Sâmbătă. 29 iunie 2024. Oradea. Capitala Bihorului, și aș spune eu a baptismului românesc, este unul dintre cele mai dinamice orașe mioritice ale ultimilor ani. Atestat documentar încă de la 1113, cel mai important oraș din Crișana – care are astăzi cca 185.000 de locuitori (iar zona metropolitană, cu cele 11 comune adiacente undeva la peste 250.000 locuitori) - ocupă locul 7 în topul celor mai performante orașe din România. Cu un rank de 49,6 (conform City Index 2024), după Cluj-Napoca, București, Sibiu, Brașov, Timișoara și Iași. În clasamentul prosperității (putere economică, inovație, afaceri, dinamică socială), Oradea este însă locul 5 în top (după București, Cluj-Napoca, Timișoara și Sibiu). Iar în topul orașelor cu cele mai mici infracțiuni este lider în România. Municipiul de pe Crișul Repede, care are în componență 67,5% români și cca 18% maghiari, a avut o comunitate uriașă de germani (în secolul XVIII) și una de evrei (după 1735; prima sinagogă construită în anul 1803; în interbelic evreii reprezentând 1/5 din populația orașului, azi mai sunt aproximativ 300!). În 2024, orașul crișan de la 13 km de granița cu Ungaria are o comunitate mare de creștini evanghelici: vreo 9500 de penticostali (4,9 %), vreo 7000 de baptiști (peste 3,3%) și doar 250 de creștini după Evanghelie. Dacă mai punem și reformații (11% din locuitori, majoritatea maghiari), vom constata că la Oradea protestanții sunt aproape 20%, catolicii 10 % (7,5 % romano-catolici, 2,5% greco-catolici), iar ortodocșii sunt doar jumătate din locuitori (53,2%). Mozaic confesional. Care conviețuiește pașnic. Se poate trăi pașnic oriunde oamenii au în centru pe Dumnezeul Scripturii. De fapt este singurul Dumnezeu. Ceilalți sunt idoli. Și un idol e tot una cu nimic! Deci, aș putea compila pe Marin Preda: „Unde Dumnezeu nu e, nimic nu e...”
Dacă la Arad e centrul penticostalismului românesc, aș putea spune că la Oradea e centrul baptismului mioritic. Pentru că aici activează cea maimare biserică baptistă din România, Și din Europa. Emanuel Oradea, cu vreo 4000 de membrii! Tot aici au avut loc marile treziri spirituale baptiste din țara noastră - prin pastorul Liviu Olah (între anii 1974-1976, când s-au botezat noutestamental/la maturitate peste 500 de credncioși, odată 400 și altădată cca 145), s-a înfințat Liceul Teologic Emanuel (1990), Universitatea Emanuel Oradea – singura universitate baptistă conservatoare din Europa! Alături de ele funcționează Liceul Penticostal, Colegiul Biblic Est European, diverse edituri de carte Făclia, Scriptum, Casa Cărții, Kerygma, Isaharus, etc, Căminele Felix etc. Prima biserică baptistă s-a înființat la Oradea în anul 1912, iar dintre cele de azi amintim: Emanuel, Providența, Speranța, Elim, Harul, Koinonia, BBSO, Biserica Maghiară. Dintre persoanele remarcante ale baptiștilor orădeni amintim doar câțiva: Liviu Olah, paul Negruț, Marius Cruceru, Petru Vidu, Doru Hnatiuc etc (sper să nu se supere nimeni!).
Penticostalii, nu sunt nici ei mai prejos. Ba dimotrivă,
numeric sunt mai mulți. Dintre bisericile penticostale orădene trecem în
revistă (în ordine aleatorie): Betel, Speranța, Maranata, Filadelfia, Tabor, Camel,
Efrata, Efraim, horeb, ierusalim, Vestea Bună, Ekklesia, Geneza, Nădejdea Vie,
Învierea, Lumina, Sfânta Treime. Desigur sunt biserici care ne-au scăpat, numărul
lor fiind mult mai mare. (Am fi vrut să găsim, în online măcar, o statistică a
bisericilor și membrilor acestora). Însă ce cunoaștem aceea vă împărtășim...
E sâmbătă. Weekend. Încă de la 7 fix (7 a.m.) fratele
Șteffy Lozneanu adună tinerii la breakfast. În misiune disciplina e cap de
afiș. De fapt creștinii trebuie să fie disciplinați oricând. Oriunde. Poate ar
trebuie în fiecare dimineață să ne reamintim că duhul este plin de râvnă iar trupul
este neputincios. La 9,00 cele două autocare au plecat spre Căminnul Felix.
Spre village 2, sau complex 2 pe românește. Cel din Sântandrei. Căminul Felix
din Oradea este un orfelinat cu două complexe compuse din case familiale.
Primul complex e vecin cu Băile Felix, în Sânmartin. Acesta cuprinde 6 case.
Cel de-al doilea este în Sântandrei. Are 10 case. Construite prin voluntariat.
Cu ajutorul a sute de voluntari din USA, UK (Anglia) și Suedia. Început imediat
după Revoluție, în anul 1990, la inițiativa Lindei Hornberg și a soțului său
Lois (Linda venea cu ajutoare în România din 1972), Căminul Felix a cazat peste
600 de orfani. Astăzi e casă oentru cca 200 de prunci fără părinți. Acestora li
se oferă „nu doar o masă și un pat, ci și o mamă și un tată”, ne-a spus Răzvan
Petrică, coordonatorul proiectului. Pentru că în fiecare casă sunt cca 10 copii
dar și o familie care are grijă de ei. Sunt cazuri în care familia e compusă
din părinți care au crescut aici!
„Am crescut odată cu legislația frate Nicu”, a mai
zis președintele, care recunoaște că hățișurile birocrației sunt tare încurcate.
Nu doar uneori. Deci și fondurile de la stat se accesează cu greu. Complexele
au 100 de salariați, dar deși au condiții bune, salariile sunt mult mai mici ca
la stat. Însă angajații știu – pot - fac și voluntariat. „Cea mai mare
bucurie o trăim când viețile lor sunt transformate de Cuvântul lui Dumnezeu!”,
e deviza lor. Apropos, mai știți vreo carte care transformă mai profund decât
Sfânta Scriptură? Care manual are mai mare impact în societate? Ori mai multe
răspunsuri la problemele vieții? Și mai ales cu privire la mântuire? Oare de ce
unii au impresia că vor performa fără Cartea Cărților? Vă condamn să iubiți Biblia!
Ea vă poate despărți de păcat. Fără ea păcatele devin pietre de moară legate ca
cerceii de urechi. Asta în contextul în care fiecare clipă de viață e un
exercițiu de înot. Să-noți cu pietrele de moară de gât...
Ah, era să uit. Administratorii Complexului Felix au
construit o fermă, un atelier de croitorie (da, copiii de la Căminul Felix au
avut târg de tricouri făcute chiar de mâinile lor, pe care tinerii americani
le-au cumpărat ca să-i susțină în lucru), și un atelier de croitorie. Aici
copiii își dezvoltă aptitudinile. Nu există om pe planetă care să nu aibă un
dar! O aptitudine. Numai că cineva trebuie să îl îndrume, să îl împingă pe
orbită. Faceți-vă timp să împingeți oamenii pe orbită! Stăruiți în aceasta. De
pe orbită e ușor să tragi jos pe cineva. Voi doar urcați-i!
Ferma de animale e și un rezervor pentru hrană. Însă
pentru mâncarea zilnică e nevoie de suficiente alimente. Și era să uit și acest
amănunt: fiecare casă are un microbuz care transportă copiii la școală. „Sunt risipiți
prin mai multe școli, și de aceea e nevoie de microbuze să-i ducă la școală și
să îi aducă acasă!”, îmi mărturisește fratele Petrică. Evident întreținerea
copiilor costă. Dar și a complexului. De aceea lucrare Căminului Felix Oradea este
susținută prin sponsorizare. Cine are portofel să audă... Și să vadă e-mailul
fundației (cf@caminulfelix.org).
Fiecare tânăr al Misiunii Bethany Chicago a cumpărat din
magazine cadouri pentru un copil orfan. Sau pentru 2-3 copii. La săraci, la orfani,
la bătrâni, la neputiincioși nu te duci numai să-i vizitezi, să-i mângâi pe
frunte, să le cânți worship ori să le reciți poeme creștine. Nu e suficient
celor în nevoie să le spui doar „pacea Domnului!”. Aici predicile nu se țin cu
cuvinte. Ci cu plase de alimente. Cei care merg sau trec cu mâinile-n buzunare pe
lângă cei în nevoi vor auzi într-o zi: „am fost flămând și nu mi-ați dat să
mănânc, ați fost însetat și nu mi-ați dat un pahar de apă!” Sper să nu
auziți niciunul aceste replici dure. Ci doar: „intră în bucuria Stăpânului
Tău!” Tinerii din America au avut jocuri, discuții, socializare și
îmbățișări cu toți orfanii. Integrarea a fost impresionantă. Copiii se atașează
imediat de alți prunci. Tocmai de aceea Hristos ne-a poruncit să „ne facem
asemeni unor copii”. Întrebare retorică: „oare de ce oamenii mari se
atașează mai greu de semenii lor?”. Cadourile ro-americanilor au fost ca un
fel de „fireworks”, vorba sorei Tabitei Morar de la Bethany. Mai ales că
toată săptămâna, la Complexele domnului Petrică, pruncii au participat la mai
multe evenimente organizate de către o familie de misionari americani.
Trei ore a durat vizita la Căminele Felix. Era să uit.
Tocmai asta? Spre final gazdele au oferit vizitatorilor „hot-dog”-uri.
Au vrut să îi servească cu ceva stil american. Inițiativă apreciată. Și
delicioasă.
După masa de prânz echipa dela logistică a mers direct în
Piața Unirii. Unde au fost aranjate 5000 de scaune. O scenă uriașă. Monitoarele.
Sonorizarea. Și alte 1001 de chestiuni tehnice. Beni Dudaș a fost din
nou cu km de sârme în mîini. Doamne, omul asta știe pe de rost toate firele!
Echipa de la Predic.ro (filmare) a venit și ea mai devreme. Dar
și echipa Bethany CC. Pe la ora 17 erau peste 30 de grade C. (Over 86 F degrees).
În 15 minute eram ud în spate. Oamenii începeau să apară. Inițial vreo 200,
apoi vreo 2000. Pe la 18,30 erau peste 2500 indivizi. Unii ascunși undeva la
umbră. Am reînvățat ceva ce știam deja: nimănui nu îi place în fierbințeală. În
spate standurile cu cărți: „De ce ISUS?” a pastorului Luigi Mițoi se oferă
gratuit. Mii de volume. La fel și Scripturi. Ori magneți cu Misiunea Bethany. Mai
sunt și standuri cu cărți creștine, cu tricouri, cu... sucuri sau cu... înghețată!
Pe căldura tropicală cineva s-a gândit că ar putea fi de folos. Precizez:
standurile Bethany au totul gratuit. Celelalte standuri, cu plată, nu-i
aparțin.
La ora 19,00 sunt vreo 28 de grade C. S-a lăsat un nor
dar e zăpușeală. În Piața Unirii din Oradea sunt 5000 de oameni pe scaune. Și peste
2000 în picioare, la terase, în spatele scenei la umbră. Ori poate mai mulți...
Oradea face diferența! Aici Dumnezeu se plimbă pe fiecare stradă. Trebuie să
recunoaștem pasiunea orașului pentru Hristos. Dumnezeu să transforme România cel
puțin într-o mie de... „Orăzi” (să folosesc vorba unui renumit păstor).
După interpretarea magnifică a Laurei Bretan și Bethany United,
dar și a familiei Buzguță, a urmat Amalia Decean. Care, întâi și-a spus și
mărturia. În clasa a VIII-a începuse să fumeze, să facă rele! A ajuns apoi în
preajma unui băiat și a trăit abuzuri. Se depărta zilnic de Dumnezeu. O viață
de decepții. Într-o zi a murit fratele său. La 27 de ani. Amalia a avut un
declick. Și la 28 de ani era în brațele lui Dumnezeu. E singurul leagăn care nu
scapă pe nimeni. Brațele lui Hristos sunt ca aripile de cloșcă: ne acoperă
bine, ne încălzesc, ne protejează de vrăjmași. De ce Isus? Pentru
că are cele mai protectoare brațe! Unde își pune El degetul nimeni nu poate
zmulge nimic! „Dacă îmi pare rău de ceva, spune Amalia, care acum are 44 de ani,
este că am pierdut timpul! De aceea astăzi sunt aici! Să îți spun ce să faci!”
Chiar așa te-ai gândit vreodată pe ce irosești cel mai mult timpul? Te-ai
gândit că timpul e singura materie calculabilă și ireversibilă? Nu-ți irosi
viața! Zaharia Stancu spunea „ce-ai omorât, omorât rămâne!” Nu știu de
ce dar în loc să răscumpărăm vremea, o irosim. Apoi, vorba lui Nicolae Iorga: „în
viață irosim ani și la moarte cerșim clipe!” Doamne, ai milă de noi! Nu
crezi că e timpul să nu-ți irosești viața?
După concert a urcat pe scenă pastorul Luigi Mițoi. L-am văzut puțin obosit. Și emoționat. Cel puțin o oră s-a rugat și-a meditat în spatele scenei. Cine n-a predicat niciodată mulțimilor nu știe fiorul acesta. Fiorii mai bine zis. Că-s mulți. Reci. În acest timp, cei din echipa de consiliere eram răsfirați printre rânduri și meditam. Când a urcat pe scenă păstorul Betaniei din Chicago, echipa de mijlocire (pastori, consilieri, bărbați, femei, bătrâni, tineri – băieți și fete) s-a dus în spatele scenei. Forța Cuvântului e proporțional egală cu forța rugăciunii. Când biserica se roagă păstorul prinde aripi. Capătă trâmbiță. Cu sunet de tulnic. Și cu har. Și cu ungere sfântă. Înțelegeți acum de ce predicatorii trebuie susținuți în rugăciune? Chiat și când vestitul CH Spurgeon predica, sub trapa amvonului se rugau 20 de inși! Și se pocăiau zeci de oameni în sală! Nu cumva noi azi nu mai avem odăiță? E camera de combdă a Duhului Sfânt. Cine luptă pe genunchi în odăiță va rămâne în picioare în luptele cu furtuna. Iar cel ce seamănă Cuvântul va secera rod!
Predica fratelui Luigi M. a fost despre vindecarea unui
orb. A fost partea a doua din „De ce Isus?” Mă gândeam când a început mesajul
biblic că Domnul e singurul ce poate vindeca de orbire. Mulți oamenii nu văd deși
au ochi. Cine nu vede cu sufletul e în întuneric. Ziua-n amiaza mare! Pastorul din
statul Illinois a rostit, printre altele, câteva fraze pline de greutate: „Nu
e nimic mai important decât să scăpăm de iad!”, „E gata să ne ierte Cel ce-a
stat atârnat pe lemn”, „De dragostea lui isus n-o să vă despartă nimeni
niciodată!”. Apoi a făcut chemare la pocăință. Și, au început să vină din
mulțime câțiva tineri plângînd. O femeie a străzii. Un bărbat în cărucior. O femeie
împingându-și un cadru. Un bărbat bolnav. Altul care puțea a băutură. O femeie
cu o fată ce avea probleme psihice (pentru aceștia m-am rugat chiar eu). Și alți.
Și alții. Echipa de închinare s-a rugat pentru oameni, le-a oferit Scriptura, o
carte a fratelui Luigi. Magneți. Abțibilduri. Mângîiere.
A fost un har minunat. Dar și zăpușeală. A trebuit să
merg să iau câteva interviuri. Diverse. Îmi place că oamenii sunt foarte diverși.
Diversitatea e ca o pictură. Cu multe nunațe. Culorile dau viață. Numai la
spital e o singură culoare. Ori la cimitir. Prin urmare fiți colorați! Fiți
diverși. Dar uniți. Diversitate în unitate! Nu e deviza Uniunii Europene, ci a
Bisericii! Să trăiți în echipă. Toți împreună. Nu împreună separat. Asta e
filosofia satanei!
Era ora 21,30 (
9,30 p.m.) când s-a încheiat evenimentul. Pâlcuri, pâlcuri, oamenii rămâneau
îîn scaune. Nu mai plecau acasă! Unii mergeau la fratele Luigi să se roage pentru
ei. Alții își doreau selfie-uri cu păstorul. Și unii mă căutau să mă rog pentru
diverse probleme! (Doamne, câte probleme au oamenii!). Acolo, în mijlocul Pieței!
Dumnezeu e prezent peste tot! Știți vreun loc unde nu poate fii găsit? În afară
de iadul regretelor?
Pe la 22,30 am ajuns cu toată echipa la masă. Organizator
a fost Biserica Speranța. Cea Penticostală, de sus, de pe deal. Bisericile
trebuie să fie pe deal. Sus. Să fie văzute de toți. Nu prea e bine să mănânci
noaptea. Și totuși o facem! Cei mai mulți. După masă tinerii au aplaudat
bucatarii la scenă deschisă. Aprecierile se materializează și prin aplauze.
Chiar și la adresa Domnului! Nu e păcat...
Mulțumim încă odată Bisericii Penticostale Speranța
Oradea. Mulțumim Comunității Penticostale Oradea. V-ați implicat bine! Mulțumim
și bisericilor baptiste pentru prezență. Și creștinilor după Evanghelie, și ortodocșilor,
catolicilor, reformaților, tuturor celor prezenți. Indiferent de Confesiune. Să
știți că în Cer va fi ca în sâmbăta asta seara, în Piața Unirii din Oradea. Umăr
la umăr indiferet de confesiune. Cântări ca un singur glas. Mari și mici. Tineri
și bătrâni. Sfinți. Bucurie. Fără lacrimi. Fără dureri. Fără ură. Fără
ranchiună. Fără păcat. Fără cărucioare. Fără mâini amputate. Dar și fără
predici! În Cer nu mai predică nimeni. Pentru că acolo îl avem pe Hristos Isus
față-n față. Pentru eternitate! Să nu ajungeți acolo fără noi, și nici noi fără
dumneavoastră!
Alături, în Hristos
Nicolae Geantă & Misiunea Bethany Chicago
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu