Politicăloșia (2) - Nicolae Geantă

Mă hotărâsem să nu mai scriu nimic despre politică... Chiar vreau să ignor total pe cei ce practică cea de-a doua meserie din lume... În privinţa preşedintelui ţării însă, nu mă pot abţine! Cugetul mă chinuie, mă strânge de gât, îmi furnică şira spinării. Nu pot sta cu mâinile în sân când arde casa vecinului. Nu pot trece strada în partea cealaltă când cineva îmi cere ajutor. Nu pot închide ochii când cineva fură din buzunarele vecinilor mei din autobuz.  Nu pot rămâne indiferent când naţiunea mea, ţara mea, societatea mea are nevoie de mine. Dacă aş fi indiferent, aş fi complice...

Mai merită sau nu revenirea la Cotroceni domnul Traian Băsescu? Eu cred că da. Atâţia ani am strigat cu toţii că vrem un preşedinte activ, care să se implice. Care să nu stea tremurând într-un acvariu, înconjurat de pirahniile ce înfulecă prosperitatea ţării. Care să dizolve camarilele politice, să taie capul caracatiţei, să radă corupţia. Şi culmea, când îl avem ni se pare că se implică prea mult. Că şi-a depăşit prerogativele! Că e prea băgăcios, prea dur, prea petrecăreţ, prea strâmb, prea chel ori prea agramat la engleză pentru a fi preşedinte! De parcă Obama, Hollande, Putin sau Merkel, ar fi uşi de biserică. Ori fotomodele. Că astea ar conta în politică!   

Traian Băsescu e un preşedinte care nu stă locului. “Joacă” cu ţigancile, mănâncă burduf cu mămăligă, face băi de mulţime, botează copii, sărută bătrâni, condamnă comunismul, trage “câinii” de urechi... E un "executiv" prin vocaţie. Dacă are ceva de zis, o spune. Andrei Pleşu îl descria ca “abrupt, uneori brutal, dar fără echivoc, şi fără retorică, cu scopuri, strategii imediate şi imaginaţie pragmatică. E tonic. Crede în fapta lui, şi inspiră încredere. E bine dispus. Iar când se înfurie, iese la bătaie fără precauţii preliminare. Nu e omul potrivit să administreze calmul, linearitatea, gata-făcutul”.

Neşansa sa este că înoată în “sistemul ticăloşit”. N-are cum să nu se ude. În politicăloşie, să folosesc derivaţia fratelui Cristian Ionescu, nu rămâi neprihănit. N-ai cum să n-o iei la gioale, sau să nu faultezi. Politicăloşia înseamnă nu doar ticăloşie la pătrat, nici la puterea a patra, ci ticăloşie în toate direcţiile. Adică încerci să faci legal, dar nu vei reuşi 100 %. Sau mai bine zis, îţi faci legile după interese. Nu voi face comentarii despre derapajele de la legislaţia României, ale politicienilor, CCR-ului, USL-ului, ale domnilor Ponta ori Antonescu. Au făcut presa străină şi ne-au băgat la lada de gunoi. Problema este, cum ieşim de acolo ?

Vă îndemn la rugăciune pentru România, creştinilor ! Singura şansă să scăpăm de politicăloşie e Hristos. În ’89 ne-a arătat că se poate. Am plâns cu Mântuitorul pe scările Operei din Timişoara, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în oraşe şi la sate, apoi i-am întors spatele. E vremea să strigăm la Domnul să ne izbăvească ! Iar cei vinovaţi, să se retragă! România nu se mai poate conduce cu plagiatori, cu chiulangii, cu cei ce strigă hoţul apoi ei însuşi fură, cu cei ce fac legile pentru propriile interese, cu justiţie oarbă, cu magistraţi ce au şira spinării strâmbă. Asta se face numai la atei. Prin urmare, poporului nu-i va mai fi frică de nimeni, de nimic. Şi, ca şi vecinii mei, se vor teme mai mult de gâşte decât de Dumnezeu!