Sfinţii de frontieră - DE Nicolae.Geantă

Frontiera e fâşia aceea îngustă ce separă două teritorii. E demarcaţia dincolo de care n-avem voie, nici în ruptul capului. Înainte de ea, suntem garantat protejaţi. Un singur pas dincolo de linie, şi-am devenit infractori! E tuşa dincolo de care, legile pe care le avem, nu ne mai ajută. Ieşim out!

Nu pot înţelege de ce, dar unora dintre „sfinţii noştrii” tare le place viaţa de frontieră. Pe buza prăpastiei. E adrenalină şi nu plictis. Au marcajul vieţii clar stabilit, dar nu se simt confortabil în el. Nu mai încap în limite. Deşi sunt mici. Ei. Au liniaritatea vieţii în faţă, şi totuşi preferă sinuozitatea. Curbe. Viraje periculoase. Derapaje. Ieşiri în decor. Au pancarda „pe aici nu se trece” sub nas, şi totuşi intră şi ies întruna din frontiera sfinţeniei.

„Cât am voie să scurtez fusta frate?”, „baticul trebuie să fie cu colţ, sau simplu ecuator?”, „e voie cu capul descoperit la dvs în biserică?” „am voie cu ojă? (e incoloră, şi... am unghiile foaaaaarte subţiri)?”, „pot purta colanţi, dar creastă dată cu gel, pantolanii tăiaţi de noi?”, „e voie cu tobe la voi?”, „dar cu televizoare?”, „pot să mă uit? (doar la Discovery, măcar)”, „e admis divorţul?”, „pot să sărut o fată!?”... Sunt ghiulele cu care pastorii, bisericile sunt asediaţi zi lumină. Din interior.

„Până unde”? Cei ce pun astfel de întrebări, ştiu ei bine până unde. Totuşi vreau să le spun şi „până când?”. Până când veţi întâlni un... măgar! Cum de unde ştiu asta? Uitaţi-vă la Dina, „fata pe care o născuse lui Iacov Lea” (Gen. 34:1). A trecut frontiera în Sihem, şi-acolo a dat nas în nas cu fiul lui Hamor. Hamor înseamnă... măgar! Odată face-off cu nepoliticosul, a fost violată în primul tufiş!

Pe frontiera sfinţilor, tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Odată trecuţi dincolo nu mai avem poftă de adunare, de rugăciune (nici seara, nici dimineaţa, nici la masă!), de Biblie, de post, de biserică. Nu ne mai plac psalmii, Ioan 3:16, lauda şi închinarea, facerea de bine, umilinţa, predicarea lui Hristos. Prin urmare, ne vom comporta ca doi frăţiori de-ai noşt’, care miercuri la prânz m-au tăbărât în piaţa centrală a Câmpinei să mă întrebe: „Da’ unde scrie frate în Biblie că n-ai voie să bei deloc?... Păi, ce-i spune Pavel lu’ Timotei?... Şi-apoi, zice Cuvântul: „nu vă îmbătaţi cu vin”, nu să nu bei deloc?”. Le-am spus că nu propovăduiesc absurdul, nici ce trece dincolo de Scriptură. Dar şi că ştiu de ce unii mă bombardează cu astfel de întrebări: pentru că vor să bea! Iar cei ce mă-ntreabă dacă e admis divorţul, probabil caută o scuză. Cei ce mă întreabă de sărutat fete, asta urmăresc!

O singură dată a trecut Dina peste frontieră. Şi, a simţit pe pielea ei că „dincolo” nu sunt căsătorii fericite. Apoi şi-a pierdut definitiv onoarea (fecioria piedută nu se mai poate recăpăta), fraţii ei au devenit criminali, iubitul ei şi cca 1000 de sihemiţi au fost înecaţi în sânge (ştirea asta - cu 1000 de sihemiţi, o ştim de la Iosefus Flavius), fraţii ei au devenit criminali, familia ei a trebuit să fugă de la locul incidentului. Şi toate astea, pentru o singură nopate la pizza.

Sfinţii de frontieră mai au o singură şansă: înapoi la Betel, la biserică, la Hristos! Dar, „înainte de-a veni la altar, îi spune Dumnezeu lui Iacov, îngroapă-ţi idolii! Apoi nu te vei mai numi Iacov (Şiret), ci Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu)”.

Trăiţi-vă viaţa! Dar, nu oricum!