Fundaţia CIREŞARII

luni, 14 octombrie 2019

Reportaj de Danemarca - de Nicolae Geantă

Danemarca e o țărișoară small. Mică, mică, dar puternică economic. PIB-ul per locuitor este mai mare decât în Germania sau Anglia. Și decât în USA. Se zice despre danezi că sunt cei mai fericiți din lume! Nu pot însă să cred asta! Sunt atât de singuratici! De reci! De indiferenți! Străzile lor sunt mai tot timpul pustii. Iar în orașe forfota merge în reluare! E un crâmpei de câmpie peninsula Yutlandei. Dar la agricultură stă foarte bine. Și la ploi. E fooooarte ploioasă! Și plictisitoare... Cel puțin pentru mine.

În Danemarca, țară lutherană cu cruce pe steag, bisericile se închid încontinuu. Sau zac pustii pe la colț de stradă. În cazul în care nu au devenit muzee. Credința nu mai e necesară. Au bani, spitale, scoli, cluburi sportive, piste de biciclete, carne, unt... Dar Dumnezeu? Nu prea se mai aude!

Ei bine, în cvasităcerea asta spirituală sunt 5 biserici de români! De evanghelici, căci despre ortodocși nu știu cifre. Frații noștrii se adună în Copenhaga, în Henning, în Sondenberg, în Odensee, și în Ans (un sătuc pe lângă Aarhus). Din 2015 se face Conferința Anuală a Bisericilor Române din Danemarca. Unde cu mic cu mare vin la părtășie. Anul acesta m-au invitat și pe mine. “Biserica în mileniul III” sună provocator. 

Kibaek, Danemarca
Vineri 11 Octombrie am plecat din București. Cu un avion polonez, de la LOT. Cu escală în Varșovia. Pe Lotnisko Fredericka Chopina. Când am aterizat era aproape 16. Și într-o oră s-a lăsat întunericul. E greu să fii nordic. Ai o juma’ de an mai mult noapte! În aeroport toată lumea butonează. Nu ai cu cine schimba două vorbe. Bătrânii noștrii din Bihor, din Bistrița, ori din Prahova, ar muri pe lavițele aeroportului de plictis. Băieți, fete, bărbați, femei, pici de grădiniță, toți sunt pe gadget-uri! Ne-am informatizat toată societatea. Nu garantez însă dacă și înțelepțit! După îmbarcare ne-au ținut 15 minute în autobuz. Apoi ne-adus la avion. Avion? O tentativă, cu sub 100 de locuri. “O lepechiurcă”, vorba oșenilor. Un autobuz mai mare cu aripi! Acolo am mai stat vreo 15 minute. Tot în autobuz. Că avionul era... murdar! Au venit vreo 4 femei de serviciu cu un microbuz. S-au înarmat cu role de hârtie igienică. Nu știu dacă și cu lavete. Dar când au coborât au adus doi saci de gunoi! De unde le-o fi scos? Când să urc pe scara avionului am văzut o macara pe care leșii aruncau bagajele. Ca pe niște baloți de lucernă. M-am uitat atent după trolerul meu. Mi s-a părut că a urcat. “Mă, nu cumva îmi vor pierde ăștia bagajul?”, mă îndoiam în sinea mea. Avionul, așa mic cum era, a zburat bine. Vezi, se pot face chestii bune și lucruri mici! A trecut și peste Câmpia Polonă, și peste lacurile mazuriene, și peste Baltica, într-o oră jumate. La 19,30 am aterizat la Billund.

Danemarca, oct. 2019
Billund este un orășel nou în centrul Danemarcei. Șase mii de locuitori. E cel mai cosmopolit din peninsulă. Plin de străini care muncesc în industria de Lego. Tot aici e și Legoland. Aeroportul e tot pitic. Am coborât în plină ploaie. Apoi am urcat în terminal. La vamă nu a fost nimeni! Puteau intra toți sirienii odată cu noi! Am ajuns la banda de bagaje și am așteptat. Cam mult. Trolerul meu lipsă! Am rămas printre ultimii în aeroport. Eu, un chinez, un ucrainean și un nordic cam bețiv. Plus o coreeancă tânără și (cred că) o daneză durdulie. 7 bagaje pierdute! Am încercat să vorbesc la “informații bagaje”. O daneză pitică m-a expediat rapid spre infochioșcuri! M-am încurcat la butoane. Am revenit! Daneza a început să țipe! Ceva pe limba ei! Am privit-o atent! Arăta ca o secretară de partid comunistă! În uniformă! M-am dus iar la aparat. Rămăsesem eu și nordicul... A venit alt officer. O domnișoară amabilă. Am făcut reclamația. Online! “Și acum ce fac?” “Wait!” Să aștept! Dar câteva zile! Da, am ieșit fără bagaj! Fără haine si fără Biblie. Dacă aveam predicile în Bilbie?

În aeroport m-a așteptat Sever. Un prieten adevărat. Un tip grozav din Jibou. În copilărie a crescut în orfelinat. Azi e pastorul Bisericii din Henning, pe care a fondat-o în 2015. Afară ploua cu găleata. M-a udat imediat la picioare. Adidașii sunt buni doar în sală! Temperatura era 12 grade C. Și eu venisem de la 24! Pe la ora 22 am ajuns la Kibæk. La reședința lui Sever. Decât cu geanta de umăr și hainele de pe mine. Aaa, uitasem, și cu 10 cărți ce le scosesem din troler că fusese prea greu! Știți cine a sărit primul pe mine? Fritz, bișonul lui Sever. Nu mă văzuse de aproximativ un an. A fost mai rapid decât Lisa și Rebeca.

Lisa și Rebeca sunt fetițele lui Sever. Și ale Simonei. De la ele aflu cum e în Danemarca la școală. Fără note până în clasa VIII-a. Apoi poți să iei și -3 (minus trei!) și 0, și +12! “Am auzit că la voi e greu la școală”, îmi spune Rebeca. “Trebuie să înveți mult și pe de rost? La ce folosește?”. Exact. La ce folosește matematica, fizica și istoria? Și cu ele tot suntem fraierii Europei! Rebeca îmi spune că la școala ei   răzuiește zilnic morcovi la cantină. Pentru 130 de inși. Doar e domnișoară de 14 ani! Lisa e mai mică. Dimineața merg la școală cu bicicletele. Toți copiii merg cu bicicleta în Danemarca. Cu cizme de cauciuc, cu geci fosforescente, cu lanterne. Căci iarna la vikingi la 8,00 e întuneric! Temele lor vin din diferite acțiuni sociale. De exemplu vizitezi o persoană cu dizabilități, un orfelinat, sau strângi benevol gunoaie prin oraș. Și notezi ce ai făcut! Înțelegeți de ce a întrebat Rebeca la ce folosește să tocești?. Vă mai spun ceva despre grădinița și școala daneză: un copil dacă e stresat (de informații) ridică mâna la profesor și zice “Stap!”. Și proful trebuie să se oprească. Nu e de mirare că acest lucru îl fac copii și acasă. Sarah, o fetiță de peste un an, a unui frate din biserică, ridică mâna la părinți și zice: ”Stap!”. “Să nu ne trezim cu ei în fața amvonului când predicăm și să strige la unison stop!”, i-am spus tatălui Sarei, care începe să râdă!
Biserica din Ans

Sâmbătă am plecat pe la prânz la Ans. Un sătuc în Nord-estul Danemarcei. Aproape de Aarhus. O oră am mers prin câmpul încă verde și pădurile colorate ca în picturile lui Dali. Sau printre lanuri de porumb pentru siloz, cartofi nerecoltați (în Danemarca niciun fermier nu scoate cartofii până nu e programat la fabrică, pentru procesat), pepiniere cu brazi de Crăciun, turme de vaci albe, sau de... porci. Da, am văzut “free landurî”, niște grădini imense cu porcii în aer liber! Eco. Crescuți nestresați! Fiecare are cotețul lui! Și uite domn’e că nimeni nu intră în alt adăpost! (Apropos, Danemarca e cel mai mare exportator de carne de porc. Vikingii nu aruncă nimic. Folosesc și sângele, și oasele, vând până și copitele de porc in China! Biznismeni pricepuți).

Ans e un sat mic și cochet. Cu supermarketuri, benzinării, bănci, restaurante. Sat urban. (86% din DK e urbană). La Ans pastorul bisericii e Laviniu. Un craiovean care s-a pocăit în Danemarca acum 4 ani. Un iubitor. De Dumnezeu și de oameni. El este gazda Conferinței din 2019. Și moderatorul. Programul se desfășoară în biserica luterană a danezilor. Pentru români sala batavilor e cam mică. Dar e bine când suntem înghesuiți. Pe holuri sunt zeci de copii. Și munți de jucării. E o Românie întreagă.

la Conferință
La 14,00 s-a dat startul. A avut două sesiuni Conferința. În prima parte, după închinare, am predicat “Qvo Vadis Biserica?” (despre confruntările ekklesiei în mileniul III). A urmat iarăși workship și a doua predică, mai scurtă “Cum să țin o biserică verticală”. Apoi a fost pauza de masă. Prea îmbelșugată! Până aici eu credeam că danezii sunt mâncători de pește oceanic. Nici vorbă! Porcul le domină gastronomia! După părtășia de la mese, am început a doua sesiune. Iarăși muzică. Bună. Echipa de închinare e cântat grozav! Iar eu am predicat despre “Unitatea Bisericii”. La Conferință a fost și un danez. Mă aproba întru totul, deși nu știe românește decât puțin. Dar ce înțelegea era mană cerească! (Nu vă spun ce m-a îmbrățișat la final). Am finalizat undeva spre seară. Cred că după 19,00. M-am bucurat că m-am întâlnit cu mulți frați ce-i cunosteam. M-am bucurat mult pentru Ovidiu din Sondenborg, pentru Ligia și Dani. Pe ea am botezat-o eu la Beiuș. Și i-am căsătorit acum doi ani în Danemarca! Seara am căzut frânt. Mai ales ca după predici au venit zeci de inși pentru rugăciune!

Ribe, Denmark
Duminică dimineța am vizitat Ribe. Orășelul cu 8300 de locuitori are peste 1300 de ani vechime pe malul Marii Nordului. Cel mai vechi din Danemarca. Domul din Ribe, o  catedrală lutherană colosală era aproape gol. De fapt a devenit muzeu. Nu știu dacă erau localnici, dar printre cei care intrau, majoritatea se învârteau o tură prin biserică. Și obligatoriu fotografiau! Sau își făceau selfiuri. Selfie cu biserica nu și cu Dumnezeu! Am văzut decât două persoane stând jos în strană. Adică în bănci. Un bărbat de vreo 60 de ani, probabil cu fiica sa de peste 25. Am crezut că în fine cineva se roagă. Aș, de unde! El citea ceva pe telefon iar ea butona de zor pe smartfon! Biserica din Ribe, ca și mai toate catedralele mari din Europa au devenit muzee. Atracție pentru turiști. Nu pentru închinători! Dumnezeu să ne fereascâ să ajungem și noi așa! Am mai vizitat și un mic muzeu, fost primărie, construit pe la 1300. Ghidul, un bătrân de vreo 75 ani, guraliv cum n-am întâlnit în Danemarca, ne explica fiecare amănunt. Probabil a prins ocazia să nu mai fie singur. Că nu cred că era călcat de turiști. Afară ploua mărunt. Ce toamnă urâtă! Dar danezii, puțini câți sunt prin centru vechi al Ribe-ului nu au nicio treabă cu umbrelele... 
la Conferință

Seara de la ora 17,00 am avut Evanghelizare la Biserica Română din Herning. La Sever Păusan. Au fost destui de mulți români din acest oraș, și din altele, danezi, polonezi... De toate religiile. Am predicat “Vrei să fii Simon din Cirene?” A fost un program superb. Mulțumim mult sora Camelia pentru traducere! Îmi pare rău ca nu a venit și Jasmine. O musulmancă tânără care acum un an era nehotărâtă. Iar anul acesta s-a hotărăt să se boteze! Rugați-vă pentru ea! Și pentru familia ei împotrivitoare! La final a venit la mine Andy. Are peste 40 de ani și a crescut tot la casa de copii! Cu Sever. Mi-a spus cum într-o seară când era student s-a pregătit să spargă un boutique. Pentru că... murea de foame! Era sărac lipit. Și orfan! Și s-a rugat ca Dumnezeu să-l împiedice dacă-l iubește. Exact când să plece noaptea din cămin, echipat ca un gangster, a venit la el la ușă un băiat cu o plasă uriașă de alimente și un plic cu bani. Mulți. Destui de mulți. “M-am prăbușit pe loc frate Nicu. Și din seara aceea m-am pocăit!” (Povestea lui am să o scriu mâine)...

După program am mai stat la biserică o oră jumătate. La un ceai cu frații. Iar cei mai mulți la curățenie! Biserica se lasă “lună” de români. Așa cum le-o lasă și lor danezii! Sever, pastorul trebuie să plece ultimul. Și să vină primul. Eu am stat după el. Adică de la 16,30 la 20,30. Seara nu am mai rezistat oboselii. Am adormit cu Manualul Biblic al lui Pat și David Alexander pe piept! 

Uitasem, și sâmbătă și duminică Simona a sunat după bagaj la aeroport! “Nu știm nimic?”, i se răspunde. Ba chiar întrebau dacă am avut asigurare! Și dacă nu avem asigurare nu trebuie transportat bagajul? 

Luni am plecat la 8 la aeroport. Tot pe câmpurile verzi și pădurile multicolore ale Danemarcei. Am ajuns după o oră, însoțit și de soarta Camelia, să îmi traducă ce mi se spune la “lost baggage”. A ieșit tot o daneză piticuță. Dar amabilă. A ieșit, a intrat, a ieșit. De fiecare dată încuia ușa cu cartela. Și se uită râzând la mine! Bagajul dvs e în drum spre... Kibaek! Adică de unde plecasem! Am urcat în avion ca în maxi-taxi-ul cu care merg uneori la liceu. Cu o geantă de umăr. Bine cel puțin că am păstrat cheile de la mașină. Că altfel cu ce mai plecam din București? Aha, era să uit: la vama danezilor nicio de data asta nu a fost nimeni! 

Varșovia, 14.10.19
Am aterizat iarăși pentru două ore în Varșovia. Dar de data asta nu au avut ce să îmi mai piardă! Apoi am aterizat la 17,30 în București. După ce am trecut de vamă m-a sunat Sever: “Frate Nicu, a ajuns trolerul la noi. E întreg!”

Conferința IV-a a bisericilor din Danemarca a fost o misiune frumoasă. Fructuoasă. De mult folos! Dumnezeu a fost proslăvit! Restul întâmplărilor au fost fleacuri!

Mulțumesc tuturor celor implicați! Nu vă știu numele tuturor, dar Tata din Ceruri vă știe! Să fiți cu El, în El și pentru El!

PS: Am cam făcut haz de necaz cu trolerul pierdut și găsit... Știți de ce îmi părea rău cel mai mult? Nu de haine, nu de pantofi sau alte acareturi, nu de cărți. Ci de... Biblie. E subliniată toată. Și de 25 de ani o car după mine! De 29 de ani ea mă învață cine e Dumnezeu. Dar și cine sunt eu! Îmi iubesc Biblia!

Nicolae.Geantă
Billund-Varșovia-Otopeni
14 octombrie 2019

citește și

6 comentarii:

  1. Citesc de fiecare data cu mare drag tot ce scrieti;uneori citesc de mai multe ori ca nu cumva sa pierd vre-un detaliu.Sunteti o mangaiere si o incurajare pt multi.sunteti scumpul lui Hristos dar si al nostru🤗😘va iubim mult mult,fiti binecuvantat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Astia sunt cei mai nefericit, au niste fețe pe zborurile care le facem. Avem o gramada de zboruri spre danemraca si nici unul nu zambeste!! Zici ca pleaca toti la inmormantare!Ale

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo Ale! Doar tu îi vezi zilnic în aeroport!
      Și eu și tu putem demonstra că cei ce fac statistici și sondaje NE ÎNȘEALĂ! Unii complică atât de mult fericirea încât noi credem că nu se mai poate ajunge la ea!
      Dacă și danezii sunt fericiți...
      Aș fi tare curios să știu ce cred ei că este fericirea...

      Ștergere
    2. Mulțumesc frumos!
      Și eu vă iubesc familia!
      Sunteți deosebiți!

      Ștergere
  3. Frumoasa si plina de adrenalina aventura în Danemarca. Mi-a placut aceast jurnal de calatorie, însa PS-ul de la final ramâne gândul esential..atemporal.
    Binecuvântari eterne si perene, sanatete, pace si mult har de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul Isus Hristos alaturi de cei dragi inimii tale, draga Nicu !

    RăspundețiȘtergere
  4. Da Iosif. Creștinismul e adrenalină... Nu te lasă să adormi mergând!

    RăspundețiȘtergere