Uneori sunt zile, cum am avut eu ieri, în care ne mâniem și devenim critici. Reproșăm. Da, avem dreptate, dar uneori vorbele sunt aspre... Și, când dojenim, nu mai iubim! Zicea Isaac Sirul în Filocalia 10 că atunci când aproapele tău ți-a greșit “întristează-te pentru el cu lacrimi și spune-i cu dragoste un cuvãnt sau două. Dacă te aprinzi vei vedea în tine semnul dușmăniei. Căci dragostea nu știe să se iuțească, sau să se mânie, sau să învinovățească pe cineva cu patimă!”
Semnul dușmăniei este când devenim iuți. Și omul iute face greșeli. Păcate. Apostolul Pavel ne spune “să ne mâniem dar să nu păcătuim”. De ce? Pentru că mânia dă apă la moară diavolului. De aceea porunca “să nu ucizi” e înaintea poruncilor “să nu curvești”, “să nu furi”, “să nu minți”, “să nu râvnești la ce nu este al tău”! Pentru că nu toți curvesc, nu toți fură, nu toți mint! Dar de mâniat, de strigat, de reproșat...
Semnul dușmăniei este “ieșirea din pepeni”. Aprinderea. Comportamentul milițienesc. Repet, nu contează ca ai dreptate! Dar când ești obiectiv nu câștigi oameni! Îi faci dușmani! Asprimea face răni! Asprimea nu adună oamenii, îi risipește! Dragoștea însă nu doar că adună, dar și acoperă!
Nicolae Iorga zicea că “dacă vrei să îndrepți pe cineva care ți-a greșit îndreaptă-l fără să-i arăți unde a greșit! Interesantă filosofie. Îndreaptă fără să reproșezi nimic! Fără patimă.
Nu spun să tolerăm greșelile, ereziile, păcatele, homosexualitatea... Nu. Ci faptul ca dreptatea se face cu dragoste. Altfel cel ce a greșit nu se va îndrepta. Fără dragoste poți face din dreptate un semn al dușmăniei!
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu