domnul Vladimir Putin. Fotografiile de la masa tratativelor ne-au arătat un dialog peste masă, distanțat, la cca 6 metri. Analiștii politici, ziariștii și o pleiadă de părelologi (vai Doamneeeee, câți sunt!) au țipat la unison că poziția rusului de la Kremlin ar fi de fapt „distanța și răceala dintre Rusia și Uniunea Europeană”, că Putin l-a umilit pe Macron, că franțuzul a mers degeaba în cel mai mare oraș european. Apoi s-a umplut netul de meme-uri. Numai că domnul Macron a dezvăluit misterul mesei albe, interminabile: a păstrat distanța deoarece a refuzat să facă un test PCR recoltat de către medicii ruși! Astfel, agenția de presă Reuters citează un politician francez care a afirmat fără perdea: „Nu puteam permite ca rușii să pună mâna pe ADN-ul președintelui Franței!”
Declarația politicianului de pe Sena și distanțarea socială a domnului Macron pare să aducă o altă dâră de lumină (ori beznă) în întunericul provocat de „vairăsu” chinezesc: testele PCR și determinarea de ADN! Dacă domnul Macron s-a temut să nu i se afle ADN-ul refuzând testarea în altă țară (fie ea și Rusia) de ce același drept nu ar avea și muritorii de rând din interiorul Uniunii?
Chiar așa domnule Macron, oare testarea pe bandă largă printre europenii ce călătoresc între statele UE (și centralizarea rezultatelor) nu poate fi și o statistică a ADN-urilor? Oare cui i-ar folosi și de ce? Întreb și eu...
Nicolae.Geantă
Punct ochit, punct lovit. Dar ce au discutat ei acolo...de la 6 metri în două limbi diverse ?
RăspundețiȘtergere