Fundaţia CIREŞARII

luni, 28 martie 2016

Jurnal de la paștele nemților

25 martie. Vinerea Mare la catolici. La prânz am zburat spre Basel. Fratele Vladimir a zburat spre Roma. Eu fac paștele la nemți, el la italieni. Dar amândoi cu romãni. Suntem risipiți peste tot. Ca Oxigenul. Am aterizat în Elveția dar m-am trezit în... Franța! Aeroportul e jumi-juma. Basel-Mulhouse. Stați liniștiți: am ieșit bine! M-am gândit că tot așa putem păți și în biserici dacă nu ne pocăim: ne așteptam să aterizăm în Rai, și chiar la ușa sa e poarta iadului!

Înnorat. Franța e plictisitoare. De fapt în Alsacia ești tot în Germania. Numai uzinele Peujeot m-au încântat. Și o centrală electrică. Nucleară. 

La graniță e poliția. Așteaptă sirienii. Ăștia sunt pe aici mai mulți ca români. Ai noștrii muncesc, sirienii cerșesc. Și primesc aproape la fel. 

Am ajuns în sat la Flavius. E vinerea mare și nicio biserică catolică din satele pe unde am trecut nu are ușile deschise! Nemțălăii nu știu ce-i aia denie. Nici prohod... Ba mai mult, în pridvoarele caselor e invazie se iepuri. Și de rațe! Din lemn. Cruci, vorba turcilor: "Yoc". 


La Freiburg m-am dus spre seară. Biserica Maranatha e aproape plină. Pe lângă ea, românii noștrii mai au încă două biserici în acest oraș. Toate pe aceeași stradă. Nu am întrebat frații de ce-i așa. Probabil dacă nu-ți place la unii, să ai timp să fugi la ceilalți. Am predicat "Ce să fac cu Isus?". La final unii au ieșit în față că n-aveau altă șansă. Cu Dumnezeu nu-i de glumă... Noaptea la 22 am văzut mai multe catedrale în oraș. Încuiate evident...

Sâmbătă am plecat spre Elveția. Frumoasă țară. Un Rai pe pământ. Munți înalți plini de zăpadă. Și verdeață, un verde crud cum numai Switzerland are! Brazi, flori, omăt, lacuri, cascade... Paradis. E prima dată când vreau ca-n cer să avem și zăpadă! Am coborât într-un sătuleț, undeava înspre Berna. M-a izbit mirosul de... vacă! Parcă eram la mine pe stradă! Am urcat în munții la o fabrică de Emmentaler. Cașcavalul e la el acasă. Sute de roți cât rezerva de Passat. Dar scump! Foarte scump. 10 euro vreo 200 grame! Elveția e o țară prea costisitoare. Până și-o ciocolată e 4 euro! Dar la salariul lor de 4000 de franci... Am urcat mai sus, pe un platou unde se văd semeții Alpi. Munți bloc, fară depresiuni. Plini de ghețari. Materhorn e impresionant. E sâmbăta Paștelui și în Elveția nu am văzut nicio dorință de sărbătoare. Decât bicicliști, și bătrâni cu bețe de schiuri pe... uscat! Fac jogging prin păduri! 

Pe la 14,30 am plecat spre Liechtenstein. Chichița aceea de țară care se ascunde între elvețieni și austrieci. Nu e nici jumătate cât Țara Beiușului. Cred că-i cumva cât refiunea dintre Predeal și Sinaia. Casele lichtensteinezilor sunt aruncate pe versanți sub munții. Înghesuite. Ca stupii. În Vaduz e o altă lume. Plin de chinezi! Multe chinezoaice căsătorite cu lichtensteinezi. Nu știu de ce-au venit ele aici, poate că se simt ca în Tibet... Vaduzul are și un trenuleț. Nu pe șine, ci cu roți de tractor! Ca pe litoral la Mamaia. 35 de minute și faci turul... țării! Are și stadion național! La ieșire din oraș pe malul unui râu. Interesant. Noi nu reușit să gătăm unul nici în jumatea Bucureștiului! Am intrat la ... chinezi să-mi iau niște magneți. 7 euro bucata! O vedere e 3 euro. O ciocolată la fel. Și un plic cu timbre...15 franci! Să tot scrii acasă. Poate că pe-aci a hoinărit fiul risipitor de n-a trimis nicio telegramă... Prin Vaduz văd o mașină de... Ialomița. Un Passat vechi. Zgomotos. Plin cu... rromi! Nici aici nu scap de ăștia! Le fac cu mâna. Ei râd. Cred că n-au fost frați din Bărbulești! Ar fi oprit. (Apopos, într-un Lidl în Germania vine un bărbat cu copilul spre mine. "Pace frate Geantă! Vă știu de la botez de la Cireșarii!". Alt apropos: anul trecut eram cu fratele Pustan în Efes, și au venit doi tineri la noi: "Pace frate Vladimir. Suntem din Timișoara". "Nicule, zice Vladimir, nici în islam nu ne mai putem ascunde...".). Liechtensteinul e și mai scump. 5 franci o sticlă de-o juma de apă! O casă costă între 4 și 10 milioane de euro! În afară de domnu' Țiriac ori Becali, românii nu se prea pot muta pe aici. Biserică am văzut doar una singură. Nu știu a cărui cult înșă. Evident... era încuiată. Și e sâmbăta Paștelui! Iepurii de lemn, de tablă, de ciocolată, de brânză (!) sunt peste tot! Un iepure de ciocolată Milka e 35 de euro! Cât un miel vândut de ciobani în România! Si din ăla mănânci o săptămână...

Ne-am întors spre Germania pe la Zurich. Lacurile sunt colosale. See le zic nemții. Adică mări. Albastre, limpezi și reci. Ca munții din jurul lor. Era vreo 23 când am ajuns la Flavius. În fața casei sale e biserica din sat. Uriașă. Dacă am avea noi a ele clădiri! Șocant pentru mine: nici țipenie de om! Biserica cu lacăt deși peste o oră începe învierea. Prin sate nu sufla decât vântul. Nemții nu au nici măcar câini vagabonzi! În regiunea de la poalele Schwarzwaldului (Munții Pădurea Neagră) se cultivă vița de vie. Cramele sunt la fiecare stradă. La biserică nu era nimeni la crame însă... Cu asta se ocupă nemții. Grill, vin, crenwurst și bere... Ah, dacă ar învia Dieter Bonhoeffer?

Duminică dimineața la 7 fix au început să bată clopotele. Ziceai că vin turcii. Că vine Ștefan cel Mare. Sincer să fiu, m-au încântat. A fost tot ce vedeam religios în lumea germană! (Nu, nu au tras clopotele nici tâtcovnicii, nici călugării. Ci... computerul!). N-am mai putut dormi. Am crezut că până la 9 se umple biserica. E doar Învierea Domnului. Paștele. Nimeni! În drum spre penticostalii noștrii români de la Maranatha nu mișcă nimeni. Tot neamțul e în casă. Parcă s-a dat cu Ebola! Unde ești tu Luther taică? La biserică am predicat "Tablouri de la mormântul gol". Bucurie. Lacrimi. Pocăință. Frați și surori ce strigă la Hristos. În Europa Occidentală e imperios necesar să se audă duminica asta. Și mai ales de Înviere. Tocmai de aceea ne-a împins Dumnezeu întra-acolo... Fraților din diaspora: să fiți lumina lui Hristos. După amiază Germania era mai adormită. Nici un magazin deschis. Restauramtele, pub-urile însă făceau gologani frumoși. 

Seara am ajuns din nou la Freiburg la biserică. Frații au venit mai puțini. Am predicat despre "Ce spune Hristos în ziua învierii". Alte decizii, alte lacrimi. E bine. Cât mai plângem înseamnă că nu ne-a murit conștiința! Slăvit să fie Domnul că ne-a lăsat-o!
După 21 am mers pe jos prin Freiburg. De data asta era viață pe străzi. Și animație în cârciumi... Asta le place nemților... 

Am ajuns la catedrala din centru. Biserica Neagră e de 10 ori mai mică. Înăuntru e slujbă. În seara asta e messa | cina Domnului. Am intrat. Un cardinal sau un episcop în alb predică despre moartea și încierea Domnului. Frumos. Nu lălăie, nu cântă. Citează Noul Testament. Biserica e lungă de două sute de metri cred. Abia îl văd. În câteva minute intră corul și orga pe tuburi. Nu pot descrie ce mi-au auzit urechile! Divin. Nu am stat la mesă. Am ieșit rapid dintre sutele de inși. Am stat în picioare în spate. M-au răcorit minutele din catedrală. În fine, în Germania, de Paști, nu doar clopotele bat. Dumnezeu să aibă milă de nemți. Și să dea putere celor ce încă mai predică să le arate pe Hristos. E nevoia numărul unu a tuuror oamenilor. Și-a
sirienilor...

Luni dimineața am plecat în Schwartzwald. Să văd unde izvorăște Dunărea. Am trecut prin Bad Krosingen. Unde sunt băi termale. În oraș e și azilul de bătrâni Dieter Bonhoeffer. Pastorul ăla puternic ce l-a înfruntat și pe Hitler. Doamna Merkel a adus... sirieni. Înghesuiți în module. Chiar lângă un cartier nou de case. Un gard de plasă îi desparte. Mare cui și-a bătut în talpă doamna Premier german. Chestia e că n-o doare doar pe ea. Ci toată UE. Dacă Luther a revigorat Europa, doamna Merkel o va distruge. Vom vedea...

Am urcat prim munții Pădurea Neagră. Hercinici. Defileu îngust. Stânci. Zăpadă. O pădure plină de lemne. Aici nimeni nu le fură cu căruța. Trecem prin Titisee. Statiune montană. În jur de prânz sunt la Donaueschingen. Unde iese Dunărea din pământ. O groapă uriașă. Cimentată. Unde se aruncă bani. Bate vântul puyernic. Totul e pustiu. Chiar și biserica din spatele căreia e izvorul. Și e a doua zi de Paști. Vederile sunt ieftine: două la un euro. Ca la noi... Oameni pe străzi câțiva. Ba azi amvăzut și vreo trei mașini la grătar. De fapt nemții fac grill pe balcon. Magazine închise. Doar din benzinărie poți să-ți iei ceva mâncare! Începe ploaia. Mărunt. Doar în munți. În rest nor. Climat oceanic.



După amiază ajung în EuroAirport Basel. WizzAirr îmtârzie. Ca de obicei. De data asta cu două ore. Suficient să scriu în jurnal. Pe fond de manele! Gratis, fredonate de niște rromi plictisiți. Care cântă în ciuda faptului că în sala aeroportului sunt câteva sute de persoane. Despre învierea lui Hristos Isus nu cântă nimeni... Cu toate că e Paștele! Într-un colţ, un prunc neaoş de român roade un iepure de ciocolată!

PS: Mulţumesc Flavius B. pentru cazare. Mulţumesc Doru B. pentru căldura bisericii unde eşti păstor. Mulţumesc Doam
ne pentru că sunt român. Şi mai ales că ai murit pentru! Dar şi că m-ai născut din nou prin învierea Ta!



Nicolae.Geantă
Basel, 28 martie 2016




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu