Conștiința, hermelina sufletului – de Nicolae.Geantă

- Domnu’ ce este aceea albă?, mă întreabă curios un băiat de’a doișpea, atunci când prezentându-le o hartă cu mediile europene a apărut într-un colț al tablei interactive un animăluț mic și drăguț.

- E o hermelină? Ați auzit vreodată de hermelină?

Liniște. Uimire. Reciprocă. Ei uimiți că există o așa creatură. Eu uimit că n-au auzit până la 18 ani de hermelină!

- Hermelina e un animal polar cu blană albă fină, obsedată de curățenie! Nu se murdărește nici în ruptul capului, și dacă o așezi pe un sloi de zăpadă într-o baltă imensă de noroi preferă să moară pe sloi decât să se murdărească fugind prin noroi!

- Ce cool!, spune undeva o fată!

- Știți ce e uimitor pentru mine? Că majoritatea oamenilor, deși au în ei o hermelină a sufletului, să numim așa conștiința (care îi avertizează ce este bine și ce este rău), atunci când vine vorba despre vreo poftă, vreun avantaj, vreo preferință, vreun păcat ca să spun așa pe șleau, ei preferă să-și înnegrească conștiința decât s-o păstreze curată! Cât despre murit fără să-ți negociezi principiile, martirii purității sunt rara avis!

Le-am spus apoi liceenilor că oamenii au conștiință și voință. Conștiința, hermelina aceasta a sufletului care mai e numită de Victor Hugo chiar „prezența lui Dumnezeu în om”, ne avertizează de orice pericol. Chiar și bandiții de drumul mare știu în cugetul lor că nu e bine să fii tâlhar! Însă voința lor de a jefui e mai mare decât conștiința care le cere să rămână nepătați! Când un băiat trece limitele cu o fată, conștiința lor îi alarmează la roșu. Dar pofta/voința, învinge conșțiința! Când un păcat începe să ne învăluie cu fumul plăcerii, conștiința ne avertizează crescându-ne pulsul și roșindu-ne obrajii. Și totuși de cele mai multe ori cedăm în fața poftelor! Jean Jaques Rousseau zicea că „pasiunea e vocea trupului”.

Conștiința ne ține departe de păcat. Voința însă negociază cu nenegociabilul. Apoi ne izolează de bine! De Dumnezeu. Și ne trezim dalmațieni pe suflet! Cu pete ce cresc! Voința de a birui conștiința nu te ia așa brusc. Ci vine cu pași mărunți. Îți șoptește la ureche: nu e nimic grav, nu se întâmplă nimic, nu vei pierde nimic, nu te vede nimeni... Și te trezești murdar până în dinți. Apoi vine o zi când Dumnezeu te lasă să cazi, dar nu ca să te distrugă, ci ca să te trezească din somnul rațiunii! Căderea e dureroasă, dar poate fi salvatoare! Dar vă avertizez: nu toți care cad se trezesc! Lui Samson când a început să-i crească părul nu i s-au vindecat și ochii!

- Nu vă murdăriți conștiința cu pofte! Oare nu știți că poftele sunt trecătoare? Numai conștiința rămâne... Luptați să rămâneți inocenți chiar dacă ar trebui să plătiți scump! Se merită! Hristos a murit pentru oameni nu pentru hermeline!

După ce-am plecat de la clasă și am mai meditat puțin la ce spusesem elevilor mei, mi-am adus aminte de niște versuri ale lui Virgil Carianopol:

„Decât să-şi murdărească însă,

Cu negru, albul ei de har,

S-aşează pe zăpadă strânsă

Şi-aşteaptă moartea ca pe-un dar.

Să dea cuvânt la veşnicii:

Mai bine să lucească moartă

Decât murdară printre vii.”

E datul ei, îi scrie-n soartă,

Străluciți! Întuneric fac prea mulți în jurul nostru!

Nicolae.Geantă,

Drăgăneasa home