Ordinele rămân neschimbate – de Nicolae.Geantă

„… cum vor crede în Acela despre care nu au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” (Romani 10:14b)

Mă gândeam într-o zi că misionarii sunt sfinții lampadari ai Domnului Hristos care mătură ogrăzile uitate ale lumii, pentru a permite aterizarea Duhului Sfânt. Apoi cu lumina din candelele veșniciei îndrumă „uitații periferici” spre centrul cercului lui Dumnezeu. Pentru că rolul misionarilor (dar și al întregii Biserici), este să plece în lume și să ducă Cerul în inima păcătoșilor. Apoi să îi silească să intre în el. Căci, odată intrați în Împărăție, și misionarii și uitații, sunt ridicați. Sus. Cât mai sus.

Nu știu cât (mai) conștientizăm aportul misionarului în aceste timpuri întortocheate, dar nu putem vorbi despre misiune dacă nu avem misionari. Este ca și cum ai schia fără zăpadă. Și, nici nu înțeleg de ce Biserica zilelor noastre nu numai că a lăsat să zacă sub colbul uitării Misiunea - această poruncă nenegociabilă enunțată chiar de Mântuitorul omenirii, dar în ultimii ani și-a uitat parcă și misionarii împrăștiați printre nevoiași. I-a lăsat practic să se descurce singuri. Singuri cu Dumnezeu... Însă misionarii, chiar singuri dacă ar fi, sunt plini de speranță. Pentru că nu există misiune fără speranță când cineva se încrede în Dumnezeu.

Știm. Misionarilor vă este greu! Știm. Că zi de zi trebuie să ieșiți pe câmpul de luptă. Luptați cu cusurgii, cu împotrivitorii, cu legislația împotrivitoare, cu vremea capricioasă, cu maladiile, cu lipsurile, cu fricile… Știm. Că nu aveți îndestulătoare resurse la îndemână și nici oameni care totdeauna vă plac. Dar știm și că voi aveți ceva nebunie ruptă din Cruce. Și mai știm că ați murit față de frica de a trece nepăsători pe lângă oameni. De aceea vă apreciem! Nu știu dacă v-a mai spus-o cineva, dar am dori să vă împărtășim noi: Dumnezeu respiră prin voi! Iar voi întruchipați creștinismul care are tot ce poate să dorească oamenii: eliberarea sufletului prin iubire.

Știm că nu predicați de la amvoane cocoțate deasupra auditoriului, nici sub reflectoare sau sub camera de filmat, știm că nu consiliați în cabinete de plus, că unii nu aveți nici măcar scaune prin biserici, că nu vă așteaptă limuzinele la poartă, nici apa caldă după misiune ori prosoapele pufoase… Știm că nu aveți totdeauna hrană consistentă, medicamente, securitate socială, și nici nu „vă răsfățați pielea”, cum ar zice Berdardiev. Dar știm și că mergeți în misiuni imposibile. Și mai știm că fără voi Biserica s-ar asemăna cu o navă care a îngrămădit tot calabalâcul numai la prova. Consecința este că oricând se poate scufunda. Voi faceți echilibru!

Ne bucurăm că voi misionarii ați înțeles că Hristos nu trebuie predicat numai în Biserici. Ci afară, în lume. Căci așa cum și Tolstoi spunea „Nu de cei buni trebuie să ne fie milă, ci de cei răi. Ei suferă mai mult!” Iar misionarii ades își transformă „răii” în prieteni.

Ne-ați arătat că misionarismul înseamnă să ai poruncile lui Hristos în inima ta. Dar să le sădești și în alții. Știm: e greu. Dar, nu imposibil!

Căutați tot timpul poteci nebătătorite de alți! Veți fii încântați de ce veți descoperii. Voi stați pe o mină de aur! Nu vă învârtiți niciodată în cerc! Nu veți avea linie de sosire! Oamenii nu trebuie numai cuceriți. Ci și consolidați. Puterea lui Dumnezeu este eliberată prin predicarea Evangheliei.

 Știm fraților misionari că unii dintre noi cred că slujba voastră e o muncă de sisif. (Parcă am fi kantieni în gândire iar lumea de lângă noi ar fi iluzorie). Dar știm din Scriptură, că la sfârșitul vremurilor Mântuitorul vă va medalia. Vom auzi cu toții când vă va chema individual în fața careului de sfinți: „Vino. Vei primi zece cetăți. Pentru că ai fost credincios în lucrurile mărunte”.

Am învățat de la voi misionarii că schimbările nu sunt mereu ușoare. Nici comode. Tot ce trebuie să faci este să ieși din zona de confort. Misionarismul este cel de-al doilea eveniment ca importanță din istorie. Primul e venirea lui Hristos în lume. Al doilea e trimiterea Bisericii în lume. E un ordin care nu se schimbă! Pentru că ordinele lui Isus rămân mereu aceleași.

Lipsa noastră de implicare (a Bisericii de acasă sau a misionarilor), creează probleme. Nouă și generației care vine după noi! Nu putem trăi ca în romanul lui Josef Toman „După noi potopul”. Ar trebui să ne cercetăm zi de zi cu vorbele lui Marcus Aureliu: „să-ți fie rușine de tine dacă ai ajuns un suflet obosit într-un corp încă plin de vigoare!”

Viața victorioasă nu e responsabilitatea noastră ci este răspunsul nostru la puterea lui Dumnezeu de a face minuni cu noi, spunea Vladimir Pustan. Avem cu toții toate argumentele să fim acolo unde ne vrea Dumnezeu: în misiune!

Națiunile au nevoie urgentă de mesajul incendiator al Evangheliei. Pentru asta Reinhard Bonnke spunea că trebuie să apăsăm pe trăgaciul trezirii! Trezirea vine de la Dumnezeu. Când? Când ne vom pocăi de nepăsarea noastră și ne vom reîntoarce la sarcina fundamental: evanghelizarea. Misiunea. Ordinele au rămas neschimbate…

„Du-te, căci Eu sunt cu tine!”, spune Domnul. Și e suficient…

Nicolae.Geantă

* articolul a apărut în revista Genesis nr. 46, Misiunea Genesis, Chicago, Illinois, USA (fă click mai jos - https://www.misiuneagenesis.org/2020/10/revista-genesis-46-octombrie-2020/)