Fundaţia CIREŞARII

joi, 1 septembrie 2016

Rugăciune - de Octavian Goga

Rătăcitor, cu ochii tulburi, 
Cu trupul istovit de cale, 
Eu cad neputincios, stăpâne, 
În faţa strălucirii Tale. 
În drum mi se desfac prăpăstii, 
Şi-n negură se-mbracă zarea, 
Eu în genunchi spre Tine caut:
Părinte, - orânduie-mi cărarea! 

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă, 
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă. 
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa Ta-nţeleaptă, 
În veci spre cei rămaşi în urmă, 
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă. 


Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii, 
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii. 
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite, 
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite. 


Alungă patimile mele, 
Pe veci strigarea lor o frânge, 
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge. 
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele, 
Ci jalea unei lumi, părinte, 
Să plângă-n lacrimile mele. 

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri, 
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri. 
De mult gem umiliţii-n umbră, 
Cu umeri gârbovi de povară... 
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară. 

În suflet seamănă-mi furtună, 
Să-l simt în matca-i cum se zbate, 
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă, 
În smalţ de fulgere albastre, 
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu