Ca și Ilie Tișbitul
în vechime, azi trăim vremuri de secetă. De deșertificare în plină verdeață.
Oamenii nu se mai convertesc, morala nu mai e de bon top, bisericile nu ne mai
par atrăgătoare. Lipsesc predici consistente, închinare autentică, oameni botezați,
ucenicizați. Expansiune. Ne confruntăm cu secularizarea pe de-o parte, cu
apostazia pe de alta. Semănăm și nu răsare. Lipsesc oamenii cu convingeri, căci
opinii avem destui. Iar rugăciunea...E (cam) de mult Cenușăreasa Bisericii.
Știți ce mă
uimește, mă uluiește, mă îngrozește? Că deși știm că Satana nu aduce niciodată
ploaie (norii îi aduce numai Dumnezeu), noi încercăm să ne acomodăm în deșerturile
sale. Udând cu stropitoarea. Un program bun câteodată, o rugăciune pe săptămână,
un botez anual, un cozonac la Crăciun, o lacrimă ștearsă la vreo
înmormântare... Dar cum cu o floare nu se face primăvară nici cu irigațiile cu
picătura nu se creează ploi!
De ce noi
Bisericile nu putem ridica norul binecuvântării?
În primul rând ca
să ai ploaie trebuie să crezi în nori. Înainte de a se ruga, înainte de a se ridica
norul, Ilie a auzit un vuiet de ploaie. Nu vedea norii dar credea în existența
lor. Nu-i vedea dar îi auzea. Ahab ar fi vrut ploaie dar nu o dorea din nori.
Poporul ar fi dorit ploaie dar nu mai credea în nori. Baaliți nu puteau aduce
nori. Toți erau legați de țărușul apostaziei, al păcatului. Și când păcătuim se
ridică zidul ce ni-L ascunde pe Dumnezeu.
Azi, Biserica Domnului, suntem între Dumnezeu și lume. Știți cine face diferența? Crezul. Un om cu convingeri e mai puternic decât o mie care au opinii. Mai crezi în norul lui Dumnezeu?
În al doilea rând
norul se ridică dacă ne rugăm pentru nor. Asta sună a rugăciune precisă.
Rugăciunile nu sunt la en-gross, nu sunt generale, „să completeze Dumnezeu” ce
nu am reușit să cerem noi. Rugăciunile sunt „puncte fixe”. Nu pot avea ploaie
nerugându-mă pentru nori. „Când vă rugați nu bolborosiți aceleași cuvinte”, ne
sfătuiește Domnul Isus. Nu faceți plecăciuni lungi, mătănii, nu strigați să
spargeți tavanul. Brazdele nu contează cât sunt de lungi, ci de adânci.
Rugați-vă profund. Dar clar. Spuneți lucrurilor pe nume. Cereți lui Dumnezeu
pâine. Și pește. Nu vă va da scorpioni.
Am învățat dela
un prieten al meu, teolog ortodox, și că rugăciunile eficiente sunt scurte: „Doamne
miluiește”. Ca vameșul dela colțul Templului: „Ai milă de mine, păcătosul!”.
În al treilea
rând norul se vede mereu mic, dar ploaia care vine va fi mare. Ilie s-a
înghemuit la rugăciune. Când te faci ghem te faci cât mai mic. De 7 ori s-a
ghemuit. De 7 ori și-a trimis slujitorul să vadă răspunsul rugăciunii. Și norul
lipsea. Nimic, nimic, nimic, nimic, nimic, nimic... „Ilie, ești sigur că mai
există nori?” „100 %. Pentru că îi simt!” Ar fi putut slujitorul să se oprească
după trei deplasări inutile. Ar fi putut Ilie să se oprească după 5 rugăciuni
fără răspuns. Dar a continuat să creadă în norul aducător de ploaie! Când e
vorba de rugăciune obosim. De postit mai postim o zi, sau două, sau trei. Dar
de rugat nu mai rezistăm nicio jumătate de oră! Și ploile lipsesc.
Înainte de nor
Ilie a testa focul. Mi-am amintit că norii nu se ridică în regiunile înghețate.
În Groenlanda, în Antarctica, în Siberia precipitațiile sunt rare. Unde e frig
nu plouă, nu ninge. E doar ger uscat. Dar la Ecuator evaporația e zilnică. Unde
e fierbinte norii se ridică continuu. Plouă în fiecare după amiază! Tot așa și cu
bisericile. Norii se ridică numai dacă ele sunt plite încinse. Transpirate. Dar
pe „frigidere” nici muștele nu se așează.
Întâi s-a ridicat
un nor cât o palmă. Apoi Ilie a știut: va fi o ploaie mare! Întâi fost singur
Ilie. Doar el și Dumnezeu. Dar când a început să picure tot poporul era de
partea lor!
De ce nu se ridică
azi norul? Pentru că ne lipsește Ilie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu