Moto: Dacă invidia ar produce febră,
omenirea toată ar fi bolnavă!
Invidia, spunea Benedicte Vidaillet (rectorul Universităţii
din Lille), este fără îndoială „cel mai periculos sentiment modern, căci este
şi mai puţin cunoscut şi greu de explicat”. Shakespeare a numit-o „boală”. Boala
verde. Bacon a numit-o „păcat fără vacanţă”. Zafon zicea că invidia e „religia
mediocrilor”. Napoleon o numea „o declaraţie de inferioritate”. Grecii i-au
zis: „ochiul rău”. Cornilescu o numeşte „pizmă”… Fiindcă invidia vede contra
cuiva.
 |
| Jean Gericault (1822) "Femeie suferind de invidie" |
Prezentă de la pruncii de sân până la adulţi, de la săracii
din mahalale până la bogaţii ermetizaţi între ziduri ierihonice, invidia a
devenit ocupaţie cotidiană. (Din nefericire e prezentă şi-n societate, şi-a
eclozionat şi-n biserici!). Există semnificative categorii de oameni care par
să-şi ţină zilele cu un singur aliment: invidia! Indivizi care-şi risipesc
tinereţea ori bătrâneţea molfăind, palizi, maceraţi de chinina resentimentelor
lor fruste, cuprinşi de o indispoziţie fără evoluţie. Autotorţionari. Căci
invidia este torţionara inimii. Sau „ulcerul sufletului”, cum zicea Socrate.
Din capul locului trebuie să ştim că invidia nu e gelozie. Gelozia este omenească. Ba poate fi chiar divină.
Dumnezeu ne doreşte cu gelozie pentru sine. Nicio unghie, nici un fir de păr nu
vrea să-i lăsăm celui rău. Gelozia e legată de tine, de ce posezi tu. Ea nu
vrea cu nici un chip să dea din ce are. Invidia însă e legată de altul. E un
sentimnt egoist de mâhnire, provocat de succesul celuilalt. Croatul Miroslav
Bustruc zice că „invidia se uită la succes, dar trece cu vedere sudoarea”. Ea
nu se bucură cu cel ce se bucură, nu plânge cu cel ce plânge. E lipsită de
motivaţie.
Invidia nu e nici
lăcomie. Pentru că lăcomia poate fi îmblânzită prin posesie, dar invidia
nu. Sfântul Ciprian spunea că „invidia nu găseşte nicio plăcere în mâncare,
nici în băutură, ci suspină mereu, geme şi suferă”. Ea are un singur scop: să
moară capra vecinului! Aşteaptă o singură uşurare: să vadă pe cel fericit
nefericit. Dacă lăcomia vrea obiectul, invidia vrea lipsa persoanei! Deviza ei
e: nimic nu-i mai greu de iertat decât meritele altora!
Considerată unul din cele 7 păcate cardinale, (deşi nu se
vede defilând pe bulevard, dar se simte ca un crivăţ rece într-o noapte
siberiană), invidia e sămânţa tuturor delictelor, e izvorul dezastrelor, al
ambiţiilor, al războiului fratricid, al rivalităţilor; aţâţă lăcomia, iuţeşte mândria,
pierde pacea, rupe relaţiile, distruge fericirea. Russel spunea că e una dintre
cele mai puternice cauze ale nefericirii. Mai adânc privită, eu vă spun că
dispreţuieşte frica de Dumnezeu!
Curvarul se opreşte după adulter, criminalul după omucidere,
dar invidiosul n-are limite! De-aceea poate, în ultima vreme, invidia a devenit
spaima doctorilor!
Invidioşii trăiesc cu frustrări, se hrănesc cu ele. „Invidia
dezleagă limbile după cum admiraţia le amuţeşte”, spunea Balzac. Chiar Biblia
ne arată că pizma generează defăimare (fratele fiului risipitor), calomnie
(Nabot), iritare până la paroxism (preoţii şi fariseii), vânzare (Iosif)… Apoi
degenerare în crimă (chiar Isus a fost răstignit din invidie!). Nu ştiu de ce
uităm că prin zavistia diavolului a intrat moartea în lume!
Invidia distruge viaţa spirituală. E un orbitor al
conştiinţei (Cain şi Abel). Ne opreşte creşterea spirituală (Core, Datam şi
Abiram), ucide sfinţenia. Şi ne lasă afară din Împărăţia lui Hristos! Nu trebuie
să desfrânezi, să ucizi sau să curveşti să pierzi cerul, e suficient doar să
invidiezi pe cineva. (Apropos, se invidiază demonii între ei? Atunci oamenii de
ce o fac?)
Invidia e un fel de hara-kiri. Căci, zicea Ioan Gură de Aur,
„invidiosul îşi face rău lui însuşi înainte de-al vătăma pe cel care-l
invidiază”. Invididiosul e ca fluturele ce vrea să stingă prin bătaia aripilor
lumina din lampă. Dar… se arde pe el însuşi! Fugiţi de invidie! E prea
fierbinte în jurul ei. E anticamera iadului…
Cum să scapăm de acest torţionar diabolic? Mulţumindu-ne cu
ce avem, cu ce suntem. Renunţând la critici, la comparaţia cu alţii. Înnădind
mrejile rupte ale prieteniei. Îmi place enorm ce sfat dă neuropsihiatrul Jean
Michel Oughourlian: „Ca să ieşi din cercul vicios al invidiei, priveşte-l pe
celălalt ca pe un model”.
Moliere zicea că invidioşii vor muri, dar invidia niciodată.
Am vrea să-l contrazicem… Cum? Cu 1 Corinteni 13:4: „dragostea nu pizmuieşte”!
Leii şi câinii se îmblânzesc cu carne. Invidioşii se îmblânzesc cu iubire!
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu