O lecție primită sus. Pe Skydeck Chicago - de Nicolae.Geantă

Inițial s-a numit Sears Tower. Apoi Willis Tower. Acum e știut ca Skydeck. E acoperișul Americii, cea mai înaltă clădire din USA (din 2014 e întrecut cu câțiva metri de One World Trade Center din New York, 546m datorită antenei, dar acoperișul acesteia e la 417m). Skyscraper-ul, așa zic americanii blocurilor zgârie nori (chiar cu ochii mei am văzut acest minunat fenomen), de pe 233 South Wacker Drive Chicago are 442m înălțime și 108 etaje. Cu antenele TV ar atinge o juma' de kilometru (527m)! Din 1973 până în 2004 a fost cea mai înaltă clădire de pe glob! Astăzi ar fi iesit chiar din top zece. 

Skyscraper-ul ridicat de arhitectul Fazlur Kahn (August 1970-1973), are o greutate de 440 milioane de pounds (1 Pounds =0,450 grame). Adică echivalentul a 146.000 automobile! Pentru construcția cu suprafață de 40 milioane picioare (3.7 mil. mp) ce e echivalentul cu 110 stadioane (!) constructorii au utilizat 1 miliard de tone de ciment (!?), 76 milioane tone oțel, 44000 mile de sârmă (o milă=1,6 km) și 2000 ferari betoniști. Clădirea are peste 25000 mile instalații sanitare, 992 toalete, 2232 trepte și 104 lifturi. Scările se urcă în 40 de minute, iar cu liftul faci vreo 30 de secunde până la etajul 103!  Cel puțin atât am făcut eu. Cele 16100 de ferestre se spală odată pe lună. Iar apa consumată zilnic este de 100 milioane galoane (1 galon=3,8 litri). 

Am pornit sâmbătă seara spre Skydeck. Turnul, una dintre cele cinci mari atracții din Chicago, privește de sus puzderia de zgârie nori ce-o înconjoară. Îi vezi eleganța de la mare distanță. Se zice că se zărește de pe teritoriul a 4 state din USA: Illinois, Wisconsin, Indiana și Michigan.

La intrare stau sute de oamenii în stradă. Toate culorile. Toate etniile. Toate culturile. M-a impresionat că erau foarte mulți indieni. În clădire mai aștepți la o coadă de vreo 30 minute. Apoi, 3 lifturi în care încap 18-20 persoane te duc la etajul 10, unde după a treia coadă imensă îți cumperi bilet. 23 dolari pentru adulți, 15 dolari pentru prunci. În reducere substanțială față de anii trecuți. (Și cu 1 dolar mai puțin ca pe Net). Apoi, treci prin security, ceva control anti-tero, ca la aeroport. Apoi, mai stai la o altă coadă și intri în sala de teatru unde rulează 10 minute un documentar de prezentare. Grozav. Abia apoi ai voie să mergi la lift. 100 de etaje îi faci în vreo juma' de minut! Nu simți nimic. Sau poate unora li se înfunda urechile (La coborâre ai parte de o lină bălăngăneală). Liftul te lasă chiar în Skydeck.

Skydeck-ul e un etaj (103) al Willis Tower cu balcoane de sticlă ce ies în afara 4,3 picioare. La balcoane ajung zilnic 25000 vizitatori. Sondajele spun că doar 1% consideră ca aventura a fost teribilă. Mie mi s-a părut provocatoare. De la 1353 picioare înălțime (din totalul de 1450 ai clădirii propriu-zise, ori 1729 ai întregului turn) ți se oferă prilejul să vezi panorama orașului la 360 de grade. De fapt poți să calci pe deasupra Chicago! Cu teamă evident. Când te vezi în balconul de sticlă, în aer la asemenea înălțime, ți se face un ghem în stomac. Frisonul rece sau amețeala te apucă fără să vrei. E coadă și aici, pentru ca toți turiștii vor să se fotografieze cu zgârie norii sub ei. Ba mai mult, angajații turnului îți fac chiar ei o fotografie pe care o poți ridica la ieșire cu... 30 de dolari. Sau o găsești gratis pe pagina web.

Când am ajuns eu în balcon era deja întuneric. Puzderia de lumini pe sute de mile pătrate părea un puzzle care se mișcă, se completează singur. Miile de automobile ce forfăiau pe străzi ca furnicile alertate, iluminarea stradală, reclamele imense de pe building-uri crează un joc uriaș de lasere! În depărtare lacul glaciar Michigan părea o pată imensă de cerneală neagră. Tăcută. Ce contrast! Orașul fierbând și lacul liniștit!

E fascinant Chicago noaptea! Mai ales de la înălțime!  

Am privit cu atenție de sus oamenii ce se deplasau în toate direcțiile. Niciodată nu am reușit să cuprind așa de mulți dintr-o privire! Ce minusculi erau! A trebuit să urc atât de sus ca să văd totul dintr-odată. Și să înțeleg acolo, pe Skydeck, cât suntem de mici! M-am gândit că tot așa ne privește și Dumnezeu din Cer. Pe toți deodată. Ne vede fiecare mișcare. N-ai unde te ascunde, căci știe tot! Numai că noi, nepăsători de Ochiul care ne veghează, alergăm disperați uitându-ne micimea.

Dacă vrei sa vezi măreția divină trebuie să urci cât mai sus. Și, cu cât urci, cu atât vezi mai bine micimea umană! Suntem atât de mici prieteni! Eu am urcat în Skydeck ca să îi văd măreția. Dar Dumnezeu mi-a arătat de-acolo de sus cât sunt de mic! Eu am crezut până sâmbătă trecută că smerenia se învață jos. Dar în Skydeck am învățat că numai cine urcă învață să se smerească. Hristos a fost atât de sus. Și a știut să se smerească! 

Ce ziceți, n-ar trebui să urcăm spre smerenie? Nu ne trebuie neapărat un Skydeck...

Nicolae.Geantă

Chicago, 
12 August 2017