chestionar pentru studiu

youtube

miercuri, 10 iunie 2015

Jurnal de Turcia. 2. Pergam - Tiatira - Filadelfia - Sardes

Marți

Am plecat de la Grand Rosa Hotel pe la 5,30. Fără să dormim o secundă.  La 6 fără 10 eram în Yenikap, la feribot. Turcii au dat busna în locanta portului. Un restaurant cu de toate. Tot dar fără porc... Toți mănâncă dimineața. Și beau ceaiuri din bardace de 50 ml. Rele ceaiuri. Vladimir abia l-a putut ține în gură. Feribotul firmei Ido, o hardughie plutitoare, ce merge cu vreo 50-60 mile/oră, a devenit un oraș plutitor. Încărcat cu automobile, restaurante, săli de pasageri uriașe. Iarăși mănâncă turcii. Două ore cât am navigat au comandat într-una mâncare și ceai! Paradoxal nu sunt grași, obezi. Poate ar trebui să renunțăm și noi la salamuri...

La 9,30 am coborât de pe bac. După 130 minute de plutire pe Marmara. La Bandîrman, un oraș port cu cca 145.000 locuitori. Apoi vreo oră am gonit prin nord vestul Turciei. Șoselele ne-au permis. Otomanii au drumuri bune. nu degeaba sunt cărăușii Europei. La Susurluk am făcut popas pentru breakfast. Pe la 11,30 am ajuns la Balîkeshir, un oraș cu breo 350.000 loc. Urcat pe dealuri. De fapt, mai toate orașele turcești sunt înghesuite pe versanții sărăcăcioși în vegetație (Turcia fiind o țară cu relief înalt, și climat mediteranean). Au urmat apoi vreo două ore de deplasare printre munti. Uscăciune. Vegetație săracă. Terenuri imense slab cultivate. Drumuri bune însă pentru zone nepopulate... Locuitorii, puțini și săraci. Aici am văzut paradoxul turcesc: orașe europene moderne și sate medievale. 

Spre Bergamo, așa zic turcii orașului biblic Pergam, apare civilizația. Culturi extinse de măslini. Grâu. Și ceva porumb. Pergam e un oraș antic, întemeiat de greci, la 26 km est de Marea Egee. Azi are locuitori. Biserica din Pergam, Basilica Roșie cu e cunoscută, e situată în centrul orașului, sub Acropole, un munte unde a construit însuși împăratul Traian. Ruinele bisericii se înalță semețe peste milenii, exact pe locul Templului zeiței egiptene Isis. Aici, în anul 92 a murit ars de viu Antipa, primul arhiepiscop al Pergamului, investit de însuși Apostolul Ioan. Astăzi, clădirea e în restaurare. Din 2014 UNESCO sponsorizează reînvierea Pergamului. Numai că turcii în ceea ce privește creștinismul se mișcă precum ochii de pește congelat. Undeva cocoțați pe schele "sunt trei dorei, care mângâie cărămizile. În ritmul ăsta, vor termina până prin 2030" e de părere Vladimir Pustan. Și are dreptate. Orașul care a inventat pergamul, o foiță suțire de scris, din piele de vițel, a avut o bibliotecă de peste 200.000 de volume. Din nefericire nici un turc n-a putut să-mi spună dacă mai există ceva din cărți. În materie de creștinism afon e un cuvânt prea blând spus pentru ei. 


Până la Akhishar, numele turcilor pentru Tiatira, am mai parcurs 90 km. În centru orașului de locuitori, unde se pare că însuși Apostolul Pavel a predicat, stau abandonate ruinele bisericii ridicate în secolul V-VI. Ploua mocănenește. Deranjant. Deși e înțărcuită cu un gard de fier, nepăsarea autorităților se vede de la o poștă. Niște copii se joacă printre ruine ca într-un parc obișnuit. Nu există informații in afară de o broșurică întocmită cu amatorism. Vizitatorii suntem doar noi și două englezoaice. În fața bisericii un talcioc imens cu acareturi turcești. Pentru localnici istoria bisericii e cvasinecunoscută. Dacă la Pergam se restaura, la Tiatira totul e  abandonat. Șmecheri, turcii se dau bine cu creștinii pentru a absoarbe fonduri dar nu fac nimic pentru creștinism. Nici măcar o biserică n-am văzut pe drum...

De la Akhisar am gonit la Salihli. Adică Sardes. Vreo 70 km cu ocolișurile aferente. Pentru că evident turcii nici aici nu știu nimic despre biserica din Apocalipsa. Pe drum hectare întregi cu viță de vie. Neîngrijită. Populația Akhisharului este de 78.000 locuitori. Spre vestul orașului e vechiul Sardes. Inițial am ajuns la Școala și sinagoga evreilor. În jur de ora 16,30. Ghidul nici nu s-a sinchisit să iasă de sub un frunzar. Stătea la taclale cu alți 2-3 turcaleți, în timp ce imanul striga la rugăciune în moschee. Școala și sinagoga au fost impresionante. Mii de metrii pătrați construiți. De aici am mers la Templul lui Cybeles. O ruină intr-o grădină de vreun hectar, închisă cu gard de plasă, abandonată. Lacăte pe porți. La cca 1 km distanță sunt ruinele Templului zeiței Artemis, al doilea ca mărime după cel din Efes. Aici a funcționat biserica din Sardes. "Deștepți creștinii, zice Vladimir Pustan, nu stăteau ei să construiască nicio clădire. Converteau păgânii și le luau templele!". Dublu efect, am spune. Noi azi ne băgăm mai mult bani în ziduri. Nici la Sardes nu am avut posibilitatea de discuții cu gazdele. O fătucă ne-a ștampilat biletele fără să iasă din gheretă. Un gardian ne-a arâtat cu degetul direcția. Și s-a băgat sub un dud, la umbră sub o masă din plastic. Ruinele templului sunt impresionante. Tone de marmură. Niște turcoaice au spălat covoarele și le-au lăsat la uscat. În Templu care e patrimoniu UNESCO!!! Am uitat să vă spun că la Sardes nu găsești nicio broșură. "E trist cum tratează istoria", e de părere Mircea Țetel. Și viața, adaug eu.
De la Sardes am alergat spre Alașehir. Adică fosta Filadelfia. Mircea Țetel e obosit. N-a dormit de două zile și a condus peste 1500 km. Vladimir tot la predică se gândește. Nicolae Geantă a rămas fără Net, fără baterie la iPad, și fără baterie la camera foto. Și e de-abia 17,30. Alașehirul e la poalele Muntelui Bozdag și are 90.000 de locuitori. Care evident nu prea știu de biserică. Am ajuns la ruine după ceva ture în plus prin oraș. (Uitasem, GPS-ul e la fel de afon ca turcii în materie de bisericile creștine descrise în Apocalipsa!). Lacăt pe poartă. Și o inscripție. St. Jean Basilica. 

Seara am ajuns la Izmir. Îngrozitor de mare oraș. Peste 3 milioane locuitori... Ne-am cazt la Hotel Met...

(Va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu