Fundaţia CIREŞARII

miercuri, 30 noiembrie 2016

Din Luxemburg sâmbătă seara

Am ajuns în Marele Ducat al Luxemburgului vineri pe la amiază, după două aterizări eşuate la Charleroi. Şi peste 70 minute zbor deasupra Belgiei. Sunt uimit de verdeaţă şi de relief. Mă gândeam să fie un teritoriu mai plan, dar dealurile ajung la 559 metri. Cerul e înnorat. De fapt Luxemburgul e una dintre regiunile cu cele mai puţine zile însorite din vestul Europei. Motiv pentru care lumea e extrem de stresată. Apropos, luxemburghezii sunt cei mai nefericiţi oamenii din lume. Şi printre primii sinucigaşi. Cu toate că ţara de 2596 kmp, adică 55 % din judeţul Prahova, are cel mai mare venit (PIB) din lume pe cap de locuitor: peste 108.000 euro (conform FMI)! Asta denotă din nou că banii nu aduc fericirea! 

Luxemburgul este unul dintre statele cele mai stabile politic din lume. Cu o constituţie din 1868, singura monarhie europeană condusă de un duce (în prezent Henri), este membru fondator al UE şi NATO, dar şi al ONU. Prin urmare, luxemburghezi pot circula fără viză în 172 de ţări (din 196). Decât elveţienii şi canadienii stau mai bine ca ei.

 Paradis fiscal (impozitul pe profit poate fi mai mic de 1% în timp ce în UE e de 20% iar în USA de 40%), „grande ducat” din sudul Ardenilor a atras unele dintre cele mai mari firme mondiale. Skype şi Amazon sunt numai două din celebrele companii ce au sediul mamă aici. Sunt fanatici după tehnologii moderne şi dezvoltarea IT (locul 2 mondial), astfel că luxemburghezii au a doua viteză de internet din Europa (după România evident!). De asemenea sunt locul 4 pe glob la Indicele Calităţii Vieţii. PIB-ul ţării e de 60 miliarde dolari/an (România are 181 mrd. USD/an). Dar au şi datoriile cele mai imense din lume: 3,76 milioane dolari/locuitor.


Comisia Europeană, L
Deşi am venit în Luxemburg să predic, Ştefania m-a dus direct la… Comisia Europeană! Acolo lucrează Gabriel, un ploieştean de-al meu. Pe lângă Comisie, Luxemburgul găzduieşte Curtea de Justiţie a UE, Banca Europeană de Investiţii, Eurostat (statistica UE) ori Secretariatul General al Parlamentului UE. Cam multe instituţii mari pentru statul cât un lighean! Comisia Europeană funcţionează din 10 august 1952, e un organ executiv al UE, cu 28 de comisari. Un fel de guvern unde fiecare ţară are un reprezentant. După ce-am vizitat Sala de şedinţe a Comisiei Europene, am trecut pe la birourile Eurostat-ului şi mi-am luat un braţ de cărţi. (Numai că referate ştiinţifice nu prea mai am timp să scriu). Era să uit: am mâncat cu „eurocomisarii” la cantină! Ieftin…

În faţa biroului directorului
general Eurostat
Walter Radermacher
Comisia Europeană e în oraşul de sus. Cel nou. High Town-ul ăsta are puzderie de clădiri uriaşe din sticlă şi beton. Sky scrapells (zgârie norii) lipsesc, dar modernitatea arhitectonică se apropie de oraşele americane. Momentan luxemburghezii nu au tramvai şi nici metrou. Dar construiesc de zor la linia uşoară. Nu cred că simte lipsa underground-ului, deoarece ducatul este ţara din UE cu cele mai multe autoturisme pe locuitor: 680 de maşini la 1000 de oameni! Benzina e cea mai ieftină (sub 1 euro/litru), iar şoselele sunt impecabile. Şi culmea, chichiţa de ţară are 147 km de autostradă! (Noi ne apropiem serios de vreo 700!).

Down Town-ul, adică oraşul de jos, e partea veche, cu clădirile medievale ale oraşului de cca 100.000 locuitori. Aici, în nord-estul urbei e nucleul Luxemburgului. În jurul castelului Bock (sec. X, anul 963), ridicat pe o fortăreaţă naturală în care s-au săpat vestitele cazemate. Pe fundul văi şerpuiesc râurile Alzette şi Petruzze. Fortul e al doilea ca siguranţă la asediu, după Gibraltar. Prăpastia din preajmă e uriaşă. Asemănătoare cu Posada noastră românească. Podurile care o traversează au panouri uriaşe din fibră de carbon. Iar peste zidul de 1 m unde e amenajată Piaţa Constituţiei e şi un gard de… zăbrele! Ca în Subcarpaţii Curburii! Sinucigaşii au determinat protecţia exagerată…

Lëtzebuerg, cum se numeşte în limba devenită oficială abia în 1984 (!), e un oraş aglomerat. Are 100.000 locuitori din 560.000 cât are tot ducatul. Loc de parcare nu prea găseşti. Nici măcar cu plată. Cozile sunt mari, mai ales că au apărut tarabe cu delicatese în Piaţa de Crăciun (Marche de Noel), care începe în Place d'Armes și se extinde în Piața Constituției (deschiderea oficială a fost pe 23 noiembrie, la prânz!).

în Notre Dame de Luxembourg
În apropierea Pieţii Constituţiei se înalţă Catedrala Notre Dame. Clădirea a fost construită de iezuiţi între 1613-1621. Poarta de nord e semirenascentistă. În stânga intrării, în fostul colegiu iezuit azi e Biblioteca Naţională. Din vacarmul bulevardului am intrat în catedrala uriaşă unde liniştea e de pustiu. Vitralii multicolore. Orgă cu tuburi. Imensă. Metrii de lumănări aprinse. Sute de scaune goale. Ba, undeva la jumătate stă gânditor un tip de vreo 35 de ani. Pletos. Bărbos. Iar în faţă, undeva pe rândurile 7-8, stă un bătrân meditând. Moţăind. Doi inşi pe o jumătate de hectar! Asta mă face să sufăr. Afară nu am loc de parcare, în biserică nu am cu cine da mâna! În ciuda faptului că Satan nu a murit pentru nimeni are atât de mulţi adepţi. Iar Isus care şi-a dat viaţa pentru toţi oamenii are puţini care-L urmează! În demisolul catedralei sunt îngropaţi monarhii. Iar la câţiva metrii de cavouri se află camerele pentru… mărturisire! Morţi şi păcătoşi. Ăştia suntem fără Hristos!
Piaţa Constituţiei
În faţa Notre Dame-ului, peste drum, se ridică semeaţă Gelle Fra War (Doamna de Aur, o statuie din Piaţa Constituţiei). Alături de ea Roata Luxemburgului. Embrion faţă de London Eyes. La poalele lor zeci de căsuţe din lemn la târgul de Crăciun. Cu căciuli, fulare, suveniruri, lumânări, jucării, decoratiuni, gofre, ciocolată tradiţională, Glühwäin (vin fiert), Thüringer, Mettwurscht (cârnați de Luxemburg) sau Gromperekichelcher (clătite de cartofi), Flammkuchens (un fel de pizza tartă). Bunătăţi. Luxemburghezii au ieşit la promenadă cu vin fiert. Dar şi cu câinii. E frig afară, 2­˚ C­­, dar stau la mese în jurul focului. Abia mă strecor printre ei. Fără teamă. La Marche Noel nu vezi mai deloc musulmani!
Primăria Luxemburg
Am trecut puţin şi prin Piaţa Armelor. Aici funcţionează Primăria. Hotel de villle de Luxemburg, se zice. Construită în 1838. E ornată ca-n filmele americane. În piaţa din faţa ei e altă înghesuială. Alte tarabe. Alţi petrecăreţi. Luxemburghezii nu stau seara acasă? Pe-o scenă se cântă jazz. Moşul lui Coca-Cola e prezent peste tot. În boutique-uri nu am văzut decât felicitări anapoda de Crăciun. Teancuri întregi cu moşi de zăpadă. Bufniţe, pui, păsări, câini şi pisici cu căciuli de Santa Klauss. Ilustrate cu X-mas! Isus lipseşte. Dar afară… În frig… E ieslea lui Hristos, magnifică! Toată lumea îşi face selfie cu ea! Exact: în Cer nu intri dacă nu ai selfie la iesle. Şi mai ales la Cruce! Faceţi-vă selfie cu Betleemul vieţii! Apoi obligatoriu şi cu Golgota!
În faţa unui KFC o femeie cerşeşte. Zâmbeşte frumos. E venită din Bărbuleşti. Soţul ei era gata să moară. Dar la rugăciunile lui Gabi s-a vindecat! Aleluia! Şi s-au predat Domnului! Glorie lui Isus!
C.G. Selling - pictură cazemate, sec.19
25 % dintre muncitorii ducatului fac naveta zilnic din afara graniţelor. Pe de altă parte, Luxemburgul are numai 55 % autohtoni. 45% sunt rezidenţi imigranţi. Portughezii domină topul: 88.000 în tot ducatul. Şi românii noştri sunt mulţi. 76 lucrează la Comisia Europeană. Alte miivau alte joburi. Sunt chiarvşi ceva sute de cerşetori! Rromi, români. Dorm sub aerul liber, prin parcări sau pe unde apucă! Unii au venit cu copiii. Alţii au avut servicii bune pe vremea lu’ nea Nicu. Acum trăiesc din mila străinilor. Aşteptă firimituri.
De fapt în capitala ducatului am ajuns să întâlnesc oamenii străzii. În fiecare sâmbătă românii nevoiaşi primesc hrană caldă într-o mică sală a bisericii portugheze „Esperanza”. De la românii evanghelici. De la pocăiţi. Portughezii au săracii lor… Noi pe ai noştri.
cu slujitorii oamenilor străzii în biserica
 portugheză Esperanza
Gabriel şi Ştefania, Marco şi Maria, Antoaneta sau sora Sofia asta fac. Plus alţi români cu inimă mare. Chiar şi o negreasă care nu ştie o iotă româneşte „vine în lucrare”. Oamenii străzii primesc mâncare, haine, pături, bani. Unii au nevoie de acte, alţii de bilet de avion, de autocar. Sâmbătă pe la 14 i-am întâlnit. Uneori vin 30-40. Alteori decât 10. Efortul fraţilor însă e constant. Adică peste… Unii fraţi vin din Belgia să slujească la mese.
Sâmbăta asta pe la 14 am paerticipat şi eu. Au venit peste 20 de săraci. Paraipan e din Bărbuleşti. Din familie de pocăiţi. Se risipeşte prin Paris-Bruxelles-Luxemburg. Ştie Biblia. Ceva franceză. Dar şi pe pastorul Petrică. Angela şi Sorin sunt tot din Bărbuleşti. El era gata să moară, dar s-a vindecat prin rugăciunile lui Gabi. De atunci s-au pocăit. Un alt rrom e din Urziceni. Cineva din Buzău. Un bărbat de vreo 40 de ani are piciorul tăiat. E din Arad. Fratele lui e prezbiter penticostal. Soţia mea l-a recunoscut. Cânta cândva şi prin piaţa din Câmpina. „Am fost şi la dvs în sat”, îmi spune Dan, care săptămâna trecută şi-a tăiat venele la mâna stângă. „Îmi ia minţile Satana frate! Nu mă pot ţine de credinţă”, îmi şopteşte la masă printre versete. Cezar a fost ofiţer în România. Dar s-a desfiinţat armata şi acum e hai-hui prin Occident. Are o căciulă de Moş Crăciun şi vreo 3 geci pe el. Bea. Şi citeşte din Biblie. Ascultă predici şi pune imnuri creştine la casetofon oamenilor străzi. Dar şi joacă barbut cu ei. E cel mai „vechi” în Luxemburg. Şi poveştile ar putea continua…
grup de rromi luxemburghezi
 din Bărbuleşti
Întălnirea începe cu rugăciune. Apoi femeile cântă acompaniate la orgă de Gabi. De obicei Gabi şi Marco le predică. Sau aduc invitaţi. Sâmbăta asta le-am predicat eu. Despre „Împărăţia pentru vagabonzi”. Acolo unde încap toţi marginalizaţii. Unde nu-i boală, nici moarte, nici judecată. Şi nici regrete! „Veniţi. Împărăţia e plină de case”. Îi văd cum plâng. Îşi iau angajamente. Şi apoi le calcă iarăşi… Am stat la masă cu ei. Ce repede mânăncă! Şi fără să strâmbe din nas! Mi-au spus câte ceva din poveştile-i triste. Ofiţerul a plâns continuu la predică. Sirianul, un tip solid, un fel de bodyguard care m-a privit toată predica pe sub ochi, m-a strâns puternic de mână: „M-aţi uluit. Mărturia dvs de azi m-a făcut să iau unele hotărâri fundamentale în viaţă!”. Apoi a ieşit. Au plecat unul către unul. La urmă a rămas Dan. În cârje, „Nu-mi dai 10 lei frate?”. „Păi ce faci cu leii în Luxemburg?”. Ultimul a plecat Cezar. E nelipsit de la toate programele. „Vreau să vin şi eu la biserică”. Era 17. Iar la 18 am vizitat biserica Elim. (Acolo am predicat despre Biserica ce creşte şi se-nmulţeşte - prin Duhul, prin rugăciune, prin post, prin slujire, prin dragoste. E o biserică nouă. Câteva zeci de persoane. Un început promiţător. Felicitări! Şi binecuvântări sfinte! De la responsabilul Cezar, până la sugari).
povârnişul Luxemburgului vechi
Negreasa Miriam, de undeva din insulele pacifice ale Franţei, a insistat să mă rog pentru ea. Familia ei nu e pocăită. De ani de zile slujeşte la Biserica lui Sergiu, pastorul portughez. „Nu am înţeles nimic din ce aţi predicat, dar am simţit o puternică prezenţă a lui Duhului lui Dumnezeu aici!”. Asta e chintesenţa: deşi au de toate, Duhul lui Dumnezeu lipseşte luxemburghezilor! Dar şi românilor…
Din 1980 ducatul e un stat laic. Oricărei instituţii statale îi este interzisă colectarea datelor statistice despre religii. Totuşi, neoficial se ştie că în Luxemburg predomină catolicii. Se zice că ar fi 87%. Apoi musulmanii şi protestanţii. Portughezii au biserică mare. Luxemburghezii la fel. Românii acum pornesc la semănat. Am uitat să vă spun că în Luxemburg se vorbesc trei limbi: luxemburgheza, franceza şi germana. Ba patru. Şi engleza. Însă în mass-media şi în religie se vorbeşte germana! Luxemburg e singura ţară europeană ce nu are tradusă Biblia în propria-i limbă. În prezent Church of Nation lucrează la traducere. În 2016 au scos prima carte: Evanghelia după Ioan.
gara Luxemburg
Gabriel şi Ştefania Rădulescu au deschis o asociaţie creştină: „Să creştem împreună”. Îşi doresc să o transforme în fundaţie. Care lucrează cu oamenii străzii. Dar pentru asta e nevoie de fonduri. De oameni implicaţi. De rugăciuni! De ajutor din partea noastră.
Mi-a plăcut enorm atmosfera de la întâlnirea cu oamenii străzi. Nu ştiu de ce, dar când am plecat L-am văzut mai vesel pe Domnul Isus. Când am ieşit pe uşă El mâncase puţin. Dar se săturase!
PS: Mulţumesc Gabi şi Ştefania! Mulţumesc tuturor fraţilor implicaţi în lucrare! Dumnezeu să vă răsplătească osteneala! Hrăniţi-L, îmbrăcaţi-L pe Hristos mai departe. Luxemburgul nu trebuie să fie numai „inima verde a Europei”. Nici ţara cu cea mai mare populaţie care face sport cu legitimaţie (100.000 din 550.000). Ci o ţară cu sfinţi! Ajutată de îngeri ca voi!
Nicolae.Geantă
Luxemburg, 25-27 nov. 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu