Cina Domnului, uniune sau dezbinare? (1)

Cina Domnului are un caracter repetitiv, faţă de botez care este unic. Paradoxal, deşi ar trebui să unească toate segmentele creştine semnificaţia sacramentală a “frângerii pâinii” a creat cele mai mari controverse doctrinale. Drept consecinţă, Masa Domnului este un factor care uneşte creştinătatea cât şi unul care o dezbină. Având în vedere diversitatea semnificativă de opinii, considerăm o provocare analiza principalelor concepte din lumea creştină contemporană referitoare la semnificaţia Cinei Domnului.

Divergenţele doctrinale faţă de acest ritual au creat o sumedenie de titulaturi şi proceduri de practicare. Prin urmare, Cina Domnului mai este numită şi Masa Domnului, Cina cea de Taină, Frângerea Pâinii, Misa, Împărtăşania, Cuminecarea, Legea cea Nouă, Paharul binecuvântării, Paharul Domnului, aducerea aminte, ofrandă, Euharistie, Liturghie, mister sau taină etc. Problemele filozofice au jucat un rol deosebit în modelarea concepţiilor despre acest ritual, dezbaterile apărute în perioada medievală asupra subiectului valorii sau a practicii spirituale a sacramentelor piezându-se în disputa unor probleme teoretice, care, spune Erickson, “au afectat problemele spirituale”.

Diferențele fac referire la prezența lui Hristos în ritual (unele confesiunii cred că pâinea și vinul “sunt” trupul și sângele Domnului, ad literam; alții menționează că ele “conţin”; alţii spun că „reprezintă”, alţii că pâinea şi vinul „conţin în mod spiritual” trupul şi sângele lui Hristos), la eficacitatea ritului (transmite un har special sau este doar un simbol), administrarea corectă a sacramentelor (pot fi administrate de preot, pastor sau orice slujitor). O altă problemă ridicată de practicarea Cinei Domnului în adunare este aceea a participanţilor admişi la ea (sunt întâlnite două extreme: cina exclusivă şi cina generală).

Unele confesiuni creştine practică “Frângerea Pâinii” săptămânal, altele lunar ori bianul sau trimestrial. La unii elementele Cinei sunt vin şi pâine dospită, la alţii vin nefermentat/must şi azimi. La alţii se foloseşte vin amestecat cu apă, iar la unii am auzit că se foloseşte chiar suc! Unii creştini iau parte la Masa Domnului numai dacă sunt parte din biserica locală ce oficiază, alte denominaţiunii nu ţin cont de membralitate, unele confesiunii cer botezul la maturitate ca o condiţie necesară, altele nu. Unii nu împărtăşesc cu vin decât clericii, alţii utilizează o pâine întreagă, alţii o bucată de pâine sau chiar pâine tăiată în bucăţele.

Multitudinea concepţiilor faţă de sacramentele de la “Euharistie” ne-au determinat să ridicăm câteva întrebări la care încercăm să răspundem în studiul de faţă: “Este Hristos prezent la Cină? Dacă da, în ce fel?”, “Este frângerea pâinii un eveniment al comuniunii?”, “Cine este binevenit la Cina Domnului?”, “Ce câştigă creştinul sau biserica dacă participă la frângerea pâinii? Ce beneficii adduce ritualul?”, “Care este starea, dispoziţia credinciosului şi a bisericii pentru a experimenta beneficiul Cinei?”, “Este anamnezis?”, “Masa Domnului este un simbol sau nu?”, “Este prezent Duhul Sfânt la euharistie?”, “E vreo relaţie între Cină şi Scripturile predicate?”, “Ce frecveţă ar trebui să avem la euharistie?”.

* până la următoarea postare despre frângerea pâinii aştept idei, comentarii, bibliografie (de la dvs evident)