Mică reţetă antisomn. Pentru biserici. - Nicolae.Geantă

Somnul. Nu acasă, nu pe sofa sau laviţă. Ci... în biserică! Marea problemă a creştinismului nost' de toate zilele. De la corintenii Apostulului Pavel şi până azi Moş Ene tot vine pe la genele bisericii. Trimis de dracu', evident. Fraţi care dorm. Surori care cască. Nu aud, nu văd. Plictiseală. Corvoadă... Cum să evităm flagelul aţâpirii? Ce măsuri, ce predici, ce cântări? Ce alte soluţii?

Creştinul şi Încrezătorul din "Călătoria pelegrinului" lui Bunnyan, în timp ce înaintau spre Oraşul Ceresc se întreabă: "Ca să prevenim somnolenţa trebuie să vorbim despre ceva înălţător". "Şi de unde să începem?", întrebă creştinul "."De unde a început Dumnezeu cu noi". Apoi, au cântat plini de fericire.

Dacă dorim să nu ne punem scobitori la ochi întâi trebuie să privim spre El. Spre Hristos. El nu doarme nici nu dormitează. Căci veghează pe "Israel". Pe sfinţi. Adu-ţi aminte că te vede!

Dacă ne aducem aminte că mergem spre ceruri nu vom adormi la marginea drumului. Nimeni nu a fost încununat după o bucată de drum alergat. Ci după finiş.

Dacă ne gândim că diavolul e mereu pe urmele noastre, că iadul ne suflă în ceafă, nu vom fi cuprinşi de moleşeală. Focul său e pârjolitor, nimeni nu poate face plajă în apropiere. Şi nici să doarmă ca un câine sub căruţă.

Dacă dorim să fim martorii Răstignitului de la Golgota, nu vom trăi cu scop să cucerim pământul. Dumnezeu nu l-a creat să ni-l dea definitiv. Pentru că într-o zi şi Terra se va trece. Cuceririle telurice sunt oboseala noastră. Cucerirea Cerului a fost osteneala Lui! E odihna Lui...

Dacă  vom sta lângă Cruce nu avem cum să nu-i auzim ciocanele. Fiecare piron bătut e păcatul nostru. În fiecare strop de sânge suntem noi.

Isus. Cer. Diavol. Iad. Golgota. Păcat. Lumea. Eu. Undeva a început Dumnezeu cu noi. Să nu uităm niciodată cine am fost. Nici cine suntem!

Nicolae.Geantă