Poate fi năroadă încrederea? - de Nicolae.Geantă

Cervantes povestește despre o ieșire din captivitate. Împreună cu camarazii se hotărăște să salveze niște sclavi magrebieni din temniță. Destul de greu a strâns banii necesari pentru transportul a 10 persoane, a găsit barcă, a tocmit barcagiu. În seara stabilită, la ora stabilită, negura era ca zmoala. Și liniștea ca de mormânt. Sclavii vin la timp. Numai unul lipsește. Se hotărăsc să plece fără el. Cervantes protestează. Evocă groaznica durere a întârziatului cånd va sosi pe țărmul pustiu și va zări inaccesibilă barca! “O astfel de drăcească suferință nu trebuie pricinuită nimănui”. Prin urmare se zăbovește. Se întârzie nepermis. Într-un final apare și al zecelea sclav. Dar nu singur ci... însoțit de gardieni. Îi denunțase! Toți sunt arestați. Cervantes e hulit, blestemat. Poate chiar și bătut! “E oare încrederea năroadă?”, întreab și eu ca Nicolae Steinhardt citind această ispravă. Chiar așa, poate fi năroadă încrederea? 

Nu cred că încrederea e slăbiciune. Deși de multe ori am regretat după ce am fost prostit. Nu cred că încrederea e oarbă. Doar se preface că nu vede. Nu cred că încrederea e prostie. Căci nici bunătatea nu presupune inteligență. Nu cred că încrederea trebuie neapărat testată. Tâlharul de pe cruce nu a mai avut timp... Dar cred, cum spunea cardinalul de Retz, că încrederea te face liber de bănuieli, de teamă! Cine nu are încredere va dormi cu coșmar!

Sunt șocat că unii țipă în gura mare  “eu nu am încredere nici în mine!”. Apropo, cine va avea încredere în oameni ca ei? 

De la Hristos am învățăt că pot acorda încredere celui ce nu merită! Eu sunt unul dintre nemerituoși... Sunt uimit și azi cum Domnul crede  in mine! Dar credibilitatea e riscul lui Dumnezeu! 

Acordă încredere! Chiar dacă e socotită nerozie. Nerozie e să fi (tot timpul) sceptic și să trăiești cu frică să nu fi tras pe sfoară! 

De ce are Dumnezeu încredere în oameni? Pentru că nu se teme de nimic!

Nicolae.Geantă