Fundaţia CIREŞARII

vineri, 18 septembrie 2009

Secretele conducerii: Abilitatea şi Influenţa - de Nicolae Geantă




„Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece” (Exod 18:21)

Toţi creştinii vorbesc despre conducere, dar puţini o înţeleg. Mulţi o doresc, dar puţini o dobândesc. Mulţi cred că-i pot purta sarcinile, dar realitatea e că puţini sunt în stare. Pentru că adevăratul test al conducerii nu e locul de unde începi, ci unde sfârşeşti (John Maxwell). Deseori, cei instalaţi în jilţul comandamentului, cred că au urcat un deal, dar se constată cu tristeţe că au început să coboare... Ce este oare acest subiect minunat pe care îl numim conducere? Şi, cum sunt cei ce pe drept o deţin? Dacă întreabăm 10 oameni „ce este conducerea” mai mult ca sigur vom primi 10 răspunsuri diferite. Uneori ei descriu conducerea ca o personalitate, copiind comportamentele vreunui lider. Dar liderii sunt diferiţi, abordează tehnici diferite, pentru situaţii diferite. Şi atunci, cum ajungem la adevărata conducere?

Trăim într-o perioadă în care una dintre problemele fundamentale ale omenirii este lipsa de conducători. De conducători eficienţi, vrem să spunem. Se organizează traning-uri de leadership (ce definiţi!), conferinţe cu teme axate pe conducere, se tipăresc cărţi, broşuri, studii, se înregistrează casete, se printează CD-uri ori DVD-uri. Şi totuşi, e atât de mare nevoia de o conducere eficientă în biserici! De lideri care să transforme viziunea în realitate. De persoane cu abilităţi, cu eficienţă, cu influenţă, cu seriozitate, cu competenţă, cu ungere divină. Care atrag oameni, care beneficiază de încrederea celor din jur. Bisericile sunt paralizate de lipsa unor conduceri evlavioase, iar viitorul lor depinde în mare măsură de atitudinea conducătorilor. Unde au dispărut toţi liderii cu charismă? A avut Biserica doar conducători eficienţi de trecut? Desigur, că nu. Atunci cine îi mai poate motiva pe cei prezenţi la acţiune?

Abilitatea de a conduce determină nivelul de eficienţă al unei persoane. Cu cât abilitatea sa este mai scăzută cu atât nivelul ei este mai limitat. Şi invers, dacă abilitatea este mare, atunci eficienţa va fi pe măsură. Îmi place atât de mult sfatul înţelept pe care Ietro i l-a dat ginerelui său Moise: „alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece”. De aici înţelegem că nu poate fi nimeni „căpetenie” decât peste câţi oamenii poate conduce. Dacă cineva e căpetenie peste o sută şi nu are abilitate de a conduce decât zece, atunci în cel mai scurt timp va duce lucrarea acolo unde poate el cel mai bine. Adică la zece. Există o lege a limitări. De aceea tot ce realizează un conducător este limitat de abilitatea sa. Când nu se ţine cont de legea limitării, se-nregistrează regrese, iar bisericile ajung uneori de la 50 de membrii la 10.
Conducerea înseamnă influenţă. Dacă va crede cineva că stă în frunte şi conduce, dar nu are pe nimeni să-l urmeze, persoana respectivă nu face altceva decât să se plimbe (John Maxwell). Când sunt persoane care stau în frunte, dar din nefericire nu afectează gândurile şi simţurile celorlalţi, atunci îi mai putem numi conducători? Adevăraţii lideri au întotdeauna discipoli care îi urmează. Aici e chintesenţa. Majoritatea oamenilor definesc actul conducerii ca noţiunea de a obţine o poziţie. Însă pierd din vedere că trebuie determinaţi oamenii să-i urmeze. Prin urmare ei vânează un titlu, un rang, o funcţie şi atunci când le deţin, cred că sunt conducători. Acest concept este una dintre părerile greşite despre conducere. Când oamenii aud că cineva ocupă o poziţie importantă, ei consideră că persoana respectivă este un lider. Poate să fie adevărat, dar poate foarte bine să şi contrazică. Deoarece titlurile nu prea valorează când este vorba de conducere eficientă. Căci nu poziţia îl face pe conducător, ci conducătorul face poziţia (Stanley Huffty). Iar adevărata conducere nu poate fi acordată, nu poate fi atribuită, nu poate fi numită. Ea trebuie câştigată. Prin influenţă. Influenţa conducătorilor poate fi văzută după numărul celor ce-i ascultă orbeşte. Pentru că „a conduce, înseamnă a-i face pe oameni să lucreze pentru tine atunci când nu sunt obligaţi să o facă” (Fred Smith). Domnul Isus Hristos, Petru, Pavel, Augustin, Martin Luther, şi mulţi alţii au avut întotdeauna la picioare persoane care să le slujească fără să le-o impună. Dacă oamenii nu lucrează benevol pentru conducători atunci liderii au pierdut influenţa. Sau cumva, nici n-au avut-o. Dacă eşti conducător şi nu poţi influenţa oamenii, ei nu te vor urma! Şi dacă oamenii nu te urmează, atunci nu mai eşti conducător. Trebuie să ţinem seama că în conducere funcţionează foarte bine legea magnetismului: atragi oamenii sau îi... respingi!

Conducerea, în DEX-ul limbii române, este definită ca acţiunea „de îndrumare a oamenilor, a instituţiilor...având întreaga răspundere”. Conducătorii eficienţi sunt impulsionaţi din adâncul inimii, ei au un impuls, un simţ al responsabilităţii. Dacă găseşte de mâncare, conducătorul e obligat să ducă şi altora (aşa cum au făcut cândva cerşetorii de la poarta Samariei. Fără să fie conducători!). Cei investiţi în conducerea unei firme, a unui club, a unei echipe, sunt obligaţi să-i asigure succesul. De aceea au fost numiţi. În caz contrar ei sunt responsabili pentru eşecuri. Ar trebui să dea de gândit acest angajament şi bisericilor, dar câţi liderii de aici îşi mai asumă responsabilitatea în cazul unui eşec? Şi ar mai fi încă un principiu de subliniat: în conducerea bisericii, pe măsură ce te ridici mai sus, ai tot mai puţine drepturi şi tot mai multe responsabilităţi.
Deoarece oamenii au tendinţa de a fi ostili faţă de lucrurile pe care nu le află, conducătorul nu trebuie să fie zgărcit cu informaţiile. Conducerea eficientă înseamnă iscusinţa de a comunica. De a transmite vizual mesaje oamenilor. De a le primi şi a le da mai departe. Cel care comunică bine poate transmite o credinţă puternică, un factor de încredere. Neemia, mânat de sentimente lăuntrice greu comparabile, nu poate fi oprit de nici un obstacol al vrăjmaşilor. El are o lucrare de făcut. O responsabiliate. Cu mare iscusinţă, printr-o comunicare clară, el insuflă poporului încrederea şi responsabilitatea: „Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat, luptaţi pentru fraţii voştrii, pentru fiii voştrii şi ficele voastre, pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre” (Neemia 4:14b). Cînd conduci eşti responsabil pentru evoluţia familiei, bisericii, societăţii tale. Să nu uităm: societatea are nevoie de lideri care îşi asumă o mare parte din vină şi o mică parte din laude!
Conducerea de succes este aceea care oferă atribuţii. Nu se poate conduce de unul singur. Marii lideri sunt cu atât mai influenţi cu cât conduc în echipă. Nu conduci cu adevărat decât atunci când faci partiţia puterii. Dacă există o singură persoană care poate face 80 % dintr-o acţiune pe care o face liderul, aceasteia trebuie să-i revină întreaga responsabilitate. Principiul 80-20 e atât de simplu. Un lider eficient nu-şi permită să se irosească într-o activitate în care e nevoie de el decât 20 %. Conducătorul eficient nu va acţiona însă după principiul greşit prin care se dă cuiva răspunderea unei lucrări dar nu şi puterea! 

O conducere bună înseamnă şi o încredere reciprocă. Lideri eficienţi au încredere în ei şi au încredere în cei ce-i urmează. Încrederea în sine este piatra de temelie. Oamenii care cred în ei însuşi generează încrederea celor din jur. Astfel conducerea nu se opreşte, ci creşte, trece mai departe, la alt stadiu. O parabolă, spune că după Înălţare, Domnul Isus Hristos s-a întîlnit în cer cu legiunile de îngeri, care l-au întrebat dacă a finalizat mântuirea. După confirmare, îngerii au întrebat miraţi: „Dar Biserica unde e Doamne?”, „Pe Pământ”. „Şi ai avut încrederea s-o laşi singură. Dacă nu va rezista la probleme, la ispite?”. „Am încredere în cei care-o urmează. Dacă nu vor rezista, atunci Biserica se va autodistruge”. Are încredere Dumnezeu în conducătorii Bisericii, El care poate face toate lucrurile perfect, şi repede. Are încredere că ei pot face „orice lucrare bună”. De aceea şi ei sunt obligaţi să aibă încredere în alţii. Autorul acestor versuri a înţeles valoarea încrederii:
„Cel ce nu ştie şi ştie că nu ştie, este un copil – învaţă-l,
Cel ce ştie şi nu ştie că ştie este adormit – trezeşte-l,
Cel ce ştie şi ştie că ştie este înţelept – urmează-l”.

Problema conducătorului care slujeşte este marea diferenţă dintre cea laică şi cea biblică. În timpul celor trei ani şi jumătate de lucrare, Domnul Isus Hristos i-a învăţat continuu pe ucenicii Săi, că a fi conducător înseamnă a sluji – opusul atitudinii „cu capul în jos” promovată de neamuri în acele vremuri. Pentru aceasta, El le-a făcut şi o demonstraţie practică despre arta ligheanului şi a prosopului. Apoi s-a jertfit din dragoste pe-o cruce.
Abilitatea de a conduce se dezvoltă zilnic, nu într-o singură zi. Ne bucurăm că nu este nici statică. Ci de oriunde unde începi, o poţi îmbogăţii. Scopul ei nu este să devii o celebritate sau să creezi o imagine, ci să-l asculţi pe Dumnezeu (Henri Nouwen). De aceea, învaţă să conduci nu doar pentru tine, ci pentru oamenii care te urmează (Zig Ziglar). Însă înainte analizează puţin: cum ar arăta conducătorii bisericii dacă toti ar fi ca tine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu