Fundaţia CIREŞARII

vineri, 29 mai 2015

Marele Cosmetician al sufletelor (1) - de Nicolae Geantă

Devenit Cenusăreasa predicilor, negat ori ridicularizat de unele credinţe, lăsăt deoparte de bisericile conservatoare, supramediatizat şi abuzat de altele, Duhul Sfânt produce mişcarea despre care Spurgeon susţinea că Biserica are cea mai mare nevoie. Duhul Lui Dumnezeu nu stă impasibil, nu tace, nu trece neobservat ci, se mişcă. Duhul Lui Dumnezeu lucrează. Duhul Lui Dumnzeu cosmetizează sufletele. El este agentul regenerării, instrumentul schimbării caracterului uman, darul Lui Dumnezeu (F.A. 2 :38), agentul sfinţirii, dinamul creşterii spirituale, sigiliul (Efes. 1:13) şi arvuna creştinului pentru momentul răpirii (Efes. 1:14). Duhul Sfânt posedă raţiune (1 Corinteni 2:10-11), a inspirat Scripturile, predicatorii, misionarii, conduce Biserica în închinare, inspiră poeţii, scriitorii, laudă, învaţă, mustră, mijloceşte pentru credincioşi cu „suspine negrăite” (Rom. 8:26), dă îndrăzneală, „toarnă dragoste în inimi” (Rom. 5:5). El vorbeşte (1 Tim. 4 : 1), convinge păcătosul (Ioan 16 :7), îndrumă (F.A. 8 :29 ), îmbărbătează (F.A. 4 :31), generează naşterea din nou (Tit 3:5), face minuni, se întristează (Efes. 4:30) sau poate opri vestirea Cuvântului (F.A. 16:6).  

Una dintre cele mai răstălmăcite doctrine este cea referitoare la Duhul Sfânt. În timp ce unii „teologi” îi neagă personalitatea şi dumnezeirea (precizând că El este un fel de forţă sau energie cosmică), creştinismul autentic recunoaşte că Duhul Sfânt este parte integrantă a Trinităţii, este Dumnezeu, este o Persoană (Apoc. 22:17), un Mângâietor (greceşte paracletos, ceea ce etimilogic înseamnă „a chema lângă tine, a convoca”), un Consolator (Origen), un Avocat (Tertulian), un Apărător (Mishna), un Înlocuitor al Fiului până la răpire. Totuşi, doctrina despre plinătatea (plhroma) Sa este un subiect mai puţin abordat şi poate greu de lămurit. Dorinţa noastră este să furnizam o învăţătură echilibrată, biblică cu privire la Duhul Sfânt şi acţiunile sale.


Dacă Evangheliile relatează că înaintea Înălţării la ceruri, Mântuitorul a promis urmaşilor Săi un Ajutor, care-i va călăuzi în momentele de încercare (evenimente ce nu erau departe de Biserica rămasă să depună mărturie pentru nădejdea sfântă!), cartea Faptele Apostolilor, preia istoria acolo unde se sfârşeste activitatea mesianică a Lui Isus Hristos (învierea şi arătările Sale), continuând cu relatări despre înălţăre, coborârea  Duhului Sfânt, ridicarea şi dezvoltarea bisericii din Ierusalim sau a celei Universale. În ceea ce priveşte aspectul teologic, tema dominantă a Faptelor Apostolilor este activitatea Duhului Sfânt (unii scriitori cred că un nume mai potrivit pentru cartea „Faptele apostolilor” ar fi “Faptele Duhului Sfânt”), şi promisiunea revărsării Sale făcută de Hristos după înviere. Ea este împlinită pentru ucenicii Evrei cât şi pentru credincioşii dintre Neamuri la intervale de timp foarte scurte, fiecare din aceste evenimente fiind precedate de semnele puterii revărsate din plin peste cei prezenţi. Asistăm la manifestări din plin ale Duhului, supranaturale, care însoţesc răspândirea Evangheliei. Ele indică nu numai activitatea Acestuia ci şi inaugurarea unei noi epoci în care Isus Hristos domneşte ca Domn şi Mesia. Aşadar, revărsarea Duhului la Cincizecime (nu Rusalii, cum greşit se vehiculează prea des prin biserici), constituie momentul în care ucenicii au experimentat ei însuşi „zilele de pe urmă”, eveniment ce a marcat începutul credinţei lor depline în Hristos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu