Ucenicii nu au cerut: “Doamne, învaţă-ne să predicăm, să vindecăm, să facem
minuni!”, ci “învaţă-ne să ne rugăm!”. Pentru că, rugăciunea e putere. E avere.
E sănătate (spirituală, trupească). Ea uzează nervii, implică omul în întregime.
Aduce răspunsuri neobişnuite. Şi Cerul. Lângă noi. În timpul rugăciunii noi ne
vărsăm oful. Apoi, liniştiţi, putem medita. Şi auzi pe Dumnezeu cum vorbeşte!
Silabisând. Experimentăm ce
spunea Kierkegaard: „Am crezut până acum că rugăciunea înseamnă a spune ceva.
Mai târziu am experimentat că rugăciunea înseamnă a asculta”.
Rugăciunea “leagă neputinţa omului de omnipotenţa lui Dumnezeu”, spunea
A.V. Tozer. Ea transformă cuvintele noastre în pâini calde. Sau în arme de
luptă. Şi, un om sfânt e o armă de temut în mâinile unui Dumnezeu sfânt! “A
fost calea pe care a mers Stăpânul. Să nu păşească sufletul meu pe ea?”,
întreba Horatiu Bonar. Biblia ne vorbeşte Salvatorul Isus, a stat ore,
nopţi întregi în rugăciune. Suntem noi
mai puternici ca El?
Noi trebuie să continuăm ceea ce a început Domnul Hristos, ucenicii,
biserica primară. De fapt, eu cred că rugăciunea e singurul lucru pe care
Mântuitorul l-a lăsat neterminat! Iar noi, suntem chemaţi să punem umărul la
treabă. Ceea ce n-am
înţeles probabil, este că numai cine seamănă rugăciune va secera putere. Numai bisericile ce s-au rugat, vor
experimenta treziri spirituale. Numai creştinul care se roagă, respiră. Trăieşte.
“Numai cei ce vor încuia cu lacătul rugăciunii seara, vor avea cheia să
deschidă o nouă zi”, spunea scriitorul. Numai rugăciunea de durată, aduce
treziri de durată.
“Rugaţi-vă tot timpul” (Luca 21:36), ne-a sfătuit Emanuel, Împăratul
Veşniciei. “Rugaţi-vă neîncetat (1
Tesaloniceni 5:17)”, ne-ndeamnă şi Pavel. Nu-i simplu sfat camaradesc, ci o
poruncă! Faptul că ne rugăm, demonstrăm că Dumnezeu e o fiinţă reală: putem
vorbi cu El. Creatorul nu doreşte ca rugăciunea noastră să fie ultima
alternativă, ci prima opţiune. Ea trebuie să fie volanul, nu roata de rezervă!
“Neglijarea rugăciunii este o obrăznicie”, scria Ravenhill. Prin lipsa ei
spunem că avem încredere în fire.
Oamenii cu o viaţă de rugăciune ruinată (superficială, la fără frecvenţă
sau la en-gross), cei care cu greu pot fi aduşi la ora de rugăciune (fie ea
şi-n mijlocul săptămânii, şi duminica dimineaţa), nu vor putea vorbi niciodată corect limbajul Cerului.
Ei nu vor reuşi să arate altora, ceea ce a văzut de curând păstorul Trevin Wax
în nişte biserici din România (e scris pe blogul său, crosswalk.com):
“rugăciunea nu e pierdere de timp!”. Nerugătorii, superficialii, nu vor putea
înălţa niciodată zmeul curajului, nu vor împrospăta harul, nu vor rupe
lanţurile neputinţei... Şi, niciodată - ca să-l parafrazez tot pe renumitul
evanghelist Leonard Ravenhill – nu vor fi candidaţi la cununa de martir!
Rugaţi-vă fără superficialitate! La bucată, nu la en-gross. Clar. Fără
bâjbâieli. Fără bolboroseli de cuvinte. Stăruiţi. Spuneţi lucrurilor pe nume.
Spuneţi-vă toate durerile lui Dumnezeu. Şi mulţumiţi-I că înca ne-aude. S-ar putea să vină o zi (mă tem, să
ştiţi, pentru asta), când nu ne va mai răspunde!
Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, spune epistola lui
Iuda (versetul 20). Rugaţi-vă
cu credinţă. Acum. Aici. Acolo, va fi prea tâziu!
articolul a apărut pe site-ul Ciresarii, luni 29 octombrie 2012, la adresa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu