De ce sunt la Cireșarii...

Treceam printr-o perioadă dificilă din viață. Eu suferisem o operație, cancerul începuse să muște din tata, iar mama, cea care mă abandonase când eram mic, vânduse casa bunicii și nu-mi dăduse nici măcar un euro! Se spulberase visul meu de a ne face casă la oraș. Se blocaseră posturile în universități, o secretară îmi rătăcise dosarul cu titlul de doctor. Urma un an întreg cu salariul nemărit! Dar capac peste toate, "frații" votaseră împotriva mea la alegerile de la Comunitate. Cică nu mai reprezentam confesiunea! Iar bisericile prahovene devenise sceptice față de mine...

În acest timp, într-o dimineață, la Beiuș, fratele Vladimir Pustan a spus la birou că nu mai poate face față cu editorialele. "Trebuie sa fie cineva în România care să scrie bine. Și constant...". "Dumnezeu ne va aduce pe cineva" a spus Dani Coste. Apoi s-au rugat.

Am trimis un articol fratelui Pustan: "Cu Dumnezeu în diaspora". Nu știu de ce am făcut asta! Nu-l cunoșteam, nu știam mare lucru despre Cireșarii. Nici nu visam să ne întâlnim vreodată! I-am trimis aticolul pentru că venisem din Valencia de la o biserică unde el urma să meargă. L-a citit, apoi a ieșit în ușa biroului: "l-am găsit", a spus celor in redacție. Apoi mi-a trimis un mail extrem de scurt: "mai scrie..."!

Am scris. Un editorial, două, trei, câteva sute... Începeam să devin Cireșar. Au urmat întâlniri: în case de cultură, în săli de sport, în biserici. O școală de predicare. Serbări Cireșarii la mine în județ. Cu toți Cireșarii, sau numai cu unii. Evanghelizări. Întâlniri de tineret. Din satul meu până la marginea țării. Și dincolo de ea...

A urmat un dinamism de care știam numai din cărți. Mii de kilometrii alergați. Misiune. Nopți nedormite, rugăciuni, posturi, proiecte. "Îmi pasă de tine!". Liceeni transformați. Pocăiți. Predici, editoriale, cărți, studii, reviste. O familie uriașă. Cireșarii sunt peste tot în România. Din ce în ce mai mulți!

Au urmat șuturi în spate. Dar fiecare șut e un pas înainte. Critici. Aspre. Asta înseamnă să fi citit sau ascultat. Au urmat împotrivitori la schimbare, obstucționiști, legaliști. Dar și alături un Dumnezeu măreț. Și-un cer cât mai apoape! 

Când ajungi Cireșar nu mai poți da înapoi. De fapt nici nu mai vrei. Intri în ultima expediție...

Cireșarii, de 10 ani ca oglindă

În "vremile" actuale, oglinda nu mai e un lux, ci-un obiect necesar în casele noastre. În fața ei ne pierdem o parte din vreme. Zilnic. În fața acestei fețe netede, lucioase, care atârnă pe pereți cu proprietatea de-a reflecta razele de lumină și de-a forma imaginea obiectelor. Ea nu formează obiecte, ci le reflectă. Adică pune în lumină adevărul. Netorsionat, neîndulcit, nerefăcut. Ne arată negreala de pe față, hainele mototolite, părul vâlvoi. Dacă suntem grași nu ne face slabi, dacă suntem cu pete, nu ne face curați. Nu poate face urâtul frumos, și nici altminterea. Pentru un simplu motiv: nu poate! După ce privim în oglindă, noi nu putem rămâne indiferenți. Acțiunea imediat următoare este să îndepărtăm petele. Oricine am fi, oglinda nu ne transformă în niște ascultători uituci, care am localizat hiba, după care nu nu mai pasă. Atât pe mine cât și pe dumneata, ea ne determină să acționăm. Să luăm o hotărâre. Rapid. Și, fie ne schimbăm, fie spargem oglinda! Dar dac-o spargem, am rezolvat curățirea?

De 10 ani Cireșarii. Ca o oglindă pentru suflet. Am ajuns aici pentru că ați decis dumneavoastră! Am început cu tinerii, dar virusul a prins pe toți. Pentru că inimile nu au vârste. În tot acest timp am încercat să reflectăm Adevărul. Fapte, evenimente, realități. Păcat, iertare, Cruce. Într-un cuvânt: Dumnezeu. Predici, turnee, serbări, radio, editoriale, cărți, online. Misiune. Nu noi spălăm sufletele, inimile. Ci, Hristos. Nu noi producem nașterea din nou, ci Duhul Sfânt. Nu noi decidem cine va intra-n Cer, ci Dumnezeu. Suntem decât pictorii Lui. Prezentăm situația așa cum se vede. Și cu speranța aferentă.

Nu dorim să fim un hagiograf, nici să fim plini de reprehensiune la viața bisericii, a societății. Nu dorim să zvârlim ghiulele savante sau să tragem cu gloanțe intelectuale. Ci să reverberăm între oameni undele care se propagă prin Cer. Atunci ei singuri își deschid robinetul lacrimilor. Ne dorim să demascăm surogatele pe drumul sfințeniei. Atunci ne vom întoarce cu toți la mărturie. Apoi, vom urca scările Înaltului și vom intra în Grădina Raiului cu masa întinsă de Dumnezeu. Până atunci să-L reflectăm pe Mântuitorul. Dar, să se vadă chipul Lui în noi...

PS: Nu uitați: toți Cireșarii ne întâlnim la Poarta Cerului numărul 7! 

Negrul Joseph

Dacă Dumnezeu nu este cel mai mare lucru din lume pentru tine, toate vorbele tale nu mă vor impresiona niciodată cu nimic (A.W. Tozer)

Billy Graham a avut o Conferinta de evanghelizare itineranta in Amsterdam. Cred ca in 1990. Un razboinic massai a aparut acolo, si era evanghelist. Si Michael Card, de aici din orasul acesta, cantaret, a scris povestea aceasta intr-o revista pe care am citit-o. Si… dati-mi voie sa v-o citesc pentru ca este si mai dramatica decat cea dinainte. „Intro zi, Joseph…”- este razboinicul Massai care a aparut in Amsterdam din tribul lui. „Intr-o zi, Joseph, care umbla pe un drum calduros si murdar din Africa s-a intalnit cu cineva care a impartasit Evanghelia lui Isus Hristos cu el. Si atunci si acolo a acceptat pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor. Puterea Duhului Sfant a inceput sa transforme viata lui si a fost umplut cu atata entuziasm si bucurie incat primul lucru pe care a vrut sa il faca a fost sa se intoarca in satul lui si acolo… sa impartaseasca Vestea Buna cu membrii din tribul lui. Joseph a inceput sa mearga din usa in usa spunand la toata lumea care a intalnit despre Cruce…. suferinta. Si despre mantuirea pe care El a oferit-o… astepta sa vada fata lor luminandu-se, cum a fost cu el.

Dar spre surprinderea lui, satenii nu numai ca nu le-a pasat, dar ei au devenit violenti. Oamenii din sat l-au prins, si il tineau la pamant pe cand femeile il bateau cu fire de sarma ghimpata. A fost tarat afara din sat si lasat sa moara in tufisuri. Joseph a reusit sa ajunga pana la un izvor de apa si acolo, dupa ce a petrecut zile inconstient, a gasit putere sa se ridice. S-a intrebat despre receptia ostila pe care a primit-o de la oamenii pe care i-a cunoscut toata viata. A decis ca probabil spusese ceva gresit sau ca a omis ceva din povestea lui Isus. Dupa ce a exersat mesajul pe care il daduse si prima oara, a decis sa se intoarca si sa impartaseasca acel mesaj din nou.

A schiopatat pana in mijlocul colibelor, si a inceput sa Il vesteasca pe Isus: „A murit pentru voi pentru ca sa aveti iertarea si sa Il cunoasteti pe Dumnezeul adevarat.” – a spus. Din nou a fost prins de oamenii din sat si retinut pe cand femeile il bateau… redeschizand ranile care abia incepusera sa se vindece. Inca o data l-au tarat inconstient din sat si l-au lasat sa moara. A supravietui la prima bataie, a fost ceva deosebit… a supravietui la a doua, a fost un miracol.

Inca o data, zile mai tarziu Joseph s-a trezit in salbaticie – ranit, zgariat, decis a se intoarce. S-a intors la micul sat, si de data aceasta l-au atacat inainte sa aiba oportunitatea de a deschide gura. Pe cand il inconjurau pentru a treia si posibil ultima data… le-a vorbit iarasi despre Domnul Isus Hristos. Inainte de a lesina ultimul lucru care l-a vazut a fost cum femeile care il bateau au inceput sa planga. De data aceasta s-a sculat in patul lui. Acei ce cu atata severitate l-au batut incercau acum sa ii salveze viata… si sa il ingrijeasca sa isi revina. Si satul intreg s-a intors la Hristos.

* o ilustratie de John Piper

Dumnezeu, asa cum e El - Florin Ianovici

Viaţa fără altare - Nicolae Geantă

Trebuie sa suferi - John Piper

Portretul pictorului van Gogh

Pictorul van Gogh este o celebritate. Tablourile sale valorează milioane de dolari bucata. Noi credem că e un model de succes, un om care a trăit fericit...

S-a născut în familia unui pastor reformat, unde a manifestat un interes timpuriu pentru creștinism. În tinerețe a urmat un seminar biblic pentru a urma cariera spirituală a tatălui său. A fost chiar pastorul unei biserici mici. Dar... A părăsit biserica pentru pictură.

La început a pictat scene religioase, dar contactul cu artiștii l-au împins departe de moralitate: spre beție, desfrâu, distracții, viață de plăceri etc. Încet, încet a intrat în depresie, în nebunie! A rupt total relația cu Dumnezeu.

Ultima sa pictură: "Trei drumuri fără sfârșit", este un tablou cu trei drumuri, într-un lan de grâu, care nu duc nicăieri! Deasupra zboară un stol de ciori.

Crizele de nebuinie l-au condus pe celebrul Van Gogh  într-un ospiciu unde a și murit. Celebru și nefericit! La ce ar folosi cuiva să fie celebru dar nebun?