Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 11 mai 2013

Cerbul la izvor - de Avianus

Ce ţi se pare ţie, umil, nearătos,
Mai mult decât ce lauzi s-arată de folos.

Plecat deasupra undei curate, să se-adape,
Un cerb îşi vede chipu-n oglida unei ape.
Ce rămuriş de coarne pe cap, să-l tot admiri!
Dar cu dispreţ priveşte picioarele subţiri.
Când, speriat de zarva hăitaşilor din zare, Porneşte dus ca gândul de iuţile-i picioare,
Lăsând departe haita, ce urmele îi pierde,
Şi parcă se topeşte în păduricea verde.
Dar coarnele-i dădură prilejul să se vaite,
Căci încurcat în ramuri, fu sfâşiat de haite!

Murind, spunea în sine:
"Pricep şi eu, în fine:
Picioarele hulite
Mă scapă de bucluc
Iar coarnele slăvite
Pieirea mi-o aduc..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu