youtube

luni, 17 februarie 2014

Comunicat - Vladimir Pustan

De mai bine de un an de zile sunt împreună cu familia și cu Fundația Cireșarii ținta unor atacuri calomnioase, care vor să distrugă viața mea personală și a familiei mele, precum și lucrarea pe care o facem de ani de zile spre beneficiul credincioșilor români.

Punctul culminant al acestor acuze au fost scrisorile pe care numitul Ioan Pop, cunoscut ca un om fără discernământ și care este folosit de multă vreme în a ataca slujitorii evanghelici, le-a postat pe conturile personale de socializare împrăștiindu-le în toată lumea. Deși mi-a promis drept la replică – pe care i l-am și trimis imediat – nu l-a publicat, nedându-mi posibilitatea să mă apar. Din contră, astăzi postând o falsă şi nereală situaţie a averii mele personale, continuând acelaşi scop iniţial.
Toate acuzațiile menționate în acele articole sunt false, părtinitoare și generatoare de confuzie.

Familia, colegii din Fundația Cireșarii precum și Biserica îmi sunt alături în aceste momente dificile.

Vă mulțumim pentru sprijinul în rugăciune!
Președinte,
Vladimir Pustan
Vicepreședinte,
Florin Ianovici
Vicepreședinte,
Ciprian Sabău
Secretar general,
Daniel-Silviu Coste

3 comentarii:

  1. Domnule Pustan, va rog sa nu cadeti prada deznadejdii din cauza unor astfel de oameni. Toti cei care va urmaresc cu interes stiu ca aceste acuzatii sunt false. Pacea Domnului!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aveti sprijinul nostru in rugaciune. Cand diavolul se revolta inseamna ca lucrarea e de la Dumnezeu. Dumnezeu sa va binecuvanteze.

    RăspundețiȘtergere
  3. Suntem alaturi de dumneavoastra. Va sprijinim in rugaciune din toata Spania. Cand diavolul se revolta inseamna ca lucrarea care o faceti e dupa voia lui Dumnezeu. Sa va dea Dumnezeu sanatate.

    RăspundețiȘtergere