Fundaţia CIREŞARII

vineri, 12 august 2011

Incendiu de comedie

Articolul de mai jos a fost scris în urmă cu mulți ani. A apărut în presă la vremea respectivă. Azi, m-am hotărât să-l postez pe blog.

Într-o seară, am sărit ca electocutat de la computer, deoarece Stela lu' Petre a ieșit pe scări începând să strige din toți rărunchii: "Săriți lumeeee! Săriți! Arde casa lu' Cârnățaru". Cârnățaru, alias Chilandriță, este un vecin octogenar care n-are pe nimeni. N-a fost căsătorit, n-are copii. A trăit toată viața singuratic, încât azi vorbește cu găinile. Bătrânul a adormit bumbelea, iar focul i s-a-ntins la acoperiș. Noroc cu Puși lu' Rone, care a venit târziu acasă și-a văzut nori de fum și șerpi înfocați mâncând din cartonul de pe boșcă. Pentru că nu o casă ardea, ci o boșcă de 3/3 m, un fel de baracă, jumătate de locuință, ca în reclama Elitte. Înclinată la vreo 70 de grade.
Intrat în curtea incendiatului, Chilandriță era într-un șort negru, made în anii '70, cu o haină peste pielea goală și o bască. tot neagră. pe cap. Cu gumarii în picioare, alerga uluit de la fântână la casă, aruncând apă c-o... farfurie!
Când am ajuns eu și nea Petrică a lu' Horjan, Chilandriță ne-a înmânat doi recipienți: mie o găleată fără toarte și lu' nea Petre o oală de-o vadră spartă, care avea un fitil în fund, ca să nu curgă apa. Din fântână, evident, scoteam apă c-o găleată legată de sfoară.

După câteva minute de curse aproape inutile, pereții chioșcăriei au început să se clatine. L-a rugat pe Chilandriță să intre în baracă și să-și salveze actele. După două minute de scotocit prin hainele agățate în diferite cuie bătute în pereți, a ieșit tușind și cu ochii cât cepele: ''nu știu bă, în ce haină le-am pus!''. ''Scoate și matale toate hainele afară'', i-am sugerat în timp ce mă chinuiam pe sub flăcări să-i recuperez din mobilier. ''Neculaie, ai grijă bă când tragi de patul ăla, că am un cufăr de ouă sub el. Vezi să nu le spargi'', mi-a poruncit moșul.

Între timp curtea s-a-nțesat de gură cască. Bineînțeles, aproape toți stăteau cu mâinile-n șold, dând indicații. (Oricum nu aveau loc la stins). Pe drum sirenele pompierilor urlau să-ți "iee auzul", vorba lui Creangă. Vărămiu Rodinel, când a auzit că se apropiau cisternele pe strada noastră, a ieșit buimac în curte bombănind: "Bă, te pomeni că arde la mine, și io nu știu". Apoi a fugit la Chilandriță pe uliță, unde datorită îngustimii ca-n Toledo, pompierii au derulat peste 250 m de furtun. După ce au pus niște jeturi puternice care au dărâmat peretele din spate, în câteva minute flăcările au fost potolite. N-au trecut 5 minute de activitate, și Chilandriță a început să reproșeze unui ofițer: "Nu trebuia să mai venițí dom'ne. Cine v-a sunat? Aí făcut atâția km de pomană. Stingeam io cu vecinii dom'ne". Apoi se întoarce către servanții ce spulberau tăciunii cu jet de apă: ''Opriți! Opriți apa! Haide, opriți! Prea multă apă ați consumat''. ''Nea Traiane, zi-le bre că ți-a făcut băltău în curte'', îi șoptește un șugubăț. '' Opriți mă băieți, opriți! Mi-ați făcut lăcărie în bătătură!''.

După incendiul de comedie, când am ajuns acasă, Stela, i-a zis lu' vărămiu că fratele lui mai mic a știut de incendiu. Feroviaru, care ieșise afară, a auzit vestea, dar a intrat în casă, s-a tolănit în pat și-a dat televizorul mai tare. ''De ce n-ai zis mă că arde la Chilandriță?, îi reproșează fratele lui la geam. Cum ai putut să stai să te uiți la film fără să-ți pese?''. ''Ce mă, io ieșeam să sting un veceu?''!

Incendiul de la Chilandriță a fost râsu'-plânsu'. Cugetând la eveniment, m-am gândit că tot așa se luptă și oamenii cu viața, încearcând să-i stingă focurile cu farfuria sau găleata spartă. "Să mai dăm un păhărel pe gât că mai uităm de necaz", zic unii, "să mai fac un fum, să mai tutunez că-s nervos, să mai trag o palmă muierii, vecinului, soacră-mii, că m-au scos din sărite", zic alțíi... Picături de apă. Care însă nu sting, ci aprind. "Mai pun un metru de lumânări, mai fac o pomană, un parastas, mai dau ceva la colectă, un bacșiș popii, un colac, o năprojnie. Mai trec pe la biserică de Paști. Și poate și de Crăciun", e deviza majorității. Sforțări de-a stinge incendiul cu polonicul.

Ba mai mult, s-a ajuns la ignorarea Domnului Hristos, care e tratat de unii ca-n povestea de mai sus cu pompierii: "Oprește-te Isuse, faci risipă de apă. Nu trebuia să vi Tu, căci focul ăsta îl stingeam noi, familia, vecinii". Și, se fac praf toate...

Am înțeles de aici și logica unora ce stau cu telecomanda în mână, fără nici o inițiativă de ajutor în societate, în biserică: "Ce, dacă arde la X-ulescu, e vreo valoare?".!    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu