Când încep să vorbesc oamenilor despre tainele Domnului, mă asaltă cu întrebări: "De ce coşciuge în curtea noastră, de ce paturi în spital, de ce creştini fără serviciu, de ce biserică prigonită, de ce pocăiţi fără pâine, de ce puşti cu haine petecite, de ce părinţi care plâng, de ce copii răzvrătiţi, de ce o ţară bogată dar săracă, de ce văduve tinere, de ce copii orfani, de ce accidente, de ce eşecuri, de ce nu curge binecuvântarea, de ce ...?". Desigur, nu le pot răspune. Dar Domnul stie ...
De ce-i aşa..., ştie El.
de Simion Cure
De ce ades mi-e dat pe cale
Să-ndur dureri şi fel de fel,
De ce-s lovit adesea oare?
Eu nu-nţeleg, dar ştie El!
Când cunoscut-am Adevarul
Şi vrut-am să spun despre El,
Silit am fost să tac adesea ...
De ce-i aşa, o ştie El!
Din pâinea mea am dat altora
Făr' să mă tem că mă înşel.
Răsplata? M-au lovit cu pietre ...
De ce-i aşa, o ştie El!
Când m-am luptat cu valul vieţii
Şi când era s-ajung la ţel,
Mă văd cu barca răsturnată ...
De ce-i aşa, o ştie El!
Când moartea luptâ pe-ndelete
Sâ rup-al dragostei inel,
Râmân copii sărmani pe drumuri ...
De ce-i aşa, o ştie El!
Greu apăsat privesc adesea
Calvarul, Crucea şi pe Miel;
De ce sunt lacrimi fără vină,
Eu nu-nţeleg, dar ştie El!
Când mi-am trăit mereu viaţa
În curăţii de porumbel,
Stropit am fost cu murdărie,
De ce-i aşa, o ştie El!
Eu nu-nţeleg, dar cred într-una
şi cred cu patimă şi zel,
Că multe din ce mi se-ntâmplă
Nu le-nţeleg, dar ştie El!
Şi când ajunge-voi în ceruri,
Cu Domnul, în al Său Castel,
M-oi întreba: Cum de-s acolo?
Răspuns la toate-mi va da El!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu